vineri, 23 august 2019

B. Fundoianu/ Benjamin Fondane - HERȚA



B. Fundoianu/ Benjamin Fondane


(portret de Constantin Brâncuși)






HERȚA




I

în tîrg miroase-a ploaie, a toamnă şi a fîn.

Vîntul nisip aduce, fierbinte, în plămîn,

şi fetele aşteaptă în uliţa murdară

tăcerea care cade în fiecare seară,

şi factorul, cu gluga pe cap, greoi şi surd.

Căruţe fugărite de ploaie au trecut,

şi liniştea în lucruri de mult mucegăieşte.

În case oameni simpli vorbesc pe ovreieşte.

Gîşte, cu pantofi galbeni, vin lent după-un zaplaz;

auzi cum ploaia stinge fanarele cu gaz,

cum învecheşte frunza în clopote de-aramă —

auzi tăcerea lungă şi gri care e toamnă

şi diligenţa care vine din Dorohoi.

Pustiu, din şes, se urcă cirezile de boi,

şi cum mugesc, cu capul întors, de parc-ar suge —

cu ochii roşii, tîrgul, cuprins de spaimă, muge.


1917






II




Colombei


Suişu-i greu la casă pe aţe de poteci;
de sînge drumu-i galben unde-au scuipat dovleci
şi-i creştere de sfeclă, de mărării, de ceapă;
iată, după ureche, izvoarele de apă,
şi dimineaţa, ca o zăpadă, între noi;
cald unghii de mireasmă pe cîte-un muşuroi
şi au ţipat cocoşii pe bolovani de soare.
E toamnă ca-ntr-o pară cu zeamă de răcoare.
Vacile şviţeriene, cu şorţul alb, mugesc.
Ziua de astăzi intră-n conacul boieresc
şi vinele pe mîna legumelor sînt clare.
Boii sub pălărie de paie merg să are
pe jos, şi-şi freacă somnul neisprăvit de stîlpi;
au în narine-un miros de lapte şi de rîpi
şi se pornesc în silă să spargă arătura —
pe după gard, de unde a început natura.






III




Noaptea mînă din spate căruţele cu fînuri,
şi stele, poate rouă, mai cad şi-au mai căzut.
Copacii stau în cale, ca tot atîţia cerbi —
şi umbre, pe pămîntul moale, au desfăcut.


Ţăranii dorm pe finul plin de mireasmă udă
şi au plămînul umed de noapte şi de fîn.
Frunze-au căzut, sau osii au scîrţîit; ascultă:
gîfîie respirarea pămîntului bătrîn.


Dacă n-ar fi în cale codrul pletos să-i sperie,
boii, de somn, s-ar pune jos, pe genunchii moi.
Carele merg de parcă ar sta pe loc. Septembre
chiuie singur, lîngă umbrele mari de boi.


Vara s-a dus, cosită în car — şi-a aruncat
stelele-n baltă, toate, cîte mai fură clare;
şi ultima tăcere, lungă, s-a aşezat;
vacile mîne-n ierburi, or să le-afle-amare.


Natură nencepută şi noapte nencepută,
lasă să-ţi culc în pene sufletul meu bătrîn,
şi lasă-mă, cu boii, s-aştept din nou, în ierburi,
vara care se duce în carele cu fîn.
1921






IV




Bătrînii de la casa cea veche ne-au ieşit
în poartă, la grilajul de iederă coclit,
şi-aveau în ochi un zîmbet de iaz de şes, cuminte.
Îţi mai aduci aminte? Îţi mai aduci aminte?
Livada zvîrlea pietre în zarzări şi-n caişi.
Gutuie, după geamuri, cu pielea linsă, îşi
spuneau cuvinte-n care se-mpreunară piane.
Divanul ca o pară se înmuia, motane,
şi era bine-n vechiul fotoliu moldovean,
cu frunze de lemn smulse din lustru, an cu an.
Ne-ascund atît de bine albumele cu clampă
de-a lamă, tinereţea! Trecutu-i lîngă lampă
şi plină e oglinda cu cute în obraz.
E-aşa de lungă vremea de cînd nu mai e azi
şi stearpă şi molîie ca o convalescenţă.
Aştepţi în toată seara aceeaşi diligenţă
care debarcă aceiaşi ovrei ce se întorc.
În case, ştiu vapoare ce pleacă spre New York
şi bancuri unde-oceanul a descărcat ciolane.
Un far mai face semne de spaimă prin obloane,
şi-atît. Te duci la gardul de iederă coclit:
doi tineri bat în poarta cea veche. Ai ieşit
şi ai în ochi un zîmbet încremenit cuminte,
de iaz de şes, în toamnă. Îţi mai aduci aminte?
1922






V




În toamna asta ziua — de ce? — s-a micşorat.
Cîmpul pustiu şi negru s-apropie de sat
de parcă vrea prin garduri de lemn să se strecoare,
să mai pătrundă încă o dată în hambare.
Mai e ceva pe-aicea şi nu-i, din ce-a trecut;
casele, după geamuri, au duşumea de lut,
şi au cerdacuri, lîngă camere goale, unse
cu baligă, de ploaie şi de urzici împunse.
Poate-ar mugi aicea, de-ar fi să fie, vaci;
viţa se ţine-oloagă cu mîna de araci
şi-aşteaptă-acum, cînd ţîţa a încetat să-i crească,
ploaie s-o-ngălbenească, ploaie s-o putrezească.
Şoseaua ca o talpă s-a rupt de-atîtea ploi.
Trec porcii, cei cu suflet de baltă, spre noroi,
trec porci urîţi, să doarmă stupid într-o băltoacă –
ca haosul pe lume din nou să se desfacă.


1918






VI






Vacile-n Vatra-Dornii calcă-n asfaltul ud
de ierburi, cu privirea marină din trecut,
şi mugetul de guşă legat, ca o talangă —
ca-n Herţa cînd tăcerea mă-nzăpezea pe-o bancă.
Îţi amintesc: amurgul căzut pe jos de somn,
în tîrgul cu şopîrle sub pietre, făr-un pom,
cu coperişuri trase peste ferestre glugă,
ca ziua să se-ntoarcă, prin curte, ca o slugă.
Cine-aducea deodată cirezile din cîmp?
Aveau şi-atuncea ochiul de sticlă, gîtul strîmb,
dar aduceau în uliţi baliga din păşune
şi în surîs o scamă din soarele-apune.
Seara, un murmur negru creştea din sinagogi:
cereau desigur — altfel ai fi voit să rogi —
ca să-i ferească cerul, cum le-a ferit strămoşii,
de panica adusă din cîmpurile roşii.
Deodată, după geamuri se aprindeau făclii;
o umbră liniştită intra în prăvălii
prin uşile-ncuiate şi s-auzea la masă.
Tăcerea de salină încremenea în casă
şi-n sloiul nopţii jgheabul ogrăzii adăpa.
Bunicul între flăcări de sfeşnic se ruga:
“Să-mi cadă dreapta, limba să se usuce-n mine
de te-oi lua vreodată-n deşert, Ierusalime!"
Tavanul plin cu îngeri de ghips urca în cer;
ce foc în sfeşnicarul obloanelor de fier!
Un suflu-n viscolire se limpezise parcă,
şi casa, clătinată în noapte, ca o barcă,
se desprindea din strada tîrgului şi plutea.
Somnul, ca un paharnic, fără oprire bea
şi nu mai ştiu cu cine vorbea bunicul.
Nime
nu asculta cum dînsul plîngea, din adîncime,
şi-amesteca în capul nepotului său timp
ruga din casa scundă cu mugetul din cîmp.






