miercuri, 24 decembrie 2008

Noul Tiuk! pe net!

Uite că e deja Crăciunul... Dar frate-meu a muncit azi toată ziua, aşa că noul TIUK! e pe net.

Veţi găsi acolo şi două fragmente din noul meu roman (din care public pt prima oară), o piesă de-a mea în engleză şi germană şi multe-multe-multe texte de la cel puţin interesante la f.bune.

Lectură plăcută şi Sărbători fericite!

duminică, 7 decembrie 2008

Luceafărul în variantă rromă

Mergeam cu autobuzul de la Universitate spre Drumul Taberei. De obicei e foarte aiurea şi plictisitor să circuli prin Bucureşti. Dar de data asta a fost interesant. Pentru că în autobuz era un cerşetor adolescent, ţigan, care... a recitat TOT Luceafărul. L-am ascultat fascinat. Da, era mare treabă şi că îl ştia pe tot, şi cum l-a recitat.

Genial. Cu aceeaşi pronunţie ţigănească cu care cântă şi recită de obicei în autobuze cerşetorii rromi. M-am gândit atunci că e cea mai bună interpretare a Luceafărului din câte am auzit în viaţa mea. Şi, da, cea mai actuală.

"Actorul" probabil că e cunoscut pe acest traseu, căci atunci când a coborât, un domn la vreo 50 de ani l-a văzut şi i-a întins direct 1 leu.

Dacă ar fi după mine, atunci când la şcoală elevii ajung la Luceafărul lui Eminescu, l-aş duce pe acest rrom. Sunt sigur că ar fi mai interesaţi de poem. Şi ar vedea "subiectul" mult mai actual. Sau... l-aş băga măcar într-o piesă de teatru.

Mi-am amintit de o emisiune în care reporterul întreba trecătorii dacă ştiu vreun vers din Luceafărul. Nimeni nu prea ştia. Faza tare a fost atunci că a găsit un poliţist care îl ştia în întregime.

Mă gândeam dacă acel rrom e imaginea actuală a României. Nu prea, pentru că e o variantă mult prea culturală. Dar e cu siguranţă imaginea suprarealistă a României.

luni, 24 noiembrie 2008

Tara sau arta de a fi dobitoc

Tara mi-a tras iar o ţeapă. De câteva luni bune, tot nu-şi găsea timp să-mi dea cheile de la garsoniera lui din Bucureşti pe care ne-am înţeles să mi-o închirieze. De prin iunie mi-am dus bagajele, dar mi-a spus că trebuie să mai stea acolo o săptămână, după care "poţi să te muţi tu în bodegă".

Tara e probabil cel mai mizerabil om pe care l-am cunoscut vreodată. Cel mai mizerabil prieten, pentru că până acum mi-a fost prieten. De fapt, mă aşteptam cumva să-mi tragă ţeapă, pentru că ştiu că aşa e el. El se consideră "Isus răstignit pe svastică", dar de fapt e un căcat pleoştit pe scara unui bloc. Mi-a tras nenumărate ţepe şi înainte, dar l-am iertat pentru că da, ştiam că Tara e aşa. E un grafician bun, asta nu neg, dar asta nu scuză toate porcăriile pe care le face.

Între timp, cât aşteptam cheile, am avut şi o bursă la Tescani (unde a fost ffff fain, d-aia n-am mai scris deloc pe blog atunci), credeam că o să se sature să amâne. Dar nu. Ne întâlnim mâine, scuze nu mai pot mâine - săptămâna viitoare, nu e vina mea a intervenit ceva, trebuie să mă înţelegi şi tot aşa...

Apoi nu a mai răspuns la telefon şi în sfârşit am primit mail de la el. Inofensiv. Îl reproduc aici:

sholdovene,am vz cam-ai sunat ca un dement azi,da lasasem tel.in oras,am fost plecat ku escroku-n jungla saxona,ai sunat dejeaba,nu iau telefonu ka orikum nu este semnal.in legatura cu garsoniera,planurile se modifica total,din pakate si sincer vorbind mie chiar imi pare rau.javra de ovrei nu s-o tzinut aproape delok de promisiune,mai are de dat o groaza de bani restantze la garsoniera aia,sunt dezgustat de minciunile lui,e chiar prea mult...si mi sila ca urmeaza sa trec la amenintzari.tzi-am zis clar de la nceput ca sunt probleme,credeam ka nenorocitul le va rezolva pan la urma pt ca m-am komportat ka un domn ku el,da observ ca tre sa trec la metode mai dure pt ca sa ma scap odata de el.p d alta parte,orikum de la1ianuarie intentioneaza sa se mute-n rromania la bukuresti nevasta mea din macedonia ku fiica mea,brusc o luat hotararea asta dupa ani de separare si se pare ka-n konditiile crizei kiar nu vem unde sta decat kiar in mizeria aia de garsoniera pe care intentionez orikum s o renovez kumva,kat de kurand sper.orikum,mai mult e vinovat tikalosu de jidan pt situatzia asta decat eu sau altcineva.io tre s-ajung cam ntr o saptamana in bukkale,te caot pe drum in bv sau poate ca ne-om vedea kiar akolo sa tzi dau obiectele ce le mai ai la mine si asa mai departe.dracu sa-l ia pe ovreiu ala nesimtzit!T.

"Ovreiu" e un prieten comun, care a stat înainte în garsoniera lui Tara. Tara vorbeşte aşa despre toţi prietenii. Ei sunt cu toţii: "beţivani, idioţi şi târfe". Păi vreau să-ţi spun ţie, Tara, că eşti un căcat de om. Dar el oricum se va bucura, pentru că cineva îl mai bagă în seama.

Iar eu, recunosc că sunt un idiot, pentru că am avut încredere în el. Şi acum, iarăşi ca un idiot, "în momentul cel mai potrivit", în decembrie, îmi caut măcar o cameră în Bucureşti. Când toţi se gândesc la sărbători, eu caut unde să stau. Şi poate că voi reuşi să-mi recuperez "obiectele" de la acest artist în mizerie.

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

alb dorian

când m-am culcat ieri era toamnă. m-am trezit iarna, totul e alb.

astăzi va fi ultimul spectacol al festivalului de teatru. a fost fain, am vrut sa scriu despre ele, dar am lăsat-o baltă.

pentru că sunt la sfârşitul romanului şi asta m-a epuizat. e uluitor cum scrisul te şi eliberează, dar şi te termină, te apasă.

azi nu am scris nimic, pagina e albă. aş fi vrut să fac azi poze capului smuls al unei păpuşi, chiar lângă bloc, în frunze. dar a nins şi l-a acoperit. poate maine, poate poimâine, dacă se va topi zăpada.

aşa că ma car la ultimul spectacol, apoi la concertul Luna Amara, nu i-am mai văzut de mult şi oricum e cazul sa

miercuri, 19 noiembrie 2008

Plictiseala senorului Juan

Ultima femeie a senorului Juan de Leonid Juhoviţki, regizată de Vladimir Granov, montată la Teatru Odeon, a doua piesă a festivalului e o mostră clară a plictiselii pure. Spectacolul în două acte se întinde 2 ore jumătate, timp în care poţi să te gândeşti la viaţă sau să aştepţi pauza.

Dacă nu ar fi atât de întinsă - piesa poate că ar fi avut o şansă, dar aşa, monoloagele te fac să caşti, iar "glumele" şi "situaţiile comice" sunt prea puţine ca să te ţină treaz. E una din acele piese la care te gândeşti că dacă ai schimba-o puţin şi ai face din ea o parodie ar ieşi o chestie mişto.

luni, 17 noiembrie 2008

Teatru la Bv - Poker

Vineri, la Braşov a început Festivalul de Dramaturgie Contemporană. Prima piesă, Poker de Adrian Lustig pusă în scenă de Teatru de Comedie Bucureşti în regia lui Alexandru Tocilescu, a făcut o bună intrare în "lumea teatrului", aşa cum spunea un regizor clujean.

Subiectul piesei e aparent banal, o partidă de poker între nişte vechi prieteni, vechi - deci din lumea care trebuie să apună a securiştilor. Gazda, un senator, cuplat cu o curvă moldoveancă, îi aşteaptă la o pardidă de poker pe un doctor şi pe un afacerist.

Urmează două ore de rezumat a ceea ce vedem de obicei, zilnic la Realitatea-Antena3 şi Sport.ro-GSPtv. Politică şi sport, deci prostituţie. Curva apare pentru a se vedea cât de onestă e spre deosebire de politicieni. E o piesă extrem de realistă, dar care datorită regiei şi a jocului excelent al actorilor nu te face să caşti în timpul spectacolului, deşi durează peste două ore.

Cum am mai spus, actorii (George Mihăiţă, Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, Jojo) şi-au făcut bine datoria, ceea ce transmitea cumva publicului că şi ei se distrează pe scenă. Începutul piesei e foarte tare, cu o scenă sado-maso între curva moldoveancă şi domnul senator. Dacă ar fi fost după mine, lăsam mai multe scene de acest gen... Dar poate că ar fi fost altceva.

luni, 3 noiembrie 2008

NECENZURAT CENZURAT INTERZIS

Despre ce este vorba, pentru că în ultima perioadă am tot fost întrebat... După cum puteţi observa, linkul la ultimul fragment al romanului Mănăştur Mon Amour nu mai e funcţional. Fragmentul a stat pe Clujeanul o zi-două, după care a fost scos fără să primesc vreo explicaţie.

Vreau să spun de la început că romanul apărea pe Clujeanul pentru că aşa a vrut Mihai Goţiu, prozatorul şi redactorul-şef de la Clujeanul. Eu am stat pe gânduri la început, dar rapid am acceptat, pentru că mi s-a părut o idee bună.

De la început am întrebat cât de liber pot fi şi am fost asigurat că am libertate totală, ba din contra, am fost încurajat să nu mă sfiesc să folosesc un limbaj dur. Înţelegeam dacă aveam vreo restricţie, puteam să-mi păstrez fragmentele mai dure pentru carte...

Dar... în timp ce Mihai Goţiu era plecat în Canada, ultimul fragment a fost CENZURAT. Îl aştept să se întoarcă, ca să înţeleg şi eu ce se întâmplă. Cert e că nu m-au cenzurat colegii de la Cluj, de asta sunt absolut sigur, cum nu m-a cenzurat nici Mihai, căci romanul a apărut datorită lui... Nu ştiu dacă Mănăşturul... va mai apărea pe Clujeanul, dar oricum îl voi termina.
Iată şi fragmentul interzis:

Mănăştur Mon Amour XXXVI. Futu-ţi morţii mă-tii


să-i fut de labagiu congenital, câtă răbdare ai să-ţi fuţi timpul pe net şi să te trezeşti după câteva ore de somn şi să fuţi o labă cu pula bleagă împrăştiindu-ţi sperma pe taste după care să nu te speli, să te ştergi pe bot şi să mănânci pufuleţi căci începe pentru tine o nouă zi, o nouă zi la fel, la fel de căcat ca toată viaţa ta futută de curvă ieftină şi proastă.

E atâta tristeţe în viaţa ta, aşa că o nouă zi nu poate începe altfel decât cu o nouă labă, cu care îţi întăreşti bătăturile şi bubele de pe pula ta robinet de pişat. Laba e un ritual pentru tine, nu e ceea ce pare, când copiii te văd pe stradă cu pantalonii pătaţi şi se cacă pe ei de râs, de râs de tine, că eşti un labagiu incurabil.

Te plimbi cu punga prin oraş şi nu ştii pe unde să-ţi mai verşi tristeţea de clujean futut, nebăgată în seamă de absolut nimeni, poate din când în când de câţiva huligani care râd de tine, doar râd, nici măcar nu te scuipă în gură, eşti atât de mic şi insignifiant, fix ca un căcat de câine de care toată lumea se fereşte, până când gunoierii ies dimineaţa la acţiune, îl strâng cu scârbă şi îl aruncă.

Din când în când mai încerci să socializezi, cu vânzătoarele de la chioşcuri, când îţi iei pufuleţi, dar eşti rapid pus la respect, ţi se trântesc pufuleţii în faţă şi eşti rugat să te cari în pizda mă-tii, căci mai sunt oameni în rând care nu au chef să piardă timpul cu un futut ca tine.

Te întorci acasă şi tristeţea ta metafizică începe să se transforme în furie. Că eşti un neînţeles, nimeni nu te ascultă, nu te vrea, nu te iubeşte. Aşa că mai fuţi. Mai fuţi o labă. Ca să te descarci, ca să te împlineşti. Dar tristeţea şi furia îţi sunt stopate doar parţial, simţi că mai poţi, că ăsta nu e ultimul tău cuvânt, aşa că mai bagi o labă.

Ţi se trezeşte o poftă de informare şi de cultură, aşa că deschizi compu’. Intri pe situri cu fete şi băieţi cu curul gol. Ar merge şi unele şi alţii, dacă te-ar băga în seamă, dar cum nu, chiar nu, chiar deloc, dar absolut deloc, niciodată, nicicum... mai tragi o labă.

Ţi se trezeşte spiritul civic. Intri pe Clujeanul, să te informezi, să vezi cine şi ce a mai zis, ce a comentat altul, cu cine s-a futut cineva, ce evenimente se organizează în următoarea perioadă şi cine cât de la cine a mai furat. Eşti foarte nervos şi furios. Tragi o labă. Cu alta te cruceşti.

Te enervează aştia foarte tare. Citeşti şi mori de nervi. Eşti sigur că tu eşti mai tare, mai cult, mai deştept şi mai frimos ca ăia care scriu, dar... tu n-ai noroc. Pe tine nimeni nu te bagă în seamă, cu tine nu vorbeşte nimeni, pe tine nici mama ta nu te iubeşte. Eşti trist şi neînţeles. Îţi aminteşti că ai învăţat la şcoală că şi Eminescu era trist şi neînţeles. Asta îţi dă speranţe. Te gândeşti că poate şi tu vei fi ca el, măcar după moarte. Şi bagi o labă.

Şi cum te simţi foarte creativ aşa dintrodată, te apuci. Să comentezi. Îţi arăţi adevărata ta faţă. Nu mai eşti un labagiu nenorocit, un scuipat al societăţii. Dintr-odată devii Terminator, Geniu, Veronica Micle sau măcar Micul Adolf.

Aşa că înjuri. Îţi verşi amarul şi furia. Şi juri că nu vei mai intra pe Clujeanul, pentru că ăia care scriu acolo sunt nişte inculţi şi folosesc cuvinte urâte. Poate după moarte cineva îţi va culege comentariile de pe Clujeanul şi-ţi va publica Operele Postume. Păi mori odată în pizda mă-tii de labagiu!

E vineri seara, tragi o labă şi intri pe pagina asta, nu contează ce vei vedea, ce vei citi, locul tău de manifestare e mai jos, hai bagă:

luni, 22 septembrie 2008

Cărţi frumoase la Cartier

Întotdeauna mi-au plăcut poveştile. Aşa că nu pot decât să mă bucur de apariţia cărţii Poveştile lui Tom Degeţel, istorisite în întreaga lume, Înconjurul lumii cu o poveste, de Fabienne Morel şi Gilles Bizouerne, cu ilustraţii de Émilie Harel, Traducere de Ioana Danailă la editura Cartier.

Mai jos puteţi vedea câteva ilustraţii şi o poveste. Cartea va apărea pe piaţă în octombrie.

Poate fi comandată aici.

Bucuraţi-vă de minuni!

Poveştile lui Tom Degeţel, istorisite în întreaga lume, Înconjurul lumii cu o poveste, de F. Morel şi G. Bizouerne, cu ilustraţii de Émilie Harel


(America de Nord)
Jack şi canibalul

Jack şi fratele său mai mic locuiau împreună cu părinţii lor. Amândoi copiii erau mari mâncăi, aşa că, în casa lor, era tocmit un bucătar.

Când şedeau la masă, copiii mâncau aşa de iute, încât părinţilor nu le mai rămânea decât o singură farfurie de-mpărţit. Si cu cât creşteau cei doi fraţi, cu-atât mâncau mai mult.


Intr-o seară, la vremea cinei, Jack şi fratele său se aruncară, ca de obicei, asupra mâncării şi înfulecară gustările, felurile principale şi deserturile, în timp ce părinţii abia avură vreme să ia câteva înghiţituri.
După masă, odată ce băieţii se culcară, părinţii începură a plânge unul pe umărul celuilalt:
- Nevastă, din pricina copiilor noştri, nici azi n-am mâncat aproape nimic.
- Bărbate, şi eu m-am săturat să mă culc cu burta goală.
Si-i porunciră bucătarului:
- Mâine, ai să-i iei pe copii la vânătoare. Ai să-i duci într-un colţ pustiu de munte şi, în locul acela îndepărtat, ai să-i slobozeşti pe copii.
Jack, mezinul, era şiret şi iscusit. Avea darul de a citi gândurile şi, uneori, chiar de a intra în mintea oamenilor. Putea, de asemenea, să-i şi adoarmă.
Citi aşadar în mintea părinţilor gândul lor şi-i povesti fratelui mai mare ce li se pregătea. Noaptea, se duse la o femeie bătrână şi plină de înţelepciune, care locuia aproape de ei. Ii ceru ajutor şi femeia îi dădu sfaturi cum să facă. Când se întoarse, avea în buzunar un mosor de aţă.

In dimineaţa următoare, bucătarul dădu copiilor o bocceluţă cu mâncare.
- Luaţi bocceaua asta şi haideţi după mine, mergem la vânătoare de cocoşi sălbatici.
Si pe-aci ţi-i drumul. Jack urmă sfaturile bătrânei şi, cum înainta de-a lungul potecii, fără să-l vadă bucătarul, îşi strecură mâna în buzunar şi apucă ghemul. Incepu a-l desfăşura, întâi pe jumătate, apoi pe trei sferturi, îl desfăşură, îl tot desfăşură... Nu mai rămăsese decât puţină aţă. Deodată, după-amiaza, bucătarul se opri la poalele unui munte.
- Băieţi, o să facem aici popas pentru noapte. Am să mă-ndepărtez ca să prind câţiva cocoşi de munte. Dar, fiţi pe pace, că mă-ntorc înainte să amurgească soarele.

Noaptea, se duse la o femeie bătrână şi plină de înţelepciune, care locuia aproape de ei. Ii ceru ajutor şi femeia îi dădu sfaturi cum să facă. Când se întoarse, avea în buzunar un mosor de aţă.
(p.61)

De îndată ce bucătarul o luă din loc, copiii se şi porniră către casă, urmând firul de aţă.
Ajunseră cu cinci minute mai târziu decât acesta şi intrară-n casă. Ii văzură pe părinţi care tocmai îşi pregăteau cina. Cei doi fraţi erau hămesiţi şi se năpustiră asupra bucatelor. Nici nu începuseră părinţii a mânca bine, că nu mai rămase nimic pe masă.
Jack era, însă, şiret şi iscusit. Citi în mintea părinţilor noul lor plan: ei voiau ca bucătarul să-i ducă, de data aceasta, pe copii de cealaltă parte a muntelui şi să-i slobozească acolo. Jack îi povesti fratelui său ce li se pregătea. Noaptea, băiatul se duse iarăşi la bătrâna înţeleaptă; îi ceru ajutor şi femeia îi dădu sfaturi. Când se întoarse, avea sub haină un sac plin cu o pulbere fină şi strălucitoare.

In dimineaţa următoare, bucătarul le spuse copiilor:
- Mergem la pescuit!
Si pe-aci ţi-i drumul. Jack urmă sfaturile bătrânei şi, fără să-l vadă bucătarul, scotoci prin haine şi luă sacul din care presără de-a lungul cărării pulberea strălucitoare. Sacul începu a se goli, pe jumătate, pe trei sferturi, se goli, se tot goli... Nu mai rămăsese decât puţină pulbere. Deodată, către sfârşitul după-amiezii, bucătarul se opri de cealaltă parte a muntelui.
- O să poposim aici. Am să mă duc puţin mai încolo, să pescuiesc somoni, voi aşteptaţi-mă aici.
De îndată ce bucătarul se îndepărtă, copiii urmară poteca presărată cu pulbere, ca să se-ntoarcă acasă.
Curând, însă, văzură, pe marginea cărării, nişte păsări nespus de frumoase, cu penajul viu colorat. Vrură să le prindă şi-aşa se-ndepărtară de drum, tot fugind înspre ele, dar acestea îşi luau mereu zborul. Băieţii se afundară în pădure pe urmele păsărilor care se-nălţară în văzduh. Trecură prin tufişuri şi săriră pe deasupra stâncilor. De-abia suflând, cei doi fraţi se opriră, într-un târziu, din alergat. Cărarea se pierduse demult, se rătăciseră într-un loc neumblat al acelui ţinut. Căutară drumul printre tufişuri, printre stânci, însă nu-l mai găsiră. Si-atunci merseră la voia întâmplării.

