Gileatre - pentru bărbaţ adevăraţ

... sau din comorile tranziţiei moldoveneşti.

Paşte fericit!

Deconectez netul.

Închid telefonul.

Deconectaţi netul.

Închideţi telefoanele.

Paşte fericit!
Hristos a înviat!

PS: Portretul e făcut de Antonia, desigur. Căreia îi mulţumesc şi-i promit că mă voi revanşa cu dulciuri după Paşti.

Paul Goma Preşedinte!

Se întâmplă un lucru bun când scriitorii-securişti sunt deconspiraţi, pe lângă sila pe care ne-o provoacă. Ne amintim de Paul Goma, ignorat mai mult decât pe nedrept, aş spune chiar forţat - în ultimele decenii.

Postez aici un manifest citit la Klu şi publicat în Tiuk!:

Alexandru VAKULOVSKI

Al 4-lea MANIFEST KLU: PAUL GOMA PREŞEDINTE!

Am învăţat la istorie cît de tari suntem, că Ştefan cel Mare şi Sfînt şi pe cal..., că Baba Novac..., că Vasile Lupu..., că Matei Corvin... – a!, nu, că ăla era ungur, nu dom’ Funar?, că Vlad Ţepeş..., ţeapă, frate!

Trăim într-un Drakula Park, parlamentul & guvernul suferă zilnic de inspiraţie la constipaţie compunînd legi idioate, legi pentru tine, pentru a te face un conductor al prostiei. Ţi se explică frumos că e pentru binele tău, se ataşează şi un citat din Eminescu sau Stănescu, sau, pula mea, Heideger!

Pe ăştia i-ai ales tu? Pe grăsanii ăştia care se lăfăie pe ecrane graseind, cu zîmbete comsomoliste pe feţele lor mucegăite şi transpirate de cap pătrat?

Te recunoşti în rictusurile lor de prim-secretar de partid sau măcar prim-secretar de partid din comună? În gesticulaţia lor cu simptome clare de parkinson, în discursurile lor play-back în care recunoşti ritmul „liberă la mare”?

Dacă te recunoşti – aşa-ţi trebuie.

Te recunoşti în oraşele ţării tale? În Bucureşti – o piaţă de vechituri, în Braşov care mai bine ar trece la vechea denumire – Stalin sau şi-ar lua numele rîului său – Spurcata sau al piscului Tîmpa. Te recunoşti în Clujul ăsta naţionalizat? Cu tricoloare pe fiecare stîlp vopsit în albastru-galben-roşu, cu băncile în albastru-galben-roşu, cu stîlpii de lîngă trotuare în albastru-galben-roşu, cu coşurile de gunoi în albastru-galben-roşu, cu becurile de pe străzi în albastru-galben-roşu... Mă mir că încă semafoarele nu s-au schimbat în albastru-galben-roşu. Tricolorul e murdar atîta timp cît după el se ascund scîrnăvii, lucruri abjecte şi patologice. De ce cînd o tai din ţară ţi-e ruşine să recunoşti că eşti român, iar aici o faci pe neo-nazistul cu aromă de comunism românesc acuzîndu-i pe alţii că ar fi ţigani, unguri, etc.?

Tradiţia românească impune un preşedinte pe post de proxenet. Oare întîmplător România e un „cuibuşor de nebunii” al pedofililor?

România e o ţară în care toţi sunt minorităţi, toţi sunt unguri, moldoveni, munteni, ardeleni, ţigani, basarabeni, saşi, ruşi, ucraineni, olteni, secui şi toţi sunt naţionalişti. Toţi îşi bagă capul între craci de atîta moralitate, de atîta corectitudine etică, de zici că vor să-şi dea cu nasu-n cur.

De 12 ani cetăţeanul român îşi pune căcatul pe băţ şi i se roagă căcatului. Iar Domnul căcat promite: o să vă asfaltez drumurile, o să vă dau pensii la toţi, o să vă dau salarii maxime şi n-o să trebuiască să munciţi, o să aveţi învăţămînt gratuit şi la nivel european, o să vă bag în NATO, o să… Şi cetăţeanul român adoarme şi visează visuri frumoase. Dar tot mai des se mai trezeşte cîte unu’ şi-şi amanetează apartamentul, vinde tot ce are şi o taie. Oriunde. Chiar şi în ţările Europei de Est, chiar şi în Rusia.

