sâmbătă, 31 iulie 2010

cum mi-am pierdut minţile

Am avut un prieten bun în primii ani de facultate la Cluj - vâlceanul George. Era ciudat şi haios. Făcea nişte cartofi prăjiţi minunaţi în tigaia unuia care s-a convertit la yoga.

Cu George cred că am făcut primele seri KLU, fără invitaţi, fără spectatori.

Apoi s-a cărat. La început în Sicilia. Şi de ceva timp e în Argentina, unde are un hostel. Şi după câte ştiu, nu mai scrie poezie. În schimb călătoreşte.



 George a scris un poem foarte fain. Pe care mi-l amintesc din când în când.

 George Croitoru

 Cum mi-am pierdut minţile

Mergeam odată aiurea pe stradă şi mi-am pierdut minţile


(din memorie, sper exact)

P.S.: textul a fost scris lângă geam, la o oră de sintaxă cu Draşoveanu. cred că singura mea oră la Draşoveanu. şi una dintre puţinele petrecute la fucking fuckultatea de litere de la Cluj. desigur cu excepţia minunatelor ore ale profesorului Gheorghe Perian, la care, dacă aş avea ocazia, m-aş mai duce şi acum. 

marți, 27 iulie 2010

Rosia Montana – Republica Libera de Cianura!

Comunicat de presa
Press Release (below)

26 iulie 2010

Stimati jurnalisti,

Puteti accesa pe www.rosiamontana.org si www.fanfest.ro (‘media’) cel mai
recent comunicat de presa din partea organizatorilor FanFest. Subiectul
acestui comunicat de presa este: Rosia Montana – Republica Libera de
Cianura!

Mai multe informatii puteti vedea accesand:
http://www.facebook.com/pages/FanFest-2010-Roia-Montana/137108306301129

Ne vedem la Rosia Montana,

Eugen David
presedinte
Alburnus Maior
*****************

26 July 2001

Dear members of the press,

At www.rosiamontana.org and www.fanfest.ro (‘media’ section) you can
access our latest press release (in Romanian language only) regarding
FanFest2010 which will take place at Rosia Montana from 13-15 August 2010.

See you in Rosia Montana,


Eugen David
President
Alburnus Maior
Berk Street 361
517615 - Rosia Montana
Alba County
Romania.
Tel/Fax: +4 0264 599 204
Mobile:+4 0740 342104 begin_of_the_skype_highlighting              +4 0740 342104      end_of_the_skype_highlighting
www.rosiamontana.org
www.drumulaurului.ro
www.buciumanii.ro
www.fanfest.ro
www.faracianura.ro

noutăţi de la george

din când în când mai intru pe blogul lui george.

să văd ce mai e nou.

ceea ce vă recomand şi vouă.

luni, 26 iulie 2010

Cool Publika - cine publika?


Azi am descoperit pe facebook un cont Cool Publika. M-am bucurat, mai ales când am văzut că au câţiva prieteni.

Ei bine, am văzut un comentariu şi am vrut să-l comentez. Dar n-am putut!

Nu-s prieten pe facebook cu Cool Publika fiindcă n-am ştiut de contul ăsta, deşi eu scriu scenariile Cool Publika. De aia am să răspund aici la:

Radu Tîrsînă

Radu Tîrsînă Cool Publika, un lucru nu pot sa il inteleg. M-am uitat si la Vocile Publicului si la emisiunea despre fotbal. Sergiu ii intreaba pe cei care vorbesc rusa in rusa. De ce nu ii intreaba in romana? Chiar credeti ca ei nu stiu romana? Sau, ar fi stricat emisiunea cu modul in care o stalcesc? ...

July 21 at 11:39am · Flag





    • Cool Publika Sergiu ii si intreaba in romana, insa din moment ce ei nu inteleg (sau insista asupra faptului ca nu inteleg), nu are decat, poliglot fiind, sa se faca inteles.
      July 21 at 5:50pm ·



    • Radu Tîrsînă Poliglot in tara ta, si chiar de atitea ori...
      July 21 at 6:29pm ·



    • Cool Publika A vorbit si in engleza, si in germana. Doar ca nu tot aD intrat.
      July 21 at 7:51pm ·



    • Radu Tîrsînă Cand vorbitorii de limba rusa vad emisiunile se gandesc - posmotri, normalinie liudi govoreat normalinii eazic. Este inco o oficializare a leneviei lor seculare de a nu invata si a nu respecta limba unei tari unde ei sunt oaspeti, si inca unii nepoftiti.





                                  Draga Radu, scenariul e în română.

      Şi în rest nu e treaba mea. Chiar dacă mă enervează când văd un cont pe facebook la care nu pot răspunde. Nici eu, nici Voloc.
      Noapte bună!

sâmbătă, 24 iulie 2010

FânFest sau ciorbă cu cianură pentru dom' primar

Unii români îşi merită soarta.

M-am gândit la asta citind comunicatul de presă FânFest 2010.

Pe scurt: primarul Roşiei n-a permis desfăşurarea festivalului în spaţiul public. Şi se împotriveşte ca Roşia Montană să facă parte din patrimoniul UNESCO.

Păi n-ar merita o ciorbă cu cianură, gătită chiar de Dan Chişu?

Eu zic că da.

(Foto: poartă Timişoara)

miercuri, 21 iulie 2010

Mă-ta-n boiler. Chişinăul împuţit

O ştire care la început mi s-a părut o glumă proastă:

"Apa calda a fost sistata, incepand de astazi, in tot orasul Chisinau. Anuntul a fost facut viceprimarul capitalei Vlad Cotet.
Potrivit lui, decizia a fost luata in legatura cu “efectuarea lucrarilor de profilaxie la toate punctele termice si magistrale”.
Astfel, locuitorii capitalei nu vor avea apa calda timp de o luna de zile.
Totodata, Termocom atentioneaza gestionarii subsolurilor sa verifice starea retelelor termice. Din motive ca sunt posibile defectiuni ale tevilor, cu expansiunea la suprafata a apei calde, locuitorii capitalei sunt atentionati sa evite si sa nu permita copiilor sa se apropie de subsoluri si de locurile periculoase." (stireazilei.md, dar şi majoritatea siturilor de ştiri din md)

Secolul XXI. Chişinăul fără apă caldă timp de o lună. "Nici primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, nu consideră că e o problemă faptul că locuitorii oraşului vor rămâne fără apa caldă vreme de o lună" - publika.md.

De fapt nu avem nici o problemă. Mare treabă - nu ne spălăm o lună, o lună nu spălăm nici vasele. Minunat. Este momentul adevărului - acum vom simţi mirosul adevărat al chişinăunenilor.

Probabil se vor îmbolnăvi mulţi bătrâni, femei şi copii de la duşuri reci - dar să ne amintim că au fost războaie şi oamenii atunci nu că nu se spălau - ei chiar crăpau. Deci lipsa apei calde - o nimica toată.

Acum încep să înţeleg expresia bănăţeană: "Mă-ta-n boiler". 

Oare Chirtoacă şi Coteţ au boiler?

luni, 19 iulie 2010

Gulaş La Mişu

Dudu a băgat pe blogul Vlad Ioviţă interviul cu mine despre gulaş:)

Are o transcriere interesantă:)

Câteva poze de la lectura de La Mişu aici

Şi câteva inedite cu Mihai a.k.a. Mişu şi de la gătitul gulaşului moldovenesc. Era să scriu hardcore moldovenesc:))

asta s-ar putea numi: "Cum înfundă moldovenii chiuveta cu morcov"

 

duminică, 18 iulie 2010

Minunata poveste... ştearsă

Pentru că văd că unii s-au simţit jigniţi din cauza ei. Nu asta a fost scopul meu.

Vestea bună e că ficţiunea mai produce reacţii.

În fine...

am încălecat pe-o şa şi v-am spus poveste-aşa!

joi, 15 iulie 2010

De pe muchie - pe sticlă

... în emisiunea Victoriei Cuşnir

Club literar - un club cu pula-n propriul cur

"Cluburile literare" sunt cel puţín dubioase.

Recunosc că azi pentru prima oară am intrat pe "clubliterar".

Şi am pierdut preţiosul meu timp. Am intrat pe o cronică a cărţii lui Moni Stănilă. Nu vreau să comentez cronica, deşi am vrut iniţial.

Dar, frate, n-ai cum comenta! Tre să fii membru!

Ei bine, eu nu vreau să fiu membru. Sunt destui.

Asta e una.

Dar, frate, m-am căcat de râs de comentarii (apropo, la ei tre să scrii frumos că altfel nu eşti membru).

Comentarii de toată pula, frate.

Şi culmea, de la Dan Sociu, pe care-l credeam şi om cu umor, aşa cum sunt ţiganii adevăraţi.

