Vladimir Lorcenkov

Vladimir Lorcenkov este surpriza mare a literaturii contemporane ruse. Locuiește în Chișinău. În cel mai recent Punkt (Glamour vs Hardcore) găsiți cu el un interviu. Dacă vreți să vă scandalizați - citiți-l. Dacă vă place armonia nimicului - nu citiți în general nimic.

Antonia nu l-a putut ignora pe Vladimir și i-a făcut un portret.

PS: Pe blogul Republicii găsiți câteva înregistări cu lectura scriitorului.

Paul Goma

Paul Goma a primit azi cetățenia moldovenească. Cel puțin așa zice presa din Moldova, dar a mai zis-o de câteva ori aiurea...

O altă veste îmbucurătoare pentru noi e că Paul Goma s-ar muta la Chișinău, unde ar conduce Centru de studiu al comunismului. Cu tot egoismul meu (clar că aș vrea ca Paul Goma să locuiască la Chișinău), nu știu dacă îi doresc așa ceva. Toată Moldova e un mare muzeu al comunismului, un muzeu extrem de animat, iar ca să-l conducă, Goma ar trebui să devină președinte al țării. Uniunea Scriitorilor... ce îi poate da? Eu cred că nimic, din păcate... Deși i-ar putea da afară pe lăutarii cu carnet de partid, ar fi ceva, dar asta e SF.

Mai poate fi Moldova acasă pentru Paul Goma? Nu știu. Nu prea cred. Goma nu e un personaj care va sta cuminte când va fi lăudat, când i se vor da flori, i se vor citi poezii romantice și va fi aplaudat de poeți bețivani pe terasa Uniunii Scriitorilor. Dacă era așa, nu ajungea nici în România.

Apropo, oricum, acordarea cetățeniei moldovenești este un mare plus pentru politicienii moldoveni și Uniunea Scriitorilor din Moldova.

Iar România... Iar România? Iar România roșește. Sau ar trebui.

PS: Desen de Antonia, ce se regăsește și în Dați foc la cărți.

Fundoianu

Benjamin Fundoianu (1898, Iaşi - 1944, Auschwitz)

Ce simplu...

Ce simplu e amurgul acesta de sfîrşit
de toamnă ! Boi, pe dealuri, duc arătura-n vid.
Septembre strînge-n doniţi strugurii toţi din toamnă,
şi-n tălpile-i desculţe îi calcă sus, în cramă.
Ploaia veni cu sînge şi cu furnici, din Sud ;
cîte-un pîndar împuşcă tăcerea ca un surd,
şi liniştea s-adună din mii de cioburi sparte.
O fată, ici, în cîmpuri, a adormit pe spate,
şi-acum o duc ţăranii pe umeri,
pe sicriu
un clopot îşi desfoaie buchetul arămiu,
să prelungească parcă amiaza din vecerne ;
e miros tare umed din fînuri ; e devreme,
şi-i lîngă raclă bine oriunde te întorci.
Ca totdeauna , viaţa-i cu garduri şi cu porci,
cu vişini şi neveste care au ţîţa seacă.
În anotimp, simţi pasul lui Dumnezeu cum calcă
şi numără pe mînă cîştigul din fîneţi :
mălai e pentru oameni şi mei pentru stigleţi.
Cirezi halucinate mugesc pe după vie ;
femei goale, în lanuri, au pielea pămîntie,
şi ai putea pămîntul în pielea lor să-l ai.
Un popă - poate Naiba - cu mintea spre mălai,
peste sicriu, cu braţul întins, blagosloveşte.
Din curba lui, pămîntul s-a-ntins, se umflă, creşte,
şi cheamă către dînsul oamenii de noroi.
Şi oamenii se culcă cu sufletu-n noroi,
îl scuipă, îl sărută, îl blastămă, îl iartă -

şi bulgării de noapte se prăbuşesc pe moartă.

(1918)

PS: Portret de Antonia. Din unul dintre cele mai bune volume de poezie românească - Priveliști (1930). O ediție frumoasă a lui Fundoianu a apărut la Cartier, Versuri, în colecția Poesis, dar cred că tirajul e epuizat. Am și o ediție bilingvă a Priveliști-lor de la Paralela 45.  

Leningrad!

Concertul trupei, sau cum zice Serghei Shnurov, a grupării - Leningrad la Chișinău a fost unul dintre cele mai faine pe care le-am văzut vreodată. Începând de la prestația impecabilă a trupei, până la sonorizarea excelentă. A fost un mare concert, cel mai mare pe care l-am văzut în Moldova. Și pe bune. Incredibil, dar a fost făcut fără publicitate, că nu pot să-i zic publicitate celor câteva panouri din oraș. Un anunț pe FB pe pagina Leningrad, reluat (după ureche) de câteva situri. Atât. Fără TV și ziare. Și a ieșit pizdeț!

Și câteva filmări:

 PS: Și câteva traduceri din Leningrad apărute în Tiuk!

Te aștept ca pe un glonte la Republica

Te aștept ca pe un glonte este una dintre cele mai așteptate cărți de poezie, atât în Moldova, cât și în România, aș putea spune că a fost așteptată ca un desert de cunoscătorii literaturii tinere. Și Ana Pușcașu nu ne-a dezamăgit. Azi îi puteți asculta lecturile la Republica, la Biblioteca Națională, de la 18.00. Ana și-a făcut deja încălzirea la Chișinău :)

Vă așteptăm!

  PS: Și textul despre cartea Anei, de pe Moldova.org

Basarabia legoland, montat într-un liceu militar

Ana Pușcașu e o tânără poetă din Timișoara, membră a cenaclului Pavel Dan. Anul ăsta Ana Pușcașu a debutat cu un volum dens de poezie, Te aștept ca pe un glonte, la editura Casa De Pariuri Literare.

Până acum, Ana Pușcașu a fost de două ori în Moldova, în 2008 și 2010 și, m-am bucurat să găsesc urme ale vizitelor ei din Chișinău în volumul de debut. Bucuria e și mai mare, când știu că Ana și-a făcut și lucrarea de licență, și de masterat având ca temă fracturismul și tânăra literatură, atât din România, cât și din Moldova. Acum e doctorandă și își continuă cercetarea pe aceeași temă. Probabil Ana Pușcașu este unul dintre oamenii care cunosc cel mai bine literatura tânără de pe ambele maluri ale Prutului. Prin literatură, Ana a făcut deja Marea Unire.

Te aștept ca pe un glonte e o carte a stărilor, scrisă foarte bine, concis, că uneori ai impresia că textele sunt compuse din cuvintele unei telegrame – cât e absolut necesar, nici un cuvânt sau vreun semn de punctuație în plus. Cartea are trei cicluri: LM (de la Liceul Militar), Dâre de benzină și A cincea cameră. LM mi-a amintit direct de Bacovia, de Liceu, deși Ana scrie total diferit, însă stările pe care le transmitea Bacovia sunt asemănătoare cu cele din LM. Ana Pușcașu nu-și arată direct stările, ci le construiește din imagini bine alese, din situații, din experiențele pe care le-a avut la liceul militar: „îţi potriveşti pătura pe aliniamentul de tragere/ ceilalţi sunt aproape/ de tine gata să te lovească să te/ scuipe în faţă// abia apoi asiguri arma şi îţi ţii/ respiraţia ca un aurolac/ la prima/ gură de aer proaspăt/ ceilalţi sunt aproape de tine/ le auzi umerii agăţând zidurile/ garajelor râzând sau împingându-se// toată şmecheria e să nu smuceşti trăgaciul/ şi tot curajul de care poţi de fapt să dai/ dovadă e să nu tresari când praful/
de puşcă îţi izbeşte metalic obrazul” (LM 4 – să nu tresari –).

Atmosfera din LM răzbate și în celelalte două cicluri ale cărții. Cazarma e înlocuită cu orașul, dar un oraș în așteptare, o lungă așteptare a lui Godot, care nu prevestește însă nimic bun: “e ca şi cum până la inima mea s-ar fi trasat/ sute de dâre subţiri de benzină şi la capătul/ celălalt cineva m-ar privi în ochi/ aşteptând” (frica nu trece). Apar și câteva texte de dragoste, în care însă imaginile dure sunt absorbite: “să faci bani mulţi/ să fii în sfârşit fericit// să devenim amândoi tandri/ca două/ dâre de benzină/”(casa noastră – un desen în cretă colorată pe asfalturile din haga).

Te aștept ca pe un glonte e un volum proaspăt, un debut foarte bun. Sigur că unul dintre cele mai bune texte care mi-a plăcut mult e basarabia legoland, pe care îl reproduc aici în întregime:

„trei bărbaţi cu burţile îngroşate de pixeli
vor da până la urmă buzna în cameră
şi oasele cuiva o să trosnească scurt
ca nişte poduri din oraşele lego
în care pot doar să strig

că nu recunosc pe nimeni în poze că nu ies în stradă
că nu îmi tai părul că nu sunt cetăţean de onoare
că nu mă cheamă andrei valeriu serghei mihail

că în mămăligă nu sunt cuvinte de duh din alea
pe care le găsesc puştii americani în filme

că zebrafoanele nu vorbesc niciodată prostii nu spun
niciodată cu voce tare revoluţie tancuri tineri spital tighina
coca-cola coca-cola light coca-cola zero

că dacă cineva îţi sparge capu' cu o bucată de asfalt
o să-ţi rămână o crustă maronie care poate lua orice
formă vrei tu

că în schimb un glonte nu e la fel de cuminte că
de fapt el se rostogoleşte prin creierii tăi
bate din palme şi râde”.

O așteptăm pe Ana Pușcașu din nou în Chișinău, pentru o lansare la cenaclul Republica, sper la începutul anului. Noi promitem că vom avea grijă să-i arătăm locuri care s-o inspire.

Cool Publika - Ruine

 „Tot este viu în preajmă-mi: frunza pe zid șoptește,
Iarba pe mușchi întreabă: "Aici cine m-a pus?'
Zidul ca o fantomă dasupră-mi se lățește,
Ca uriaș la spate-mi turnul se nalță-n sus.

La locul lor stau toate, ca moartea neclintite,
Gata să năvălească; umbrele mă-ncongiur,
Trec și retrec, se primblă asupră-mi pironite;
Pasări de noapte, cobe fâlfâie împrejur...”

La TV sau aici, puteți urmări cea mai recentă emisiune Cool Publika - Ruine. Invitatul special - Ion Ștefăniță. 

Ovidiu Pecican și ce mai citește Antonia

La Gaudeamus m-am întâlnit cu Ovidiu Pecican, căruia, răsfoind Dați foc la cărți (sau aici, ), i-au plăcut mult portretele de scriitori făcute de Antonia. M-a rugat, în numele prieteniei noastre, s-o conving pe Antonia să-i facă un portret. Iată-l!

Când nu desenează, Antonia citește. Aici e cu Cele mai frumoase mituri ale Asiei, volum de la Cartier, pe care l-a citit dintr-o răsuflare și ne-a zis să-i mai aducem așa cărți.

Pizdeţ - o nouă perspectivă după 11 ani

În Jurnal de Chişinău a apărut un text  despre Pizdeţ semnat de Nina Negru, ce oferă o nouă perspectivă asupra primului meu roman, apărut în 2002. Pizdeţ-ul e numit "o carte cu titlu obscen semnată de Al.Vaculovschi". Moldovenii sunt mai pudici, m-am obişnuit deja să aud oamenii vorbind despre "romanul aşela" când e vorba de Pizdeţ. A, da, eu sunt Alexandru Vakulovski. Oricum, numele mi-a fost scris în toate felurile, aşa că nu poate fi vorba de vreo supărare. Puteţi să-mi spuneţi dacă vreţi - "scriitorul aşela". Îi mulţumesc doamnei Nina Negru pentru text. Iată-l:

OAMENI ŞI CĂRŢI // Lectura şi drogul

Într-un studiu despre lectură în Franţa Caterine Counot susţinea că numai tipul de „cititor slab” consideră lectura ca pe o deconectare completă şi o evadare din realitate. Ancheta naţională dedicată lecturii în RM (2008) a scos la iveală doar 13,5% de cititori care evadează totalmente din realitate prin lectură. 73,2% au răspuns că nu reuşesc să evadeze decât parţial, iar 9,2% – deloc. Ultimii precizează că nu tratează cartea ca pe un drog. Cei mai mulţi dintre cei care evadează preferă romane de dragoste, romane istorice, romane poliţiste.

