joi, 12 februarie 2009

O profundă criză umană

Vă rugăm să nu vă sinucideţi aici! Frate-meu mi-a zis că în metroul din Paris au apărut afişe cu mesajul ăsta.

De când a început criza asta, cu încetul, sau mai puţin cu încetul, asistăm neputincioşi cum lumea o ia razna. Oamenii sunt concediaţi, cursurile valutare nu mai ştiu încotro s-o ia, românii se întorc acasă! Da, asta e culmea.

Îmi amintesc că şi în anii 90 lumea înnebunise. Toţi erau dezorientaţi, şi era normal, cum să-ţi imaginezi o lume fără Uniunea Sovietică? Şi atunci, ca şi acum - lucrul cel mai grav a fost criza umană, nu cea economică. Oamenii se îmbătau, se sinucideau, se omorau, violau, tâlhăreau şi făceau copii.

Rezultatul s-a văzut peste câţiva ani. Când "copiii crizei" ar fi trebuit să înceapă să vorbească. Dar ei au tăcut. Nu era semn rău, căci şi Lucian Blaga a fost "mut ca o lebădă".

Apoi au venit şi primele cuvinte. Nu au fost "mamă" sau "tată". Au fost "pulllă", "pizdddă" şi "muuuie". Şi au şi rămas singurele cuvinte ale unor copii cu părinţi în criză. A, poate mai ştiau un cuvânt: "bani". Acum aceşti copii se întorc acasă. E de bine?

A, da, ca la prognoza meteo: nu faceţi copii pe timpul ăsta, s-ar putea să ajungă mai rău ca voi.