Seara, ajunseră în vârful colinei. Si Jack văzu în zare o dâră de fum ce ieşea din pământ. Arătă spre dâra de fum şi strigă:
- Frate mai mare, să mergem către fumul acela.
Si-o luară pe drumul ce ducea într-acolo. Noaptea, făcură popas. Hainele le erau murdare şi lac de sudoare. Inainte de a adormi, se întinseră cu faţa la potecă, să n-o mai rătăcească iar.

A doua zi, îşi reluară drumul; erau lihinţi de foame. Când, deodată, dădură peste vârful unui horn din care ieşea fum. Hornul ieşea din acoperişul unei case mari, pe jumătate îngropată-n pământ. Impinseră uşa şi intrară-ntr-o bucătărie, în care se aflau o femeie şi cei doi fii ai ei. Aceştia erau la fel de înalţi ca şi cei doi fraţi ai noştri, însă erau păroşi şi-aveau colţi: erau pui de canibal! Se apropiară şi-i mirosiră pe cei doi pui de om, - mormăiau şi le curgeau balele de poftă. Atunci, femeia trebui să-şi îndepărteze copiii.
Abia apoi le dădu de mâncare lui Jack şi fratelui său, precum şi haine curate, zicând:
- Bărbatul meu este canibal, mâncător de oameni! Cum acuşica o să se-ntoarcă acasă, am să fac bine şi-am să vă ascund în pivniţă.

Tata canibal se-ntoarse seara; se îndrepta către casa-i pe jumătate subpământeană, murmurând printre dinţi:
- Miam, miam, miam!
Simţi din bucătărie mirosul vânatului aflat în casă şi-i ceru socoteală nevestei, însă aceasta nu răspunse. Ridică atunci o mână ameninţătoare asupra obrazului ei şi-atunci ea se dădu înapoi, speriată.
- Nu da, rogu-te. Doi copii rătăciţi stau ascunşi în beci.
Mâncătorul de oameni coborî două câte două treptele din pivniţă.
-Miam, miam, cina e gata, la masă!
Din beci, copiii auziră paşi pe scări. Dar Jack era şiret şi iscusit. Incercă să-ntoarcă gândul canibalului, pentru ca, astfel, să fie, poate, cruţaţi. Insă mâncătorul de oameni coborî şi ultima treaptă şi-i găsi pe copii. Sări înainte cu gura larg deschisă şi colţii ieşindu-i în afară. Insă, în chiar clipa când era cât pe ce să muşte din ei, şovăi şi-i cercetă pe copii din cap până-n picioare. Le pipăi braţele şi picioarele.
- Nu miam, miam! Prea slabi.
Si-i lăsă pe cei doi fraţi în pivniţă. In bucătărie, îi porunci nevestei să-i îndoape bine şi să le aştearnă un culcuş moale. Astfel, în scurtă vreme, aveau să devină graşi şi fragezi.
Femeia pregăti o masă copioasă pentru copii şi-i culcă într-un pat moale.
In dimineaţa următoare, în clipa în care aduse mâncarea la masă, cei doi fraţi se şi năpustiră asupra ei. Cât ai clipi o dată, ei gata-nfulecară micul dejun. Atunci, femeia aduse, pe rând, mai multe feluri, o sumedenie de fructe, cărnuri şi peşte. Dar bucatele treceau pe dinaintea lor fără să-i sature!
Zi de zi, mese-mpărăteşti, noapte de noapte, un pat moale. Aşa se scurse timpul.

Tot trăind într-o casă pe jumătate îngropată în pământ, cei doi fraţi băgaseră de seamă un băţ de aur deasupra uşii de la intrare, pe care tatăl canibal îl lua des cu el, când ieşea din casă.
Intr-o dimineaţă, copiii o întrebară pe nevasta mâncătorului de oameni, căci voiau să ştie la ce folosea acel obiect. Femeia le dezvălui taina:
- Băţul de aur e fermecat, cu el poţi traversa lacul şi ajunge în împrejurimile unui oraş. Acolo, bărbatul meu mănâncă o grămadă de oameni.
Era fericită să le vorbească celor doi copii, căci erau o companie plăcută în casă. Aşa le mai dezvălui, apoi, şi alte taine:
- Soţul meu are un clopot mare, fermecat. Simte când se apropie vreun pericol şi ne dă de veste sunând. Mai are şi o lampă fermecată. Noaptea, când merge la vânătoare, şi-o pune pe frunte; şi ea străluceşte ca un soare pe faţa lui, luminând în întuneric.
Intr-o seară, Tatăl canibal pipăi picioarele şi braţele copiilor şi-şi spuse: ”Miam, miam, gras şi fraged! Mâine, punem masa!”

In dimineaţa următoare, în clipa în care aduse mâncarea la masă, cei doi fraţi se şi năpustiră asupra lor... Atunci, femeia aduse, pe rând, mai multe feluri, o sumedenie de fructe, cărnuri şi peşte. Dar bucatele treceau pe dinaintea lor fără să-i sature!
(p.67)

Dar Jack era şiret şi iscusit şi-nţelese gândurile mâncătorului de oameni.
In acea noapte, îi scufundă în somn greu pe toţi membrii familiei. Se trezi şi, împreună cu fratele său, îi luară pe fiii canibalului şi-i puseră în pat, în locul lor.
In locul copiilor mâncătorului de oameni, cei doi fraţi aşezară nişte lemne rotunde, putrede şi moi, şi le-acoperiră cu o pătură. Din dreptul uşii, Jack apucă băţul de aur; după care cei doi fraţi părăsiră casa şi o luară la sănătoasa.

In zori, Tatăl canibal se trezi şi se duse numaidecât la patul în care dormeau de obicei cei doi pui de om şi-şi ucise propriii copii. Când fu cât pe-aci să-i şi mănânce, văzu că aveau mâini păroase şi colţi.
Işi omorâse copiii! Urlă de furie, dădu la o parte pătura de pe celălalt pat şi găsi lemnele putrede. Atunci canibalul porni pe urmele celor doi, gonind ca vântul.
Către amiază, Jack şi fratele său ajunseră pe marginea unui lac întins. Auziră-n urma lor strigăte mânioase, mugete furioase, ce veneau de departe. Era canibalul care fugea către ei. Jack aruncă băţul de aur pe oglinda apei; şi-l văzu cum se lungeşte şi cum capătul lui atinge celălalt mal. Cei doi fraţi traversară lacul mergând pe băţ ca pe-un pod. De-ndată ce ajunseră pe celălalt mal, luară cu ei băţul care reveni la lungimea obişnuită. Canibalul tocmai ajunsese pe marginea lacului, însă nu putu să-l treacă, aşa că îşi ridică pumnul strâns, mugind:
- Miam, băţule, du-mă-ntr-acolo! Băţule!
Jack înfipse, însă, băţul în pământ pe marginea lacului. Nu departe de locul acela, cei doi fraţi ajunseră într-un oraş locuit de oamenii albi. Erau mulţi: soldaţi, case, prăvălii şi ferme. Oamenii de aici erau hrana obişnuită a canibalului şi le era foarte frică de el. Jack şi fratele său se despărţiră, căci îşi găsiră de lucru în ferme diferite.

Săptămânile treceau una după alta, dar fratele cel mare deveni invidios pe mezin, invidios pe puterile lui! Nu-şi mai dorea decât să-l pună în pericol şi, astfel, să-i pricinuiască moartea. Răspândi un zvon prin oraş; după cinci zile, locuitorii vorbeau:
- Se pare că Jack vrea să fure clopotul cel mare al canibalului!
Născocirea aceasta ajunse şi la urechile lui Jack; provocarea îi era adresată. Pricepu că frate-su mai mare răspândise acel zvon şi părăsi oraşul pe dată. Traversă lacul cu ajutorul băţului fermecat. Scufundă într-un somn adânc pe mâncătorul de oameni, pe nevasta lui şi, mai ales, clopotul.
Plecă în goană, cu clopotul într-un cărucior, şi traversă lacul în celălalt sens. Băiatul înfipse băţul în pământ şi-şi urmă drumul până-n oraş. Aşeză clopotul în mijlocul pieţei; în felul acesta, era în văzul tuturor.

Din zi în zi, fratele cel mare îl invidia tot mai mult pe mezin; îl pizmuia pentru puterile şi pentru faptele sale! Născoci, atunci, un alt zvon, după care, la trei zile, locuitorii povesteau:
- Se pare că Jack are de gând să fure lampa fermecată a canibalului.
Vestea se răspândi printre oameni, din gură în gură, pân-ajunse şi la urechile lui Jack.
Noaptea următoare, băiatul luă un sac plin cu sare. Aşeză din nou băţul magic pe apă şi trecu lacul. In noaptea de catran, privi prin gura hornului din casa canibalului. Il văzu pe mâncătorul de oameni pregătind, într-o oală uriaşă, o fiertură de carne de om. Jack turnă pe gura hornului jumătate din sacul cu sare, care căzu în oală. Canibalul sorbi din fiertură şi găsi că era tare gustoasă; bău, însă, numai supa şi uită să mănânce şi carnea. După care i se făcu sete. Deschise o trapă în podea şi apucă lampa. Si-o fixă pe frunte, ca pe un al treilea ochi, şi se duse la râu să-şi astâmpere setea. Jack se ascunse pe drumul dintre râu şi casă.
Când mâncătorul de oameni se-ntoarse, Jack sări din ascunzătoare. Aruncă sarea în ochii canibalului şi mai ales în lumina ce-o purta. Canibalul fu astfel orbit. O luă la fugă, însă, cum nu putea vedea, se lovi la picior într-un pietroi şi căzu cât era de lung. Lampa căzu şi ea şi Jack o apucă pe dată. O şterse şi şi-o puse pe frunte, lumina ei călăuzindu-i paşii în întuneric. Canibalul nu se putu lua după el, căci era o noapte fără lună şi nu se vedea la doi paşi. Dimneaţa, Jack arătă prada locuitorilor oraşului.

După această izbândă, clipă de clipă, fratele cel mare devenea tot mai negru de ciudă. Il pizmuia pe mezin pentru puterile, pentru faptele şi pentru faima lui! Aşa că răspândi un alt zvon. După doar câteva ore, locuitorii povesteau:
- Jack îl va prinde pe canibal şi-l va aduce aici!
Jack auzi vestea care făcuse înconjurul oraşului. Ii spuse fierarului să făurească un cufăr mare din fier, cu capacul care să se-nchidă cu ajutorul unei maşinării. Când lada fu gata, Jack îi spuse meşterului să o-ntărească cu bare mari din fier. Puse apoi cufărul într-un cărucior şi-l duse până la casa canibalului, trecând lacul cu ajutorul băţului magic.
Mâncătorul de oameni ieşi din casă; era atât de sărac cu duhul, încât nici măcar nu-l recunoscu pe băiat. Privi doar îndelung căruciorul, se minună la vederea cufărului şlefuit, făcut parcă din oţel.

Jack, însă, era şiret şi iscusit. Citi gândurile mâncătorului de oameni: canibalul voia să-l omoare ca să-i ia căruciorul şi cufărul. Băiatul deschise lada şi-i arătă înăuntru sculpturile măiestrite şi oglinzile care împodobeau pereţii. Il îndemnă pe canibal să cumpere cufărul şi să intre înăuntru ca să-l încerce. La început, mâncătorul de oameni nu primi.
Atunci băiatul se strecură în ladă şi se-ntinse, oftând de plăcere:
- Ce plăcut şi bine e!
Canibalul îi luă atunci locul în cufăr. Numaidecât, Jack închise capacul cu barele mari de fier. Mâncătorul de oameni se zbătu să iasă şi aproape întoarse lada pe dos, dar nu izbuti. Jack duse astfel căruciorul până în oraş.
In târg, băiatul merse în piaţă. Soldaţii şi locuitorii se strânseră să-l vadă pe canibalul acela care avea obiceiul să-i omoare. Smulseră cufărul din cărucior şi-i spuseră lui Jack să-i dea drumul ostaticului. Insă băiatul îi avertiză:
- Mai bine am aprinde focul, am pune cufărul acolo, astfel încât mâncătorul de oameni să se-năbuşe, şi l-am arde. De-i dau drumul, o să vă omoare pe toţi.
Fratele cel mare se afla în mulţime şi-i spuse lui Jack:
- Deschide cufărul, nu e nici un pericol, uită-te la sutele astea de oameni înarmaţi. Nu e nici un pericol, ori poate ţi-e frică!
- Frate mai mare, nici cuţitele, nici gloanţele, nici săgeţile nu pot străpunge pielea acestui mâncător de oameni. De voi deschide cufărul, o să vă omoare pe toţi.

Capacul sări în aer şi canibalul ieşi mânios; avea ochii roşii şi era în culmea furiei.
(p.74)

Fratele mai mare izbucni în râs, nu credea în spusele mezinului şi-l lua drept fricos!
Si cum locuitorii voiau să-şi bată joc de duşmanul lor, se-ndreptară către el.
Atunci Jack spuse mulţimii adunate acolo:
- N-aveţi decât să deschideţi cufărul, dar vă cer să mai aşteptaţi patru ceasuri începând din această clipă.

După ce trecură cele patru ceasuri, Jack era deja în vârful unui deal îndepărtat, de unde cuprindea din priviri oraşu-ntreg. Văzu mulţimea apropiindu-se de cufăr. Jack îşi recunoscu fratele, el fu cel care dădu barele de fier la o parte.
Capacul sări în aer şi canibalul ieşi mânios; avea ochii roşii şi era în culmea furiei. Deşi oamenii trăgeau focuri asupra lui, el rămase în picioare.
Omorî toată suflarea, soldaţi, locuitori, chiar şi pe fratele cel mare. Nu mai rămase nimeni în viaţă, nimeni!

După isprava aceasta, Jack colindă ţara în lung şi-n lat. Avea de acum înainte o lumină care să-i călăuzească paşii în întuneric.

Sursa basmului: Stith Thompson,”Tom Degeţel” în colecţia”Basmele indienilor din America de Nord” , editura Indiana University Press, Bloomington, 1966, ediţia originală 1929 (pp.218-222).

duminică, 21 septembrie 2008

A apărut noul Tiuk!

tiuknr. 20
(toamna 2008)

ĂSTIA SÎNTEM:
Mihail VAKULOVSKI, Alexandru VAKULOVSKI, Viorel CIAMA,
Dan PERJOVSCHI, Carmina TRAMBITAS

MOTO:
"Tiuk" de Daniil HARMS

POVEŞTIUCI PE BUNE
Viziuni: Dan PERJOVSCHI - Istoria Romaniei
Ruxandra CESEREANU: Alexandr Soljenitin (in memoriam)
Marius OPREA: Portrete de securisti - N. Dumitrescu
Florin DUMITRESCU: Lasati-l in pace pe Cristi Neagoe!
Nichita DANILOV: Dejun sub iarba
Ruxandra CESEREANU: Haladuind prin Comfortably Numb
Valentin MORARU: Razbunare, dulce razbunare…
Daniel PISCU: K-lipite

A!!!
Antiteze: Liviu Ioan STOICIU - Abuz de presa
Liviu Ioan STOICIU: Intimpinare
Marius IANUS: Scoateti-l pe N. Ceausescu din US!
Citatie
Actiune

FAKT
FoameTiuk: Alexei Vakulovski - fam. Chitic
Afganetz: A. Vklvsk/Valeriu Morari
Kopilozaur: Povestile lui Tom Degetel (Charles Perault)
TeatruTiuk: Harms - Vinatorii

LecTIUK!
Veronica D. NICULESCU: „Jacques si stapanul sau”, Milan Kundera
Mihail VAKULOVSKI - “Urbancolia”, Dan Sociu
Veronica D. NICULESCU: „Rege, dama, valet”, Vladimir Nabokov
Veronica D. NICULESCU: „Se face tot mai tarziu”, Antonio Tabucchi
Veronica D. NICULESCU: „Iubito, eu ma micsorez!...”, Pascal Bruckner
Mihail VAKULOVSKI - Coma Light
Mihail VAKULOVSKI - Guerrilla Spirit
Stringasong: album de Berti Barbera & Nicu Patoi

DIALOGURI Tiuk!
Cu TIAMAT (m.vklvsk)
Cu LACRIMOSA (m.vklvsk)
Cu Dan SOCIU (m.vklvsk)
Cu Razvan /LUNA AMARA, RED RUM (m.vklvsk)
Cu Sergo /GUERRILLAS (m.vklvsk)
Cu Bobi /FARA ZAHAR (m.vklvsk)
Cu Marin Malaicu HONDRARI (Ana Dragu)
Cu Adrian VOICHITESCU (m.vklvsk)
Cu KIDDIEZ (a.vklvsk)
Cu Mani NEUMANN (Mihai Vieru)
Cu Andy GHOST/ALTAR (floribunda)
Cu Radu MUNTEAN (m.vklvsk)
Cu ATARAXIA (Doru Atomei)

My 3
Mitos MICLEUSANU: Poeme execrabile
Mihnea BLIDARIU: "Ultima rima" (poem)
George GADEI - America (proza)
George VASILIEVICI: isuSSisme
Maria DAVID: Cuvinte de veghe (proza)
Nick FAGADAR: Vitralii (poem)
Adi DOHOTARU: Fragment nonfiction (eseu)
Ormeny FRANCISC: Menstruatie si menopauza (poezii)
Ciprian VOICILA: Cersetorul ca marginal al centrului (eseu)
Anca GIURA despre Patrick Suskind
Dora Mircea-RADU: Kruntu, mi-esti tatuat pe creier la 12 noaptea!

Alexandru DUMITRASCU: iGeneration
BUCUR Alexandra-Emilia: Poem cu melci muti
Marius Iulian STANCU: Psalm de despartire (poezie)

O APĂRUT
Ruxandra CESEREANU: Coma (poezie)
Veronica D. NICULESCU: Orchestra portocalie (proza)
Mihai VIERU: Shinobi (poezie)
Ioan Pop-CURSEU: Baudelaire, la plural (eseu)

O FO
Jurnal de ARTMANIA festival: Mihail VAKULOVSKI
ARTMANIA s-a mutat la garsonieră: Veronica D. NICULESCU
Interviu cu Codruta Vulcu, director ARTMANIA
ARTMANIA - cronica de concert: Doru ATOMEI
Chestionar TIAMAT:

Johan EDLUND
Anders IWERS
Thomas WYRESON
Lars SKOLD
Jurnal de STUFSTOCK festival: Mihail VAKULOVSKI
STUFSTOCK 6 sau shock-uri kultur-ale la Vama Veche: A. VAKULOVSKI
Alege PENINSULA, festivalul care te lasă să alegi: Mihail VAKULOVSKI
PENINSULA. Un reportaj etilic: Adi DOHOTARU
Jump: Interviu cu KIDDIEZ
IRON MAIDEN: Doru ATOMEI
IRON MAIDEN show: Mihail VAKULOVSKI
Rockin’ Transilvania: Veronica D. NICULESCU
Reabilitari: Alexandru Monciu-SUDINSKI - Frig
De la B(rasov) la B(arcelona): Mihail VAKULOVSKI
PERJOVSCHI NON-STOP (Copenhaga)

'n CURÎND
Editura CARTIER prezinta Imperiul in Oglinda:
- Autori
- Fragment

HOLY MOSES & Benediction la Brasov (20 sept.)

TRADUCERI Tiuk!
Dintr-a voastra intr-a noastra
Daniil HARMS
Vladimir SOROKIN - Inimile celor patru (roman)
Vladimir SOROKIN - Ziua opricinicului (roman)
Louis-Ferdinand CELINE: Excitatului
A.P. CEHOV - Cosmarul (proza)
ALISA: Generatia mea
Dintr-a noastra intr-a voastra
Poeme de Marius IANUS (trad. in ru: Oleg Panfil)
Poem de Dumitru CRUDU (trad. in catalana de George Muresan)
Poem de Mihail VAKULOVSKI (trad. in catalana de George Muresan)

ANTOLOGIE TIUK!
PIZDET (40): Alexandru VAKULOVSKI
LETOPIZDET (20): Alexandru VAKULOVSKI
BONG (5-6): Alexandru VAKULOVSKI
IEPURII NU MOR (44): Stefan BASTOVOI
Dumnezeu in cantina: Stefan BASTOVOI
Killing In The Name (Rage Against The Machine): Mihnea BLIDARIU
Putin: Constantin ACOSMEI
(luna este ochiul unui bolnav de hepatita): Iulian FRUNTASU
O colectie pentru viata: Razvan TZUPA
Dimitrie dimitrie: Dumitru CRUDU

NECENZURAT

ALTAR, A. Vklvsk/TARA, I. Ciocan, M. Blidariu, F. Dumitrescu, M. Vklvsk, LIS, Liviu Ioan STOICIU: Acelasi grup dominant al literaturii romane, aceiasi scriitori descurcareti