Ar fi timpul să ne oprim aici. Să plece vadimii & ilieştii din ţară! Să-l aducem pe Goma acasă! Goma e curat, poate chiar prea curat - ştie din cauza cui a devenit dizident şi de ce e şi acum dizident. Goma cunoaşte aparatul ce trebuie anihilat.

Vrem un preşedinte KLU! Paul Goma Preşedinte!

Mi-ar plăcea ca speakerul să elimine din parlament verigile proaste din lanţul slăbiciunilor – Andrei Gheorghe să fie speakerul parlamentului!

Ministrul culturii să fie unul din băieţii (sau toţi) de la Paraziţii, după ce au tot fost cenzuraţi, să mai cenzureze şi ei cenzura, să se pişe pe cenzură, oricum s-o mai numi ea! Oare nu rimează cu CNA? Mi se pare că da, blea!

Pentru Cluj lucrurile par clare – îl vrem pe Peter Eckstein primar!

Să se termine odată circul mortăciunilor!

Să-i mai cerem lui Goma o şansă, să-l aducem pe Goma acasă, Paul Goma preşedinte!

(Tiuk nr. 4, 2003)

Am primit o leapşă de la Moni. Îi răspund cu un text din Dilema Veche:

Trei pașapoarte pentru Patria mea

Maiakovski avea un poem despre cît de mîndru e el cu paşaportul sovietic. Am simţit acea mîndrie cînd eram mic, mestecînd gumă mai tare decît cauciucul, bînd suc din borcane de trei litri şi purtînd în piept insigna de pionier cu chipul lui Vladimir Ilici, mic şi blond. Eram cei mai tari din Univers şi în apogeul Războiului Rece eu mă întrebam de ce nu scufundăm odată America. Dacă nu s-ar fi prăbuşit Uniunea Sovietică ca o roşie stricată, noi am fi fost o generaţie de descreieraţi, de demenţi clonaţi.
Dar am ratat paşaportul sovietic – al treilea, sau primul, din viaţa mea; nu mi-a părut rău – pentru că imediat în adolescentul din mine de atunci s-a trezit alt sentiment – mîndria de a fi român.
Îmi amintesc cum mi-am făcut singur un tricolor. Aveam doar material roşu şi alb. Aşa că am vopsit materialul alb în albastru şi galben şi a ieşit o frumuseţe de drapel. Pe care l-am pus pe casă. Îl am şi acum undeva în podul casei părinţilor mei. Mîndria s-a modificat, din păcate, în neputinţă, în umilire – în destin. „Eu vă vreau“ a fost mai complicat decît la Lăpuşneanu. Statul român m-a umilit de nenumărate ori, în nenumărate feluri. A fi român din Basarabia însemna a fi „frate“. „Frăţismul“ din start înseamnă ceva diferit.
Român, dar basarabean. Din cauza asta am fost expulzat din România, pentru şedere ilegală. A fost nevoie de o petiţie ca să devin cetăţean român. Pentru că statul român nu se uita la dosarul meu de redobîndire a cetăţeniei. E povestea paşaportului meu românesc. O prea lungă poveste.
Între paşaportul sovietic şi cel românesc se află paşaportul moldovenesc. Albastru, senin. Cu paşaportul moldovenesc ies din R. Moldova. În România intru cu cel românesc. Altfel aş putea fi expulzat şi din Moldova, ca român din România. Era cît pe ce s-o păţească Moni, soţia mea. Moldoveanul din mine încă are interdicţie în România. A mai rămas jumătate de an, pînă la „ispăşirea pedepsei“.
Patria mea e România. Aşa cum e şi pentru alte milioane de basarabeni. Aşa cum scrie pe sute de ziduri – Moldova e România. Cît despre state – nu există aşa stat. Statul nu sîntem noi – asta se vede şi în Moldova, şi în România. Nu doar se vede, dar se şi simte. Statul de care ţinem noi nu există şi nu cred că va exista vreodată. Dar asta nu mă împiedică să-l iubesc.
Noi sîntem oamenii pentru care România înseamnă acelaşi lucru. Şi nu ştiu de ce – înainte de a ne gîndi că visăm – noi simţim la fel.
Toată România a ieşit pe stradă după 7 aprilie, ca semn de solidaritate faţă de tinerii ucişi sau maltrataţi de poliţia moldovenească după proteste. Nu mai e cazul să spun că şi basarabenii ar fi ieşit pe stradă dacă s-ar fi întîmplat ceva similar în România (Doamne fereşte!). Nimeni dintre noi nu simte că sîntem „fraţi“. Sîntem pur şi simplu români. Şi între noi nu există poduri. Nici măcar „de flori“.
Patria mea se întinde între Antoneşti şi Tomeşti. Am două buletine. Două paşapoarte. Şi o singură ţară.
După mulţi ani de bătaie de joc, ultima oară cînd am trecut „podul de flori“  vameşii s-au comportat normal. Adică – nu m-au întors. Nu mi-au spus că am primit cetăţenia „din greşeală“. Nu m-au dezbrăcat. Nu mi-au zis că dacă fumez înseamnă că-i jignesc. Nu s-au luat de capul meu („Te crezi şmecher, dacă eşti tuns la zero?“). Acum m-au întrebat doar unde plec. E o întrebare pe care ţi-o pun de obicei prietenii. Cine ştie, poate că e timpul ca vameşii între Moldova şi România să fie prietenii noştri.
Iar răspunsul la întrebarea lor unde plec e unul singur: acasă.
Alexandru Vakulovski este scriitor. Cea mai recentă carte a sa, 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană, a apărut la Editura Cartier.

Statul-cur-şi-roşu-n-palme

...statul e iadul pe pământ. Nu cred că nu v-aţi gândit la asta.

...să cântăm:



PS: Nu am putut ajunge la Kiev din Riga, cu autobuzul, pentru că nu am avut VIZĂ pentru Belorusia, pe care o puteam face doar in câteva zile, la ambasada lui Lukaşenko.

PPS: Păi sunt dezorientat. În Belorusia lucrurile stau mai rău ca în România şi Moldova?! Se poate?!

PPPS: Zilele astea ar trebui să scriu ceva şi de câteva "structuri" ale statului. Ar fi de un roman. Dar mai merită?

PPPPS: Ştiu că trebuiau să cânte LT în Chişinău, dar eu nu eram. I-o susţinut pe cineva? :))

Antonia reloaded

Azi au fost Floriile, deci şi ziua Antoniei.

La mulţi ani şi multe desene!

Eu nu-s aşa de talentat ca tine, aşa că am să postez felicitările tale, care-s cele mai mişto:)

PS: Sunt două felicitări faţă-verso:)

"Structura te" sau evadarea de pe insula Biskops Arno, poze pentru toată lumea

Frigul şi lipsa magazinelor au fost nişte lucruri care ne-au lovit imediat ce am ajuns în Biskops Arno. Şi ultima masă la 5. A fost, până la urmă, doar o sperietură de bun venit, pentru că ni s-au dat două calorifere, multe pături şi ne-am obişnuit rapid cu programul, adică n-am mai avut nevoie de altceva.

Trebuia să alegem pe cine traducem. Doar eu şi Johannes Anyuru n-am făcut asta, aşa că, logic, ne-am tradus reciproc. Şi am avut mare noroc. Dintre scriitorii suedezi m-am simţit cel mai aproape pe poezia lui Johannes, ba chiar am avut lucruri de învăţat de la el. Cred că Johannes e un poet care ar putea fi tradus din suedeză în suedeză:) Tatăl lui a fost aviator de armată în Uganda şi a rămas în Suedia după ce s-a căsătorit cu mama lui Johannes.

Dacă Doina Ioanid avea deja tradus tot şi ceilalţi erau la finalizarea traducerilor - eu am primit textele lui Johannes abia a doua zi la Biskops Arno.  Pentru finalizarea traducerii au fost esenţiale discuţiile cu Johannes, care a explicat atât cum sună în suedeză, cât şi ce vrea el să transmită.

La sfârşitul workshop-ului, Johannes o rupea româneşte, ceea ce mi s-a părut foarte haios. L-am ajutat şi noi, dar şi ultimul album al lui Cheloo, primit de la Răzvan. Johannes a inventat o limbă nouă, când credea că vorbeşte româneşte. "Structura te", de exemplu, a devenit o expresie pentru căsuţa în care am fost cazaţi.

De "structura te" ne-a fost dor imediat ce am ajuns în Sockholm. Insula Biskops Arno e extraordinar de frumosă - mi-am luat rămas bun de la ea pe 8 aprilie - când m-am plimbat vreo patru ore singur, nu neapărat pe cărările făcute de oameni. Şi e plină de poveşti frumoase. Mi-ar trebui foarte mult timp ca să le spun. Şi până la urmă n-aş reuşi.

În schimb am făcut mii de poze, cred. Pentru toată lumea.

***
Pentru Moni

Pentru Mugur:

Pentru Mihnea:

Pentru Gilda:

Pentru Mihai şi K:

Pentru mămica:

Pentru Scorchfield:

Pentru "structura te":

Pentru Fix şi Faust, sus:
Şi pentru toată lumea:

Moartea unui poem & Oraşele din celulă

... în română şi suedeză. Restul lecturilor de la ICR Stockholm le găsiţi pe youtube şi pe blogul lui Răzvan.

În căutarea rucsacului pierdut sau NU zburaţi cu Air Baltica

În unele republici post-socialiste există companii capitalisto-comuniste care au preluat tot ce e rău de la ambele sisteme. Cred că aşa e şi Air Baltica - compania aeriană care pur şi simplu şi-a băgat picioarele în mine şi în drumul meu spre casă.

Să fiu mai explicit: încă din Stocholm mi s-a dat de la Air Baltica bilet doar spre Riga, deşi eu mergeam spre Chişinău. Explicaţia: sistemul nu e centralizat şi ORICUM (vorba lor) în două ore am timp să-mi recuperez bagajul (care trebuie plătit) şi să-mi iau biletul spre Chişinău.

În Riga m-au aşteptat nişte rânduri imense. "Organizate" de nişte bare cu aţe în formă de labirint. Cred că se plictiseau funcţionarii, aşa că au găsit o metodă de a se distra pe seama călătorilor. Am fost pasat de vreo 4 ori de la un funcţionar la altul. Ca să mi se spună cu zâmbetul pe faţă că biletul nu a fost plătit. Am întrebat dacă îl pot plăti eu. Mi s-a răspuns că e prea târziu.

De fapt, biletul a fost plătit. Air Baltica a anulat pur şi simplu zborul. Că aşa au avut ei chef. Nici vorbă să-mi spună însă şi mie. Am stat şi am urmărit zborulile: nici vorbă de Chişinău. Şi pe net: toate biletele vândute. Doar e companie serioasă şi are curse REGULATE! De fapt funcţioneză pe un sistem al autobuzelor rurale: au oameni: zboară, n-au - scriu pe net că s-au vândut biletele şi anulează cursa...

În fine, eu eram un om, iar omul nu-i interesează. Am avut noroc cu netul. Aşa Mugur Grosu l-a contactat pe Ovidiu-Iuliu Dajbog-Miron de la ICR (căruia îi mulţumesc că şi-a sacrificat duminica pentru mine) şi cu zeci de telefoane s-a rezolvat cazarea şi zborul spre casă.

În fine, am ajuns la Roma, rucsacul ar fi trebuit să meargă automat la avionul Air Moldova, cu care am ajuns la Chişinău. Ca o paranteză: n-am mai făcut poze. Dar aş fi putut. M-am întâlnit de două ori cu Giovani Becali pe aeroport. În aşteptarea avionului era o gaşcă de moldoveni ce aveau în jurul a 55 de ani şi care au tras un chef, cu băutură şi mâncare pe scaunele de aşteptare:))

Rucsacul nu a ajuns ieri la Chişinău. O doamnă mi-a spus că au primit o telegramă că va veni azi, de la Riga. Nu mai înţeleg nimic. Într-adevăr, mi l-am recuperat azi, la bagaje pierdute. După hârtiile lui reiese că ar fi fost şi la Roma. Doar el ştie pe unde a umblat.

