Se afișează postările cu eticheta mihail vakulovski. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mihail vakulovski. Afișați toate postările

luni, 14 octombrie 2013

Riduri - Zile şi nopţi şi variante de afiş

Zile și nopți

în fiecare dimineață
trec
în drum spre serviciu
pe strada Muncii

în fiecare seară
geamurile de la spitalul județean
sînt luminate

toate‑toate

(din Riduri de Mihail Vakulovski, despre lansarea la Chişinău aici şi pe fb aici)

Iată şi afişele:

varianta 2:

şi 1:


joi, 20 iunie 2013

Mărturii ale supraviețuitorilor (text pentru Kamikaze)

Mărturii ale supraviețuitorilor

Se întâmpla pe la sfârşitul anilor 90. În sud-estul Basarabiei. Profesorii din Antoneşti au blocat şoseaua ce ducea spre vama Palanca. O şosea pe care se circulă mult, fiind în direcţia Odesei. Profesorii nu mai primiseră salarii de vreo doi ani (recordul, după câte ştiu, a fost de trei ani), şi chiar dacă trăiau la sat şi supravieţuiau datorită grădinilor şi animalelor din coteţe – îşi voiau banii munciţi. Chiar dacă foarte puţini. Disperarea i-a făcut să blocheze şoseaua pe care treceau TIR-urile spre Ucraina.

Mama îmi scria atunci că e bine, se descurcă. Doar că ar avea nevoie de puțini, foarte puțini bani. Ca să cumpere chibrituri și plicuri cu timbre, să ne trimită scrisori. Tata își termina de adunat atunci mărturiile supraviețuitorilor din volumul În gura foametei, despre cumplita foamete organizată din 46, probabil simțea cum lucrurile încep să se repete.

Nimeni nu a scris măcar un cuvânt despre protestul lor disperat. La știri nici măcar nu s-a pomenit de ei și de faptul că au blocat șoseaua. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Cred că a fost foarte umilitor, mai umilitor decât  faptul că nu-și vedeau banii. Doar TIR-iștii probabil i-au înjurat o perioadă, în rest, la știri, zi de zi erau reportaje cum președintele țării, iată, a mai vizitat o fermă, un kolhoz.

Mi-am amintit de acest caz, pentru că observ că în ultima vreme devine normalitate ca presa să ignore, să închidă ochii la comandă. Atât în Basarabia, cât și în România.

Libera exprimare e ușor înăbușită în rumoarea creată de beția vocilor cumpărate și aiuritoare. Se face un business din închiderea vocilor și a ochilor. Mai nou cenzura se numește politică editorială și are statut legal în orice redacție. După ce a lucrat mai mulți ani la Tribuna, Ștefan Manasia (însoțit de câțiva colegi) este dat afară cu lejeritate de noul manager, care se autodefinește ca filosof fundamental și monumental. De când e la Tribuna, Ștefan a creat un club de lectură important, a susținut tineri care au devenit între timp scriitori. Managerul nou al Tribunei a fost pus în funcție de oamenii politici de la Consiliul Județean Cluj. N-am auzit de el, chiar dacă e fundamental și monumental. Și am locuit în Cluj peste 10 ani. Fratele meu, deși a fost redactor-șef o grămadă de ani la Zile și Nopți, a fost îndepărtat din cauza businessului. Eu n-o să mai cumpăr nici Tribuna, am să evit și Zile și Nopți. Nu-mi place acest business al lor.


Ultima oară când am fost în București, m-am înspăimântat. Tot mai mulți cerșetori, mai mulți oameni necăjiți, mai multe jeep-uri. O piață cu magazine închise în Brașov. În capul meu, sărăcia și înfundarea liberei exprimări (fie că e vorba de politică, fie de business) sunt legate. Tata nu și-a mai văzut volumul de mărturii ale supraviețuitorilor. Și, am impresia, că și noi suntem pe aceeași cale. Avem un business neprofitabil, lăsați TIR-urile să treacă! 

(text scris la invitația revistei Kamikaze, apărut în ediția print săptămâna trecută, am înțeles)

miercuri, 26 septembrie 2012

Cool Publika - Păpușar în păpușoi & Biblioteca

Pentru Biblioteca am luat un premiu ca scenarist la SIC de la BNRM. La același salon la care și Cool Publika a mai luat un premiu. Iaca, m-am lăudat. Vizionare plăcută!

vineri, 29 iunie 2012

Pantera neagră a literaturii:)

... sau defazații, cum ar spune Manolescu.

Fotografiile făcute de fotograful  Eduard Bizgu vor apărea în Punkt.

Ne vedem la 4 la Atelierul Vlad Ioviță și la 6 la Republica.

duminică, 17 iunie 2012

Românii au talent la Republica:)

A fost fain la Republica. Acum cred că Dați foc la cărți e gata. Probabil o să mai citesc o dată volumul și-l trimit la tipar.

În prima și penultima parte s-a citit din Eminescu. Au recitat și domnul Cupcea (care a câștigat volumul lui Andrei Dosa) și domnul Popescu din Iași, care umblă întotdeauna cu un diplomat plin de poze cu Eminescu. L-am văzut o dată și la Românii au talent:) El îi spusese și lui Hose Pablo că nu va publica niciodată în Literatura și Arta și că ar face un serviciu literaturii dacă ar da foc poeziilor sale:) Acum a nimerit la Dați foc la cărți:) Deci Republica are succes:) Elena Bogus a câștigat un Punkt.

Următoarea ședință a Republicii va avea loc pe 29 iunie. Va citi bădica:)



Mai multe detalii pe DogMatista și pe Republica.

Foto Vadim Negară.

miercuri, 14 martie 2012

Război cultural în weekend

Vineri au loc două evenimente foarte faine. Unul - la Chişinău, altul - la Bucureşti.

La MNAC va fi prezent grupul Voina, prin Alexei Plutser-Sarno şi Yana Sarna. Dacă sunteţi în Bucureşti n-aveţi voie să fiţi absenţi. Despre libertatea în Rusia şi Voina am scris în Timpul, mai târziu am aflat de vizita lor la Bucureşti. Pagina evenimentului pe fb.



Un interviu mişto cu Plutser de Vasile Ernu.

În Chişinău, la Republica, va citi poetul de limbă rusă Vadim Lungul. Vadim e născut în partea Transnitriei care aparţine acum Ucrainei şi locuieşte la Chişinău. Scrie o poezie socială foarte dură.

Sâmbătă bucureştenii sunt aşteptaţi la alt eveniment fain:



Intraţi şi cumpăraţi!

duminică, 16 octombrie 2011

Măcel în Georgia şi evenimente la Braşov şi Bucureşti




Azi e o zi plină, şi braşovenii, şi bucureştenii au evenimente mai mult decât interesante. Pentru noi, ceilalţi, un fragment din lectura lui Dumitru Crudu din Măcel în Georgia la SIC, Republica, Biblioteca Naţională, Chişinău, 2011.

marți, 2 august 2011

Stand-up comedy cu Dorin Chirtoacă

25 iulie 2011, uniunea scriitorilor din Moldova, de ziua lui Vladimir Beşleagă:



Textul din Timpul: De neamul moldodonilor

Nu uitaţi de Republica specială de vineri:

(Puteţi să-mi criticaţi afişul, sau, mai bine, să-l lăudaţi:) )

miercuri, 29 iunie 2011

luni, 7 martie 2011

Faust - Oaspeţi din viitor (după Mihail Vakulovski)


Cei care au plecat imediat după lansarea Tiuk!-ului, au pierdut asta şi nu numai asta:


Performance la lansarea volumului Tiuk! Antologie de proză Klu, 1 martie, Chişinău, Gin Do & Contrabass. Muzică: Faust, după Oaspeţi din viitor de Mihail Vakulovski

marți, 8 februarie 2011

Un roman despre Chişinăul anilor 90 - Tovarăşi de camera. Student la Chişinău


(Portretul e făcut de Antonia, desigur:) )

Am avut privilegiul de-a fi printre primii cititori ai romanului Student la Chişinău (prima parte a trilogiei Tovarăşi de cameră) - scris de Mihail Vakulovski, frate-meu.

Nu am acum intenţia de-a fi obiectiv (şi cine ar fi când e vorba de fraţi? :) ), dar ţin să spun câteva cuvinte despre Student la Chişinău.

Chiar de la începutul lecturii, am avut impresia că-l citesc pe Ion Creangă. Cel din Amintiri din copilărie, dar care a ajuns la studenţie. Asta datorită oralităţii romanului lui Mihai, a fragmentelor ficţionale combinate cu memoriile şi jurnalul - ceea ce am întâlnit şi la Creangă.

În romanul lui Mihai sunt foarte importante timpul şi locul. Locul - Chişinău. Timpul - anii 90. Foarte puţin s-a scris de anii 90 din Chişinău. Şi mai puţin s-a scris la rece, aşa cum face Mihai. Nu i-a scăpat nimic din tranziţia cruntă: mişcările de eliberare naţională (la care a participat), carnavalul naţionaliştilor, absurdul anumitor personaje care devin peste noapte din filoruşi în filoromâni.

Romanul cuprinde şi "documente" ale vremii - scrisori din acea perioadă şi fragmente din conspectele studenţilor de la litere. Student în Chişinău e la fel de bine documentat ca Născut în URSS , al lui Vasile Ernu, dar are şi umorul şi ironia Amintiri-lor din copilărie. Sunt pagini la care râzi ţinându-te de burtă. Şi avantajul nostru, ca lectori, e că am trăit acele vremuri, aşa că le putem re-trăi cu o detaşare necesară, după atâta timp.

De-abia aştept să văd romanul tipărit.

Nu în ultimul rând mă bucur că în roman e vorba de oraşul nostru drag - Chişinău.

Ar mai fi multe de scris despre roman, dar am să aştept cuminte până va fi editat.

PS: Până atunci puteţi citi Portret de grup cu generaţia "optzeci" - ca o încălzire pentru Tovarăşi de cameră. Oferta editurii e incredibilă.



şi câteva fragmente din Tovarăşi de cameră: aici şi aici

luni, 7 februarie 2011

Marina Ţvetaeva, Zemfira şi romanul lui Mihail, frate-meu




Un posibil soundrack pentru sfârşitul romanului lui Mihail Vakulovski - Student la Chişinău.

Piesa - M-am îndrăgostit de dumneavoastră, Marina Ţvetaeva - de Zemfira

PS: ăia care băldăiesc sunt Renata Litvinova şi Artem Troiţki.

vineri, 4 februarie 2011

duminică, 24 octombrie 2010

Nunta în Basarabia

Am o restanță. Să postez câteva poze de la nunta noastră din Antonești. Dacă în Tomești am avut costume tradiționale bănățene - în Antonești am avut costume tradiționale moldovenești. A trebuit să fim foarte atenți cu ele, nu de alta, dar mi-ar fi părut rău să-mi bag mânecile cămeșii de peste 100 de ani (!) prin farfurii.
Cu naşii şi cu mama

cu văru Vlad şi cu Moni & Aliona pândindu-ne


Cu Mihai & Carmina


Cu Ghenadie Popescu


Cu unchiul Valeriu

 

Cu Mihai, finu, unchiu





După nuntă, am spălat polobocul:)


Foto m.vklvsk

mai puteți vedea poze și aici

duminică, 11 iulie 2010

Tequila, jazzz & бляха-муха

Tequilajazzz e o trupă mişto din Rusia.

La un moment dat am şi tradus din ei.

Aş fi tradus şi piesa asta, dar am avut aceeaşi problemă ca şi Mihai acum. Cum dracu să traduci бляха-муха?

Găseşti variante, dar parcă nici o variantă nu e de consistenţa şi profunzimea rusescului бляха-муха...

Voi cum aţi traduce?

бляха-муха...