Evadarea din realitate prin drog

Am constatat că o carte cu titlu obscen semnată de Al.Vaculovschi este foarte căutată de tineri. Nu m-a mirat prezenţa cititoarelor printre degustătorii jargonului drogaţilor de la Chişinău sau Cluj care populează acest roman. Tineretul este curios să afle despre experienţele celor care se desfrânează şi se droghează, descrise aici cu lux de amănunte. Ce m-a intrigat a fost că în acest roman lectura poate ajuta la ieşirea din evadare a „generaţiei Nirvana”.

Încerci să te dumireşti de ce se droghează personajul. Pentru a scăpa de urâtul din jur, el nu face decât să tot evadeze din realitate, trezindu-se doar când are de trecut vama de la Prut. Găsim în carte rânduri despre „spulberarea visului cu România” al tinerilor basarabeni veniţi acolo la studii, despre „podul de flori”, care a vrut să acopere „c… tul dintre RM şi România”.

La p. 68 citim despre starea celor care „bagă o iarbă” sau îşi găuresc venele şi chiar limba: „Acele zile în interiorul bulibuleatorului. De unde totul apărea altfel, mai isteric, mai colorat, mai fără nicio logică… Ochii se închideau şi priveau undeva departe. Departe de oameni, departe de simple sentimente, de gânduri. Departe este aici, în interior. De unde izvorăşte durerea, dar şi uitarea. Dar curva de memorie chinuie. Dimineaţa când te trezeşti eşti aproape întors cu totul în realitatea asta şi vezi că nu aici ţi-e locul, că aici e locul doar pentru durere, pentru sinucidere”.

Realitatea opacă, îmbătrânită, realitatea ca telenovelă este firesc să-i repugne unui tânăr care scrie. E nevoie de „senzaţii tari care s-o trezească din amorţeala ei puturoasă”. Ura pare a fi salvarea: „i-aş omorî pe toţi”.

Ierarhii şi între drogaţi: „Nu trebuie să te gruzeşti ca toţi bâcii, numai aşa ca să fie. Ei nu ştiu să se pricalească, nu înţeleg nimic, nu se pot ridica la cer, nu pot intra în muzică, literatură şi culori”.

Cititul ca ieşire din evadare

Noi ştiam de la cronicari că cititul este una dintre zăbavele cele mai plăcute, dar aflăm acum că această zăbavă este recomandabilă „când eşti rupt şi vrei să te întorci. Poţi sta o oră la o propoziţie, întorcând-o în toate felurile, încercându-i toate variantele de sens, imaginându-ţi-o în muzică, desenată. Pe bune, e ceva bestial uneori. Cititul în stare normală, aşa, ca să adormi mai uşor, e rahat, e total altceva. Cartea nu reprezintă atunci pentru tine decât nişte hârtie… În schimb, atunci când eşti drogat, cartea e o poartă spre altă realitate… e o oglindă prin care poţi trece… Dar în starea aia nu poţi citi cărţi proaste. Tâmpite da, e ceva genial şi în tâmpenie, dar cărţi proaste nu poţi pur şi simplu citi… Vrei să dai foc atunci la toate cărţile şi să baţi autorul”.

Iată şi preferinţele de lectură: în niciun caz romanul istoric, „tot c… tul ăsta istoric trebuie explodat”. Hip-hopul, cultura de cartier şi poezia anti-culturală sunt pentru personajul principal „poezia adevărată a realităţii imediate, necenzurate, de aia foarte dureroase”.

Un personaj străin în acest peisaj nu se putea numi decât Oaia. Capitolul „Meştere” de ea pare a fi scris. Aluzie la meşterul Manole: „Vrei să mă zideşti în rahatul tău de castel halucinatoriu? Meştere, nu eşti în stare să faci nimic, eşti varză, e p… ţ cu tine, vorba ta. Castele zici, da, da, castele, biserici din înjurături vrei să faci…”.

Îmi amintesc ce reacţie a avut colegul meu de bancă atunci când a văzut cărticica „Dafnis şi Cloe”, citită de colegi pe furiş la lecţii: „Dacă o citeşti, nu ştiu ce-ţi fac – nici nu mai vorbesc cu tine”.

Ce bine că a supravieţuit măcar o Oaie în cartea lui Al. Vaculovschi.

Nina NEGRU

O zi cât trei anotimpuri: munții Padeș

Azi, munții Padeș: