marți, 29 iunie 2010

Ce mai citesc, pe drum

În drum spre Spania, citesc proaspătul nr. al Revistei La Plic. Are o grămadă de suplimente, deci e util.

Şi pot folosi şi altfel plicul în caz de întâlnesc pe drum vreun grănicer, sau doamne fereşte, vreun funcţionar de la ambasadele României;)

luni, 28 iunie 2010

La revedere, România!

Am reuşit, în sfârşit să trec graniţa României.

Şi... la revedere. Cred că am să am o experienţă interesantă în Spania, la căpşuni.

Unde voi ajunge mai prin tiruri, mai pe jos, fentând graniţele prin păduri.

marți, 22 iunie 2010

sinuciderea e pasărea albă

am mânecile pline
cu şerpi

asta nu mă deranjează,
mă gâdilă

nu când şerpii sunt flămânzi

de obicei
atunci
sunt foarte obosit

crapă
broaşte-crapă-broaşte-crapă-broaşte

şi mama:
eşti mai rău ca taică-to

ai să mori ca el
sau mai repede

mai bine mureai de mic

luni, 21 iunie 2010

Uşa


de fiecare dată
când
deschizi uşa

să simţi
cum trosnesc labele unei
broaşte

să-ţi fie scârbâ
să nu
suporţi
nici măcar
să te uiţi

de fiecare dată când
ajungi la uşă

să-ţi fie frică
să găseşti

ca în copilărie

multe-multe
broaşte legate
cu aţe roşii
cu capul
în jos

să vomiţi continuu
doar
la gândul

să visezi tot timpul
broaşte râioase
ce se apropie
de tine

să-ţi vină
să termini odată
pentru totdeauna

şi să vomiţi iar
cu gândul
că vei ajunge
într-o groapă
fără de
capăt
plină de broaşte râioase

cu labele rupte
slabe
lipite de tine
de care să-ţi fie milă
cu care se hrăneşte
el

duminică, 20 iunie 2010

AZI (lui George Vasilievici)


AZI
cerul e plin de stele

AZI
nu e lună

AZI
sunt doar stele care cad

AZI
cerul e ca un câmp de maci în Afganistan

AZI
sateliţii trec ca nişte caravane cu droguri
sau
cu armament

e doar AZI

dar

agaţă-te
agaţă-te de ceva

doar să nu te gândeşti
la tine

(foto m.vklvsk)

sâmbătă, 19 iunie 2010

Un fum cu Maradona. Fragment din Pizdeţ

L-am văzut pe Maradona la Mondialele de acum şi mi s-a părut la fel de simpatic cum îl ştiam. Păcat că fumează:))


Iată un fragment scris cu drag pentru Maradona din Pizdeţ-ul meu  (prin 2001, apărut în 2002):

Maradona. Fumând marijuana cu Castro, Pipi, crezi că Fidel Castro ştie să se drogheze? Sincer să fiu, nu ştiu ce să cred. Dacă Maradona, dacă Gabriel Garcia Marquez, dacă… cu toate că într-un fel mi-e simpatic şi mie, dar agresivitatea şi cruzimea lui uneori îmi amintesc de babacul Stalin, care trăgea o pipă, devenea fricos şi bănuitor pe toată lumea şi o băga pe toată în Siberia. Mie de Shakespeare îmi place, trage un fum, scrie un sonet, mai trage o pipă, scrie Romeo & Julieta. Artă, nu căcat de politică care e pentru alcoolici, pentru cufuriţi ce suferă de diaree şi hai să mai fac un bine Patriei, dacă oricum tot timpul mi-a căca. Auzi, Pipi, ai curni o dată cu Maradona? E haios tipu’, şi Cuba e un loc fain, în orice caz mai bine-n Cuba decât în România, cum cântă Mihnea. Insulă, în jur oceanul, banane, portocale, nisip, stai pe mal şi te gândeşti cu drag la România, Republica Moldova, îi povesteşti lui nenea Maradona despre Hagi, despre Sinaia, Sighişoara, Sovata. Despre Marea Neagră, despre Carpaţi. Despre cum ne gândeam la Cuba. Mai tragem un fum şi îi povestim şi despre Lacul Komsomolist, cartierul Botanica, gagicile din Chiş. Dup’ aia el îţi povesteşte de Argentina, despre fotbal, despre linişte. Te întreabă dacă nu cumva ai văzut meciul ăla. Cum să nu? E bucuros. Mai trage un fum. Zice că scrie. Sonete şi un roman. Despre linişte, despre Cuba, despre cum e să fii futut de toată lumea doar pentru că ai fost fotbalistul lumii şi cum îţi cauţi liniştea, dar lumea nu te lasă în pace, ea vrea drame, accidente, violuri, partide, căcat, zice Maradona, mai bine-n Cuba, Fidel mă lasă în pace, Fidel e mai înţelegător decât ziariştii şi, cum să-ţi spun, eu nu mă bag în oala lui şi nici el în a mea. De-aia am venit în Cuba. Hai să intrăm în mare, dar înainte de asta, hai să mai tragem un fum pentru Argentina, Republica Moldova şi România.

vineri, 18 iunie 2010

3, 2, 1... Gata concursul de nume!

Am făcut pe blog un concurs de nume pentru căţelul meu.

Am primit muuulte variante de nume. Unele mai mişto ca altele. Mulţumesc frumos. Puteţi vedea variantele aici.

"Cenzorul" şef a fost oricum mama.

Aşa că după câteva săptămâni, doamnelor şi domnilor, s-a găsit câştigătorul - Răzvaaan Ţupa!

Şi desigur cuţu meu - care se obişnuieşte cu numele lui - Marcel!

Răzvan, ai un exemplar din 157 de trepte spre iad, romanul meu ce va apărea până în august.

P.S.: Între timp Marcel s-a făcut mult mai mare.

joi, 17 iunie 2010

Tiuk-ul de vară e pe net! Cu tot cu premiile Tiuk pentru 2009!

Premii Tiuk!
pentru 2009

DebuTiuk:
„Chipurile” de Stoian G. Bogdan (Ed. Cartea Românească)
„Postoi paravoz. Confesiunile dogmatistei” de Moni Stănilă (Ed. Ninpress & Charmides)

Grand Underground:
“O sută cincizeci de mii la peluze” de Diana Iepure (Stare de urgenţă)

ExperimenTiuk:
„Troleul 43 s-a spînzurat cu cordonul de la capot” de Mugur Grosu (Ed. Vinea)

DramaTiuk:
„Chişinău, 7 aprilie. Teatru-document” (Fundația Culturală „Camil Petrescu”)

RevoluţioTiuk:
„Sex & Perestroika” de Constantin Cheianu (Ed. Cartier)

EreTiuk:
„Ultimii eretici ai imperiului” de Vasile Ernu (Ed. Polirom)

Cea mai vie antologie:
„Prima dată” de Laura Albulescu (Ed. Art)
„Noua poezie basarabeană” de Dumitru Crudu (Ed. ICR)

Cel mai (ne)aşteptat
nou site:
http://www.liviuioanstoiciu.ro/
nou blog:
http://noraiuga.wordpress.com/

Cel mai tiuk roman on-line:
„Playlist” de Mihnea Blidariu

Cel mai fain blog de editor:
http://erizanu.cartier.md/

Cel mai tiuk manuscris:
„Viseptol” de George Vasilievici

Cea mai profi
nouă editură:
Ninpress
nouă revistă:
Revista la Plic (Chişinău)

Muzon beton:
Luna Amară – „Don't Let Your Dreams Fall Asleep”

Cel mai bun album de debut:
„ARTillery’s Band” de Mauser

Cea mai tare emisiune muzicală TV:
„Bring the Noise” de Hefe

Blog esenţial din lumea muzicală:
http://tudorchirila.blogspot.com/

Cel mai bun film ro:
„Poliţist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu
Cel mai bun film străin:
„Antihristul” de Lars von Trier

RespecTiuk:
Tinerii basarabeni care au învins sistemul neo-comunist de la Chişinău




 P.S.: Respect pentru Mihail Vakulovski,  jos pălăria, frate, care de peste 10 ani de zile face Tiuk-ul absolut fără nici un ban, ca să nu mai pomenesc ca a scos bani din buzunarul lui pentru revistă.

De ce? Pentru cine?

Pentru literatura bună. Alternativă la cea "oficială", dar proastă. Pentru scriitorii buni.

Mai multe detalii şi mulţi-mulţi scriitori buni şi foarte buni pe Tiuk!

Revenire: de data asta Mihai a avut de muncit dublu (cel puţin, la faza finală), căci pe domeniu a apărut un virus care transforma titlurile. Pe unele foarte haios! Sunt sigur că va baga ceva pe blogul său personal despre asta. Doar aveţi răbdare şi lăsaţi omul să se odihnească şi să se bucure!

luni, 14 iunie 2010

Antifumătorii inspiraţi de fumat:)

Cum fumatul poate inspira nefumătorii, ba chiar antifumătorii:

***
Bertolt Brecht
îşi aprinde
trabucul
şi meditează
la soarta femeii
în timp de război.
mai trage un fum.

(din "Tatuaje" de Mihail Vakulovski)

Kylie Minogue la Chişinău

Unde a dispărut Kylie Minogue? Unii spuneau că s-a retras din industria muzicală, că stă pe o insulă pustie etc.

Nu-i adevărat! De fapt Kylie s-a mutat la Chişinău şi organizează într-un club seri de karaoke!

sâmbătă, 12 iunie 2010

Fumatul e bun


M-am săturat de căcaturi cu "fumatul ucide"!

Şi trebuie să-mi cumpăr pachetul de ţigări pe care scrie cancer, impotenţă, stop cardiac şi multe altele.

Încă nu am nici o prostie de  boală de mai sus. Asta deşi fumez cel puţin 2 pachete de ţigări  pe zi. Sunt şi eu modest acum, ca să nu se sperie rudele.

Deci: fumatul e bun, te menţine în echilibrul psihic, te relaxează, îţi dă forţă pentru o nouă zi.

Nu te sinucide, nu-ţi omorî vecinul sau colegul de lucru - fumează o ţigară!

P.S.: Oare cum era vocea lui Vladimir Vâsoţki dacă nu fuma?

vineri, 11 iunie 2010

Prima dată în România după expulzare?

Un Cristian m-a invitat la Colocviul Tinerilor Scriitori de la Alba Iulia.

Chiar dacă am depus Jurământul de credinţă faţă de România, în afară de o hârtie galbenă - nu am nici un act românesc. Nu că acum nu m-ar interesa - doar că birocraţia românească nu se opreşte odată cu jurământul.

Acum aştept-aştept-aştept adeverinţa de naştere.

Ca cetăţean moldovean mai am interdicţie de-a intra pe teritoriul României. Fain, nu?

Normal ar trebui să pot intra cu titlu de călătorie şi cu dovada de cetăţenie. Dar e vorba de România şi de Moldova. Şi de fraţi. Aşa că nu se ştie.

Credeţi că o să intru în România? O să mă "lase"? :d

P.S.: Poza de pe pagina Colocviului e de Dogmatistă

miercuri, 9 iunie 2010

Barack Obama la Chişinău

Afişul unui salon de bronzat din Chişinău. Sloganul: "Bronzul sănătos - calea sigură spre Preşedinţie!"

P.S.: Mi-am amintit de Barack "al meu" după ce am văzut poza asta la Iulian Comanescu.

P.P.S.: Oare Barack ştie că face publicitate la Chişinău?

marți, 8 iunie 2010

Asta cam aşa e

peştişorul papă viermişorul - cum scria Dumitru Crudu. Imaginea e făcută cu telefonul, aşa că nu mă înjuraţi.

E o mâţă cu un pui de veveriţă în gură. Nu-mi venea să cred şi nu ştiam că veveriţele pot fi hrană pentru alte animale. Sau mâţa o fi nebună.

Sper doar ca veveriţele de la blocul meu să nu se fi întâlnit cu mâţa  nebună.

În altă ordine de idei - ieri m-a enervat Fix, care s-a dus să bată toba singur la primărie. Trebuia să aflu asta de la ştiri. Şi e atât de plăcut când peştişorii se simt viermişori!

luni, 7 iunie 2010

Urmaşii Ţestoaselor Ninja sau Bioterorism la Chişinău

Duminică, la Apartamentul Deschis, Ştefan Tiron a ţinut lecţia de propagandă - Bioterorism în Chişinău.

Lumea a săpat pe lângă Chiosc şi s-a plantat iarbă. Printre participanţii subotnicului (de duminică) au fost Fix, Us (în poză), Ghenadie Popescu, Vadim Ţigănaş.

Ce am înţeles din ce a vorbit Ştefan: Chişinăul e mişto, Bucureştiul - naşpa; Chişinăul o să ajungă ca Bucureştiul; e bine să plantezi, dar să ştii ce; să fii atent la copaci şi plante - s-ar putea ca ei să fie material propagandistic!

Apoi ne-am uitat la un film în care era tăiat un copac. Nimeni nu a înţeles de ce. Nici eu, dar o să mă mai gândesc:)

Concluzia serii a fost însă clară: suntem urmaşii Ţestoaselor Ninja! Ca dovadă aceste poze cu o Ţestoasă Ninja din Antoneşti.

Cool Publika - Poliţia

... cu Ghenadie Brega, poliţişti, poporul



miercuri, 2 iunie 2010

Cool Publika pe net

La stupida întrebare: ce mai faci? - răspunde Mihai pentru mine  aici.

Tot de la el aflu că emisiunea Cool Publika poate fi găsită pe net, aici

Bine aţi venit în cultura urbană a Moldovei!

Doar aveţi grija prin dvoruri, să nu se ia de voi bâcii, gopnicii şi alţi raspizdeai!

Emisiunea despre Europa cu Nicoleta Esinencu, Moni Stănilă şi Octav Esinencu: