Despre Ka în Kars în Kar-ul lui Orhan Pamuk

Ieri mă gândeam că „stea” e un cuvânt uzat, ce nu mai spune nimic nimănui. „Stea a muzicii autohtone”, „stea de cartier”. Uzat e şi diminutivul „steluţă”. Când spui Steluţa, nu te mai gândeşti la o mică stea, ci la o jiţâcă sau chiar la o vacă.

Nu acelaşi lucru e însă şi cu „zăpadă”. Zăpadă e încă un cuvânt proaspăt şi poate avea multe sensuri şi conotaţii.  În argou poate însemna „curat” – adică fără substanţe în sânge, sau poate însemna aceleaşi „substanţe” ce urmează a fi trase pe nas.

Citind Zăpada lui Orhan Pamuk, am avut impresia că nu exista un loc mai bun pentru desfăşurarea acţiunii – decât Kars, un oraş din Turcia pe unde „au trecut” şi ruşii, şi armenii, şi grecii (ca să nu ajung până la bizantini) – dar în care au rămas turcii şi curzii. Oraşul este blocat din cauza zăpezii şi poetul Ka, un turc refugiat în Germania, asistă la un teatru politic, dar şi religios. Asistă până intră şi el în joc.

Ka scrie aici o carte de poezie – după mulţi ani în care n-a avut inspiraţie. Simte că poezia vine la el ca fulgii de zăpadă, că nu depune nici un efort pentru a scrie. El încearcă doar să înţeleagă ceea ce-i vine de sus. Când înţelege - este asasinat, în oraşul german în care s-a întors după teatrul-circ de la Kars.

Nu încerc să fac o analiză a cărţii – ar fi prea multe de scris. Mă gândesc doar la cuvântul „zăpadă”. Deşi a aşternut Karsul în zăpadă – Pamuk scrie/spune multe lucruri pe care turcii au „evitat” să le amintească. Pamuk scrie despre bisericile creştine din Turcia, despre holocaustul armenilor. Multor turci nu le-a plăcut asta. Aşa a fost chemat la răspundere, apoi i s-a dat Nobelul. Pentru literatură. Însă toată lumea ştie că fără procesele începute în Turcia – Pamuk nu ar fi luat Nobelul.

Turcia e o ţară misterioasă – şi nu m-am lămurit deloc când am vizitat-o. Din contra, am rămas şi mai în ceaţă. E o zăpadă groasă peste ea şi doar scriitori ca Pamuk ne arată câte-un detaliu ascuns. În turcă cuvântul zăpadă e „kar”. 

Vă recomand romanul Kar al lui Pamuk, un roman despre poetul Ka în Kars. Fiecare are câtre ceva de descoperit, despre ce fel de zăpadă e vorba. Lectură plăcută!

3 în 1: Casa cu oglinzi sau Fortăreaţa albă de Orhan Pamuk

O altfel de Fortăreaţă albă, cucerită - o biserică transformată în sediu de universitate din Ordu

Fortăreaţa albă, al doilea roman al scriitorului turc Orhan Pamuk, are trei lumi ficţionale. Raportate la noi, cititorii - ele apar în ordine inversă, ca distanţă cronologică. Postfaţa – adaugată la a doua ediţie turcească a romanului – e cea mai aproape de noi, pentru că e scrisă chiar din numele autorului. Pamuk însă nu se mulţumeşte să scrie curat din numele lui – cred că intenţionat o face pe autorul-personaj, care a fost ales să scrie Fortăreaţa albă. Pamuk scrie că nici el nu ştie cum au luat-o lucrurile în anumite pasaje din roman. Or asta înseamnă că el e ori un simplu cititor (şi nu e), ori trece subtil graniţa autorului spre statutul de personaj.

A două lume ficţională a Fortăreţei albe – e cea propriu-zisă a romanului – unde un italian este sclavului unui turc. Din postfaţă ne dăm seama că totul a fost extrem de bine calculat de Pamuk – de la timpul în care se petrece acţiunea (sec. XVII), la locurile şi îndeletnicirile vremii. E un roman foarte bine documentat, muncit – chiar dacă (sau tocmai de aceea) e plăcut la lectură – istoria adevărată este împletită cu imaginarul – rezultatul fiind o ficţiune de bună calitate.

A treia lume ficţională, paradoxal – e în prefaţa romanului. Ea e scrisă de un  personaj ficţional din alt roman al lui Pamuk, un istoric care ar fi descoperit romanul, Fortăreţa albă – care însă se numea Fiul vitreg al plăpumarului.

Lumile ficţionale din Fortăreţa albă au rostul de-a ameţi cititorul – ca într-o casă de oglinzi, ca să nu mai ştie unde sunt lucrurile adevărate şi unde-s doar reflectările din oglinzi. Aşa sunt şi personajele principale din roman – sclav şi stăpân, creştin şi musulman – identici fizic şi indefinibili în interior – în sensul că nu mai poţi distinge clar care de la care a învăţat sau a copiat. Romanul se termină cu o suprapunere totală a personajelor. Într-un fel – e vorba de câştigul total al ficţionalului asupra realului, asupra căruia a insistat Pamuk.

Romanul, cu aceste lumi, are însă ca ţintă o altă lume – pe care reuşeşte s-o stăpânească. Este lumea noastră, a cititorilor şi lumea reală a autorului. Autorul intenţionat se dă bătut în postfaţă. Iar noi, cititorii, ne dăm bătuţi în momentul în care citim ultima pagină şi închidem cartea.

Ceea ce a reuşit Pamuk a reuşit şi Sadoveanu la noi, în câteva romane – ca Zodia Cancerului, de exemplu. Sadoveanu a ajuns în manualele şcolare, Pamuk a luat Nobelul, dar e contestat de turci. Cum e mai bine? 

Tozan Alkan sau cum cântă un poet turc

În a 2-a zi a festivalului de la Ordu, Mesut Senol a chemat câțiva poeți să recite sau să vorbească despre poezie. Mi-a plăcut mult cum poetul Tozan Alkan a urcat pe scena, a cântat și a coborât. Cum spunea diriginta mea: scurt, clar și cuprinzător!


În altă ordine de idei, blogosfera literară românească s-a înmulțit cu un blog mișto, unde puteți găsi și o cronică la Bong.

Moni, soția mea - declarată cea mai frumoasă femeie a festivalului internațional din Ordu

Despre Ordu și festivalul internațional din Ordu aș putea povesti vreo trei luni. S-au întâmplat foarte multe acolo și am fost surprins de multe. Lucruri frumoase.

La încheierea festivalului Moni a fost declarată de poetul și directorul festivalului, Sinasi Tepe - cea mai frumoasă femeie care a participat la festival. Cu ocazia asta a citit două texte în seara de încheiere, nu unul, așa cum au citit restul. Recunosc că asta a trezit cumva gelozia mea:)

Dar mi-a trecut la banchetul de după, când noi am fost declarați cuplul festivalului:)

Deci luna noastră de miere a continuat cu surprize foarte plăcute.

Mulțumesc Turcia, mulțumesc Ordu!

Shota Iatashvili sau cum recită un poet adevărat

La Festivalul Internațional din Ordu - l-am cunoscut pe extraordinarul poet georgian Shota Iatashvili. Cred că nu am văzut vreun poet care recită atât de bine ca Shota. În curând îi voi traduce acest poem despre acasă.

Ordu

Pe drum - Shota Iatashvili & Mesut Senol

Mesut Senol, Moni, Niculina Oprea

Tozan Alkan, Natalka Bilocerkivec, Niculina Oprea

şi noi cu Mesut Senol

Prima dimineață în afara spațiului sovietic

...a fost ieri, adică deja alaltăieri. În Turcia. Schimb de avion la Istambul, aterizare-n Samsun, autobuz spre Ordu. Mult.

Vederea de la geam e cam așa: