Un roman despre Chişinăul anilor 90 - Tovarăşi de camera. Student la Chişinău

(Portretul e făcut de Antonia, desigur:) )

Am avut privilegiul de-a fi printre primii cititori ai romanului Student la Chişinău (prima parte a trilogiei Tovarăşi de cameră) - scris de Mihail Vakulovski, frate-meu.

Nu am acum intenţia de-a fi obiectiv (şi cine ar fi când e vorba de fraţi? :) ), dar ţin să spun câteva cuvinte despre Student la Chişinău.

Chiar de la începutul lecturii, am avut impresia că-l citesc pe Ion Creangă. Cel din Amintiri din copilărie, dar care a ajuns la studenţie. Asta datorită oralităţii romanului lui Mihai, a fragmentelor ficţionale combinate cu memoriile şi jurnalul - ceea ce am întâlnit şi la Creangă.

În romanul lui Mihai sunt foarte importante timpul şi locul. Locul - Chişinău. Timpul - anii 90. Foarte puţin s-a scris de anii 90 din Chişinău. Şi mai puţin s-a scris la rece, aşa cum face Mihai. Nu i-a scăpat nimic din tranziţia cruntă: mişcările de eliberare naţională (la care a participat), carnavalul naţionaliştilor, absurdul anumitor personaje care devin peste noapte din filoruşi în filoromâni.

Romanul cuprinde şi "documente" ale vremii - scrisori din acea perioadă şi fragmente din conspectele studenţilor de la litere. Student în Chişinău e la fel de bine documentat ca Născut în URSS , al lui Vasile Ernu, dar are şi umorul şi ironia Amintiri-lor din copilărie. Sunt pagini la care râzi ţinându-te de burtă. Şi avantajul nostru, ca lectori, e că am trăit acele vremuri, aşa că le putem re-trăi cu o detaşare necesară, după atâta timp.

De-abia aştept să văd romanul tipărit.

Nu în ultimul rând mă bucur că în roman e vorba de oraşul nostru drag - Chişinău.

Ar mai fi multe de scris despre roman, dar am să aştept cuminte până va fi editat.

PS: Până atunci puteţi citi Portret de grup cu generaţia "optzeci" - ca o încălzire pentru Tovarăşi de cameră. Oferta editurii e incredibilă.

şi câteva fragmente din Tovarăşi de cameră: aici şi aici

Ion Creangă la Marşul Cânepei

La Marşul Cânepei mi s-a părut aiurea o chestie. La fiecare interviu jurnaliştii întrebau participanţii la marş dacă ei consumă marijuana. E o întrebare care parcă vine de la dispensarul narcologic, nu de la jurnalişti.

Care-i faza? Şi care ar fi diferenţa? Mie de exemplu îmi plac hainele din cânepă. Şi ele nu există acum la noi din cauza unor legi stupide. Piaţa s-a umplut de saci şi torbe din plastic în locul materialelor textile ecologice.

Cum ar fi sunat scena din Ion Creangă azi? Cam aşa: "Şi eu fuga, şi poliţistul fuga, şi eu fuga, şi poliţistul fuga, până ce dăm cânepa toată palancă la pământ; căci, să nu spun minciuni, erau vro zece-douăsprezece prăjini de cânepă, frumoasă şi deasă cum îi peria, de care nu s-a ales nimica. Şi după ce facem noi trebuşoara asta, poliţistul, nu ştiu cum, se încâlceşte prin cânepă, ori se împiedică de ceva, şi cade jos. Eu, atunci, iute mă răsucesc într-un picior, fac vro două sărituri mai potrivite, mă azvârl peste gard, de parcă nici nu l-am atins, şi-mi pierd urma, ducându-mă acasă şi fiind foarte cuminte în ziua aceea..."