Benjamin Fundoianu (1898, Iaşi - 1944, Auschwitz)
Ce simplu...
Ce simplu e amurgul acesta de sfîrşit
de toamnă ! Boi, pe dealuri, duc arătura-n vid.
Septembre strînge-n doniţi strugurii toţi din toamnă,
şi-n tălpile-i desculţe îi calcă sus, în cramă.
Ploaia veni cu sînge şi cu furnici, din Sud ;
cîte-un pîndar împuşcă tăcerea ca un surd,
şi liniştea s-adună din mii de cioburi sparte.
O fată, ici, în cîmpuri, a adormit pe spate,
şi-acum o duc ţăranii pe umeri,
pe sicriu
un clopot îşi desfoaie buchetul arămiu,
să prelungească parcă amiaza din vecerne ;
e miros tare umed din fînuri ; e devreme,
şi-i lîngă raclă bine oriunde te întorci.
Ca totdeauna , viaţa-i cu garduri şi cu porci,
cu vişini şi neveste care au ţîţa seacă.
În anotimp, simţi pasul lui Dumnezeu cum calcă
şi numără pe mînă cîştigul din fîneţi :
mălai e pentru oameni şi mei pentru stigleţi.
Cirezi halucinate mugesc pe după vie ;
femei goale, în lanuri, au pielea pămîntie,
şi ai putea pămîntul în pielea lor să-l ai.
Un popă - poate Naiba - cu mintea spre mălai,
peste sicriu, cu braţul întins, blagosloveşte.
Din curba lui, pămîntul s-a-ntins, se umflă, creşte,
şi cheamă către dînsul oamenii de noroi.
Şi oamenii se culcă cu sufletu-n noroi,
îl scuipă, îl sărută, îl blastămă, îl iartă -
şi bulgării de noapte se prăbuşesc pe moartă.
de toamnă ! Boi, pe dealuri, duc arătura-n vid.
Septembre strînge-n doniţi strugurii toţi din toamnă,
şi-n tălpile-i desculţe îi calcă sus, în cramă.
Ploaia veni cu sînge şi cu furnici, din Sud ;
cîte-un pîndar împuşcă tăcerea ca un surd,
şi liniştea s-adună din mii de cioburi sparte.
O fată, ici, în cîmpuri, a adormit pe spate,
şi-acum o duc ţăranii pe umeri,
pe sicriu
un clopot îşi desfoaie buchetul arămiu,
să prelungească parcă amiaza din vecerne ;
e miros tare umed din fînuri ; e devreme,
şi-i lîngă raclă bine oriunde te întorci.
Ca totdeauna , viaţa-i cu garduri şi cu porci,
cu vişini şi neveste care au ţîţa seacă.
În anotimp, simţi pasul lui Dumnezeu cum calcă
şi numără pe mînă cîştigul din fîneţi :
mălai e pentru oameni şi mei pentru stigleţi.
Cirezi halucinate mugesc pe după vie ;
femei goale, în lanuri, au pielea pămîntie,
şi ai putea pămîntul în pielea lor să-l ai.
Un popă - poate Naiba - cu mintea spre mălai,
peste sicriu, cu braţul întins, blagosloveşte.
Din curba lui, pămîntul s-a-ntins, se umflă, creşte,
şi cheamă către dînsul oamenii de noroi.
Şi oamenii se culcă cu sufletu-n noroi,
îl scuipă, îl sărută, îl blastămă, îl iartă -
şi bulgării de noapte se prăbuşesc pe moartă.
(1918)
PS: Portret de Antonia. Din unul dintre cele mai bune volume de poezie românească - Priveliști (1930). O ediție frumoasă a lui Fundoianu a apărut la Cartier, Versuri, în colecția Poesis, dar cred că tirajul e epuizat. Am și o ediție bilingvă a Priveliști-lor de la Paralela 45.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu