Se afișează postările cu eticheta cânepa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cânepa. Afișați toate postările

joi, 6 mai 2010

Hände hoch! la Marşul Cânepei


(atenţie la minutul 2:50)

Încep să înţeleg expresia "a te da cu curu' la gard".

Aşa a făcut Alexandru Mureşan, "însărcinatul cu afaceri al României la Chişinău" la Marşul Cânepei.

Mult mai cu coaie a fost atunci când m-a chemat în batjocură la Ambasadă, ca să-l pună pe altul să mă "gruzească", transmiţându-mi "să mă prezint" a doua zi. Şi a doua zi, după ce a înţeles că nu mă sensibilizează cu discuţia despre Cluj. Şi chiar dacă mă "sensibilizează" oricum n-o să scriu autodenunţuri şi laude Consulatului pentru "mizeria de presă din România".

Deşi vorbea atunci româna, mie mi se părea că vorbeşte totuşi în germană:)

A confirmat asta şi la Marşul Cânepei.

O întrebare: oare ce "afacere" e cetăţenia mea? Doar domnul Mureşan e "însărcinatul cu afaceri al României"?!

E o enigmă! Câtă poezie la Ambasada României!

P.S.: Mersi Fix şi Oleg Brega pentru video.

miercuri, 5 mai 2010

Alexandru Mureşan la Marşul Cânepei din Chişinău sau Limba Germană la Ambasada României din Chişinău


Dacă dai o căutare pe google cu Alexandru Mureşan, vezi: „Penalul de la APIA, A.M., protejat de PN-L…”, „A.M. a votat de 4 ori…”,  „Alexandru Muresan e singurul autopsier pe trei spitale din Cluj-Napoca...”, „Auto second hand vanzatorul Alexandru Muresan” etc.

În primele pagini doar o dată apare persoana la care vroiam să ajung: „... Însărcinatul cu afaceri al României la Chişinău, Alexandru Mureşan, a declarat, luni, pentru…”

Acest domn, care era prezentat de alţii drept ambasador al României la Chişinău, apoi însărcinat cu afaceri… m-a chemat la un moment dat la Ambasada României, unde împreună cu consulul (Radu Bajenaru) mă convingeau să scriu că nu am avut nici o problemă cu Consulatul României de la Chişinău, că nu mi s-a spus să dau cererea pentru consul „pe sub fustă” etc. Că doar cum să-mi dea „ei” cetăţenie şi tot „ei” să pice prost…

Ei bine, nu despre asta vroiam să scriu.

Vroiam să scriu că la un moment dat, de 1 mai, pe la Marşul Cânepei din Chişinău am văzut o faţă cunoscută. Era chiar Alexandru Mureşan! Deghizat în moldovean.

Costum sport şi şapcă. Fix i-a întins microfonul şi l-a întrebat ce părere are despre legalizarea cânepei. Poate că era normal să răspundă că n-are chef de aşa ceva… Că nu-l interesează. Asta dacă vroia să treacă neobservat.

Dar domnul Mureşan (care a vorbit la bustul lui Stănescu în timpul festivalului „internaţional” N. Stănescu) a răspuns… în germană!

Acum înţeleg de ce lucrurile merg atât de prost la Consulatul şi la Ambasada României din Chişinău. Se vorbeşte cu românii din Moldova în germană!

P. S. Deşi am jurat deja credinţă României, Mugur, Moni, Dan Iancu, Mihai şi ceilalţi care au cerut demisia personalului de la Ambasadă încă primesc răspunsuri legate de „soluţionarea” cazului…

luni, 3 mai 2010

Ion Creangă la Marşul Cânepei


La Marşul Cânepei mi s-a părut aiurea o chestie. La fiecare interviu jurnaliştii întrebau participanţii la marş dacă ei consumă marijuana. E o întrebare care parcă vine de la dispensarul narcologic, nu de la jurnalişti.

Care-i faza? Şi care ar fi diferenţa? Mie de exemplu îmi plac hainele din cânepă. Şi ele nu există acum la noi din cauza unor legi stupide. Piaţa s-a umplut de saci şi torbe din plastic în locul materialelor textile ecologice.

Cum ar fi sunat scena din Ion Creangă azi? Cam aşa: "Şi eu fuga, şi poliţistul fuga, şi eu fuga, şi poliţistul fuga, până ce dăm cânepa toată palancă la pământ; căci, să nu spun minciuni, erau vro zece-douăsprezece prăjini de cânepă, frumoasă şi deasă cum îi peria, de care nu s-a ales nimica. Şi după ce facem noi trebuşoara asta, poliţistul, nu ştiu cum, se încâlceşte prin cânepă, ori se împiedică de ceva, şi cade jos. Eu, atunci, iute mă răsucesc într-un picior, fac vro două sărituri mai potrivite, mă azvârl peste gard, de parcă nici nu l-am atins, şi-mi pierd urma, ducându-mă acasă şi fiind foarte cuminte în ziua aceea..."

duminică, 2 mai 2010

Chişinăul verde. Sau despre primul marş de legalizare a cânepei la Chişinău

De 1 mai, trecând cu microbuzul pe lângă PMAN - m-am îngrozit. Era un mare grajd (căci piaţa era plină de garduri) cu drapele roşii.

Dar vroiam să ajung în altă parte, în Piaţa Naţiunilor Unite din Chişinău, acolo de unde începea Marşul Global al Cânepei. Acolo se asculta muzică bună, oamenii dansau, se plimbau cu bicicletele şi... se bucurau de pace!

Marşul a continuat la Palatul Republicii, parcul Ştefan cel Mare şi, după ce s-au cărat comuniştii - în PMAN.

Fix a vorbit mult despre efectele medicinale ale cânepei, despre industria cânepei care a dispărut din Moldova din cauza slugărniciei faţă de occident.

A fost vesel. Se distrau chiar şi poliţiştii, ceea ce a fost haios. Câteva babe au fost indignate şi un moş bat nu se hotăra dacă e pentru sau contra legalizării.

La marş au participat: Ion Creangă, Luis Armstrong, Henry Ford, Abraham Lincoln, Ştefan cel Mare, etc.

Chişinăul verde e mult mai vesel decât cel roşu!

P.S.: Pe la marş a trecut un personaj deghizat, dar despre asta data viitoare.

sâmbătă, 1 mai 2010

Marşul cânepei

Mai e o oră şi pentru prima oară la Chişinău va începe Marşul Global al Cânepei.

Totul datorită lui Fix, Che Guevara al nostru.

Mai multe detalii aici