Drumul s-a terminat aici. Dar de bunăvoie nu cred că mai urc vreodată în avioanele Air Baltica. Ceea ce vă doresc şi vouă. Sau, dacă aveţi chef de vacanţe combinate cu sport extrem şi cheltuieli extreme: Air Baltica vă aşteaptă!

PS: Mi-am luat suveniruri din aeroportul din Riga:))

Aşteptat

cum a poreclit-o naşu:)

Îmi vine sa recit poemul lui Shota Iatashvili, Casa - dar trebuie să-l traduc înainte.

Îmi vine să ascult Zoopark. Maik Naumenko s-a dus.


Alex Leo Şerban.


George Vasilievici.


În linie.


Pe lângă toate astea - faptul că m-am întors acasă, e nesignifiant.


Rămâne doar bucuria, de acasă.

De asta e vinovată Turboninja:)

Riga.... Crypto si lapona Enigel

- Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,

Mult -- îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Si Crypto, regele ciupearcă !

Nuntas fruntas !
Ospătul tău limba mi-a fript-o,
Dar cântecul, tot zice-l-as,
Cu Enigel si riga Crypto.

-- Zi-l, menestrel !
Cu foc l-ai zis acum o vară ;
Azi zi-mi-l stins, încetinel,
La spartul nuntii, în cămară.

*

Des cercetat de pădureti
În pat de râu si-în humă unsă,
Împărătea peste bureti
Crai Crypto, inimă ascunsă,

La vecinic tron, de rouă parcă !
-- Dar printre ei bârfeau buretii
De-o vrăjitoare minătarcă,
De la fântâna tineretii.

Si răi ghioci si toporasi
Din gropi ieseau să-l ocărască,
Sterp îl făceau si nărăvas,
Că nu vroia să înflorească.

În tări de ghiată urgisită,
Pe acelasi timp trăia cu el,
Lapona mică, linistită,
Cu piei ; pre nume -- Enigel.

De la iernat, la păsunat,
În noul an, să-si duca renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muschiul crud
La Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeata,
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-imbie cu dulceată :

-- Enigel, Enigel,
Ti-am adus dulceată, iacă,
Uite fragi, tie dragi
Ia-i si toarnă-i in puiacă.

-- Rigă spân, de la sân.
Multumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.

-- Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Incepi rogu-te cu mine.

-- Te-as culege, rigă blând...
Zorile încep să joace
Si esti umed si plăpând :
Teama mi-e, te frângi curând,
Lasă. -- Asteaptă de te coace.

-- Să mă coc, Enigel,
Mult as vrea, dar, vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E rosu, mare,
Pete are fel de fel ;
Lasă-l, uită-l Enigel,
În somn fraged si răcoare.

-- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-în inimă-ai înfipt-o !
Eu de umbră mult mă tem,

Că dacă în iarnă sunt făcută,
Ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-închin la soarele-întelept.

La lămpi de ghiată, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump, cu margini verzi,
De aur, visu-i cercetează.

Mă-închin la soarele-întelept,
Că sufletu-i fântână-în piept
Si roata alba mi-e stăpână
Ce zace-în sufletul-fântână.

La soare, roata se măreste,
La umbră, numai carnea creste
Si somn e carnea, se desumflă,
-- Dar vânt si umbră iar o umflă...

Frumos vorbi si subtirel
Lapona dreaptă, Enigel.
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit in sus, ca un inel.

-- Plângi, prea cuminte Enigel !
Lui Crypto, regele ciupearcă,
Lumina iute cum să-i placă ?
El se desface usurel !
De Enigel.
De partea umbrei moi să treacă...

Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el ;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi in pielea-i chială ;

Si sucul dulce inăcreste !
Ascunsa-i inimă plesneste,
Spre zece vii peceti de semn,
Venin si rosu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem ;

Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul cu otravă.

-- Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu alta fată mai crăiască :

Cu Laurul-Balaurul
Să toarne-în lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă.
Cu măsălarită-mireasă,
Să-i tie de împărăteasă. 

+++
asta-i o poveste. alta e aici

Blocat in Riga, cine da un telefon?

... lui Mihai sau lu Moni sa intre pe net, mi se termina bateria. Si mie si laptopului.

Avion cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor

Peste câteva ore îmi încep drumul spre casă. A fost foarte mişto, dar de-abia aştept să pun piciorul în Chişinău. E mare lucru cuvântul ăsta "acasă".

Frate-meu trimis în Pula de Voronin

Acum doi ani, 7 aprilie începea ca o zi frumoasă. Cald, soare.

Să nu uităm partea a 2-a a zilei. Şi zilele ce au urmat.

Şi un text de după, publicat în Tiuk! şi SdU:

Frate-meu trimis în Pula de Voronin

Fratele meu locuieşte în Braşov şi e căsătorit cu o româncă (din România). Pentru că munceşte, el îşi dorea foarte mult să vină acasă, în Moldova, de sărbătorile pascale, împreună cu soţia. Dar nu a putut. Pentru că în ajunul „celei mai luminoase sărbători a tuturor creştinilor ortodocşi”, Voronin, cui îi aparţine citatul – le-a interzis românilor accesul liber în R. Moldova. Şi în timpul „celei mai luminoase sărbători a tuturor creştinilor ortodocşi” se cuvine să fii în familie, lângă soţie, aşa că frate-meu a înţeles direct mesajul lui „Vladimir Ilici” şi s-a dus în Pula în loc să vină acasă.

Aşa probabil că au făcut toţi românii basarabeni stabiliţi în România şi căsătoriţi cu românce. Probabil că aşa au făcut şi toţi basarabenii din ţările Uniunii Europene, căci România face parte din „UIE”, cum se exprimă preşedintele moldovean şi totuşi el nu s-a sinchisit să le interzică accesul în Moldova. Cine ştie ce-i mai trece prin cap lui Voronin? Şi atunci rişti să te porneşti în ţara ta şi să fii alungat de la graniţa ei?

 Am intrat înainte de Paşti într-o bancă. Am rămas mirat când am văzut că era plină de oameni necăjiţi care aşteptau. Nu înţelegeam ce se întâmplă, dar m-am prins rapid. Aşteptau să le vină banii prin Western Union de la rudele, soţiile, taţii, fiicele şi fiii plecaţi la muncă în străinătate… Am ieşit cu un gust amar din bancă şi mi-am dat seama că jumătate de Moldovă e plecată, pentru că aici nu se poate trăi, nu normal, pur şi simplu nu se poate trăi. Şi cealaltă Moldovă a rămas acasă şi aşteaptă bani ca să poată supravieţui… De obicei moldovenii se întorc acasă la cele mai importante sărbători. Dar de sărbătorile pascale din acest an, ei au evitat să rişte, din cauza lui Voronin…

Şi totuşi… Economia Moldovei se ţine pe banii trimişi de moldovenii din străinătate. Bani care ajung până la urmă în buzunarele politicienilor moldoveni. Politicieni care, împreună cu Voronin, au trimis basarabenii din străinătate în Pula.

 Fratele meu a ajuns acasă de 1 Mai Muncitoresc. Noroc de sărbătoare, pe care nu trebuie neapărat s-o petreci alături de soţie… A venit singur, pentru că, din câte am auzit, încă nici un român n-a primit viză pentru Moldova. Am văzut poze din Pula. E foarte frumos în Pula croată. Şi atunci ce e de făcut? Îi trimitem pe politicieni în Pula sau mergem noi, cei ce am rămas acasă?

Copaci muşchioşi, lectură suedeză pe insulă

Cea mai frumoasă pădure pe care am văzut-o până acum, a fost cea din jurul Tomeştiului. Ţara muşchilor - cum îi spun eu.

La Biskops Arno am fost uimit de frumuseţea pădurii suedeze şi a fascinanţilor ei copaci. Cum Moni a plecat azi din Tomeşti, îi dedic câteva poze, care au menirea să-i aline dorul:

***
Până să mă bag înapoi în pădure, postez câteva poze şi video de la lecturile de ieri. A fost foarte fain, dar nu mai am putere să povestesc. Au fost multe cuvinte. În engleză, română, suedeză, sârbă, norvegiană... Probabil o va face Răzvan.

(foto Răzvan Ţupa)