Sociu se ia după un vers de carte. Frate, pula mea, la început citeşte dacă vrei să comentezi. Nu vrei să comentezi - şatra nu te pune, fii pe pace. Vrei să scrii o propoziţie, citeşte măcar două. Sau uită că vrei să scrii. Sau uită cu totul.

Sociu e supărat că nu e înţeles - se biciuieşte.  Frate, şi aşa erai să mori, lasă masochismul. Primul lui comentariu: "e asa o plictiseala - stearsa, fara emotie, fara haz, de multe ori fara nici un sens".

Poftim? Dane, tu scrii sau ţi s-a pornit limba în neştire? Tu să scrii asta, când ai scris Nevoi Speciale? Carte pe care am apreciat-o pt "plictiseala - stearsa, fara emotie, fara haz, de multe ori fara nici un sens".

SGB-ul apare ca să pună punct şi culmea, el e omul normal între ninormalii de pe Clubul Literar-cred-de-mare-Căcat.

Nu vreau să mă obosesc: clubul literar e aşa cum am spus.

În cazul ăsta - Sociu nu e amnezic total. E cu Nevoi Speciale.

Cred că ar vrea să-şi amintească cum e să i se scoale pula.

(E doar o analiză a comentariilor critice la un text critic la o carte de poezie ale unui romancier care a fost poet)

P.S.: dacă vi se pare că exagerez - trageţi cu ochiul)

luni, 12 iulie 2010

O cameră cu multe camere (în memoria lui G.V.)


hai frate
la mare

sunt singur
mai adun câţiva prieteni

am multe camere
încăpătoare

au trecut de atunci
doi ani
nu am dat pe ei
doi bani

george-mi zice
în continuare:
hai frare
la mare

am multe camere
încăpătoare

duminică, 11 iulie 2010

Tequila, jazzz & бляха-муха

Tequilajazzz e o trupă mişto din Rusia.

La un moment dat am şi tradus din ei.

Aş fi tradus şi piesa asta, dar am avut aceeaşi problemă ca şi Mihai acum. Cum dracu să traduci бляха-муха?

Găseşti variante, dar parcă nici o variantă nu e de consistenţa şi profunzimea rusescului бляха-муха...

Voi cum aţi traduce?

бляха-муха...

Statul nu suntem noi (jurnal patriotic)


După exact jumate din termenul interdicţiei de-a intra pe teritoriul României – după un an şi trei luni, din cei doi ani jumate – am pus piciorul în România.

Asta se datorează în primul rând lui Mugur Grosu şi tuturor celor care au scris şi semnat numeroase petiţii ca eu să primesc cetăţenia română. Le mulţumesc mult şi vreau să spun că ei sunt patrioţii adevăraţi – nu Băsescu, Boc sau politicienii moldoveni.
Sibiu, Deva, Timişoara, Tomeşti, Braşov...
(Foto Moni Stănilă, io, m.vklvsk)

Continuare în următorul nr. al Revistei La Plic

joi, 8 iulie 2010

Moartea vs Rai

Moartea nu e raiul.

Moartea e momentul când viermii te vor mânca şi tu nu vei mai putea face nimic.

miercuri, 7 iulie 2010

Pizdetzu incepe la 19.00

Viktoria Cusnir: 

 Alexandru Vakulovski vine azi la Alt Tv. Pizdetzu incepe la 19.00. da poate si "Letopizdetz" va iesi. asa, cum se cuvine. cu kaktusi albi. na vseakii pojarnyi "Bong"

CAS penal sau cum scriitorii au ruinat România

La început am citit asta.

Şi mi s-a părut increDibil.

Statul Român nu doar că nu susţine cultura, el vrea să scoată bani pe seama oamenilor de cultură.

El - Statul - vrea bani pe drepturile de autor ale scriitorilor!

Poftim?!

Pe onorariile din reviste şi din cărţi!

Şi-i pune pe scriitori pe ceea ce numesc "ei" - listele ruşinii.

Un scriitor mi-a spus că se va duce să-şi plătească datoria la stat de 6 lei, că altfel poate fi foarte nasol.
Scriitorii, au adus criza, clar!

Vreţi impozite sau ce căcat vreţi pe drepturile de autor pe cărţi şi pe onorariile din reviste? Din partea mea - dacă aş fi fost până acum cetăţean român - v-aş fi trimis direct: du-te la Muşina, băi. Acolo mi-au rămas drepturile. Poate vă dă.

Şi încă ceva pentru politicienii români, citat combinat: la muncă, mă, mincinoşilor!

Şi "cum ziceam, când ziceam":