VII






E cîmpul lung şi-o greblă e-un pieptene în fîn.
În ziuă, munca ară, pămîntul e bătrîn,
şi-au înflorit petala cea vînătă scaieţii.
Izvoarele purcese din ţîţa dimineţii
bat în pietrişul tare şi sec de pe şosea.
E toamnă de lumină sălbatecă şi rea.
Boi surzi, fără sprînceană şi cu urechea bleagă,
pornesc să ducă plugul în ţelina săracă,
să puie-n ea lumină de grîu, orz pentru cai —
şi li s-au prins de coadă, cu unghiile, scai.
E-aşa de calmă ora în suflet şi-n coline,
că sîngele naturii continuă în tine,
şi ţelina arată continuă în noi.
Pe dealuri arătura aleargă după boi,
şi nu-i nimic: pămîntul e nesfîrşit şi-i ocru.
Şi omul trece iarăşi prin ziuă, mediocru,
şi-njunghie lumina ca un cuţit de foc.
— Dar dacă poţi, priveşte ici, în pămîntul copt,
sub flacăra-n genunche la căpătîiul nopţii,
figura nevăzută, teribilă, a forţii.


1918




VIII




Linei


Un murg cu coamă creaţă mai paşte-n iarbă soare.
Pămîntul creşte-o umbră pe dînsul, de răcoare,
miroase lung cu fînuri şi sperios de-amurg,
printr-un ţăruş, cu-o sfoară, se ţine scai de murg.
Ghiceşti cum gologanii şi-i numără părîul;
în linişte s-aude cum încolţeşte grîul
şi trec ţărani cu rapăn, ca nişte boi; trec boi
cu pîntecele pline de miros de trifoi
şi idioţi de toamnă; şi toamna e cuminte
peste ţărani, şi peste ovăz, şi peste linte.
Talanga scoate luna şi-o sprijină-n amurg;
nu-i nimeni să asculte cum lucrurile curg
şi cum se pierd în drumuri căruţele cu paie.
Şi iată; noaptea-şi sparge haotica păstaie
şi leapădă, prea coapte, seminţele de sus;
şi numai murgul singur, legat de un ţăruş,
rumegă rotogolul ce iese din genună
şi-şi pune la ureche petele lungi, de lună.


1918





PS: I-am dedicat lui Fundoianu ultimul meu volum, Priveliști, apărut la Charmides în 2017. Am postat aici acest poem minunat pentru că nu l-am văzut în întregime undeva pe net și e păcat. 

sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Iolka



Ca tot moldoveanul, am făcut și eu anul ăsta un brăduț. L-am botezat Iolka, de la expresia din argoul md: a umbla cu iolka, adică a umbla cu curvăritul.



Deși Iolka încă nu era gata, a participat activ la discursul președintelui donduras, Dondon, de la miezul nopții dintre ani.



Iolka înseamnă sârmă, staniol, prezervative. Sau, mai moldovenește, așa cum îi place mai mult lui Dondon: sârmă, staniol, gandoane.

Iată și filmul discursului:




miercuri, 5 septembrie 2018

E urâtă, dar și analfabetă

Am urmărit uluit din România evenimentele din Moldova. Dacă până acum încă mai aveam impresia că anumite lucruri s-au schimbat, mulțumită presiunilor Uniunii Europene, aceste zile de sărbătoare au demonstrat din plin că batem pasul pe loc din anii 90.

Văzusem la începutul anilor 90 doi polițiști beți morți, ținându-se unul de altul, mergând prin mijlocul unei străzi din Buiucani. Șoferii îi ocoleau cum puteau, desigur fără să protesteze, pentru că atunci polițistul avea întotdeauna dreptate, fie el și „țapăn”, pentru că avea baston și pistol. Aceiași polițiști breji au bătut tinerii (pe unii i-au și omorât) pe 7 aprilie 2009. Pentru că cei de la putere s-au schimbat atunci, miliția a părut că se rușinează, mai ales că avea un ministru care amenința că-i dă cu capul de bordură pe cei care nu-l ascultă.

După jaful secolului, deși au fost proteste continuu, miliția parcă devenise poliție, n-a făcut exces de forță, ceea ce i-a făcut pe protestatari, până la sfârșitul verii din anul acesta, să se mintă strigând: „Poliția e cu noi!”

 Ei bine, poliția nu e cu noi. Și degeaba se numește poliție dacă execută comenzi politice, dacă bate protestatarii pașnici, cum s-a întâmplat deja de două ori într-un timp atât de scurt.

 Ultima ispravă a fost agresarea unioniștilor și a deputatului român Constantin Codreanu. Dar „agresarea” sună prea civilizat, cei care au fost martori spun clar că protestatarii pașnici au fost loviți, târâți, bătuți. Cum a scris președintele ODIP, Vlad Bilețchi: „am mai încercat încă o dată să ne apărăm interesul legitim și am fost agresați din nou, cu o cruzime și bestialitate pe care n-am mai întâlnit-o NICIODATĂ!”

 În plin An Centenar al Unirii, miliția moldovenească și-a permis să interzică Marșului Centenar să treacă Prutul, i-a aplicat o interdicție lui George Simion, a sechestrat două autobuze românești, a agresat oamenii pașnici veniți la Adunarea Centenară, printre care și deputatul român Constantin Codreanu, i-a alungat apoi pe cetățenii români veniți la Adunare. Cu așa miliție vor Plahotniuc și guvernarea în UE?

 Există o vorbă românească: e urâtă, dar e proastă! Parcă ar fi despre poliția moldovenească. E destul să te uiți la comunicatul IGP, scris parcă de un analfabet (și nu mă refer la lipsa/ prezența diacriticelor):

 „În conformitate cu prevederile declaratiei prealabile din 27 martie 2018 ale AO Credința Patriei, Unirea ODIP, Tinerii Moldovei, au solicitat ca în perioada 01-02.09.2018, în Piața Marii Adunări Naționale, între orele 08:00-23:00, să se desfășoare o întrunire în contextul Centenarului. Marșul s-a desfașurat pe traseul PMAN-bd Ștefan cel Mare-sens giratoriu Creangă- Calea Ieșilor- Bariera Sculeni. Astăzi, ora 13:48, liderul Unirea ODIP, Vlad Beletchii, a solicitat ca participantii la eveniment să se deplaseze în marș spre bariera Sculeni spre autocare. In acest context, organizatorii întrunirii nu au respectat prevederile art. 18 al Legii 26/2008 privind întrunirile, care prevede obligația desfășurării întrunirii doar în forma, în locul și în termen indicat în declarația prealabilă. La sosire în punctul final, Bariera Sculeni, ora 15.06, participantii la întrunire au blocat intenționat artera de transport pe str. Calea Iesilor- stația terminus a troleibusului nr.1, fapte pasibile răspunderii contravenționale sau penale în dependență de consecințele produse. Totodată, prin aceste acțiuni au ignorat prevederile lit. c) art. 8 al Legii 26/2008 privind întrunirile. Astfel, fortele de ordine, în urma somațiilor către participantii la întrunire, au intervenit întru deblocare arterei de transport, în scopul evitării încălcării drepturilor omului la libera circulație. Pe acest caz poliția s-a autosesizat și a inițiat actiuni procesuale în vederea documentării faptelor. Totodată, referindune la autobusele participantilor la întrunire, comunicăm că, la politie la numărul 112 au fost solicitări precum că în autobuse se află obiecte interzise, substante explozive și altele obiecte interzise. Astfel, poliția au condus autobusele la IP Straseni pentru efectuarea cercetarii/examinarii la fața locului. Organizatorilor li-a fost comunicat despre acest lucru, și li s-a propus să se deplaseze la IP Straseni pentru a fi prezenți la fața locului examinării, pentru a asigura transparență. De asemenea, a fost pus la dispozitie și transport pentru a se deplasa la IP Straseni”.

 După aceste acțiuni, mă întreb cine va răspunde pentru aceste fărădelegi ale miliției. Și da, au dreptate Anatol Șalaru și Maia Sandu să protesteze și să-i ceară demisia ministrului Jizdan. Nu e o cerere deplasată, dimpotrivă. Între timp, așteptăm și reacția României.