Akutagawa în kirilică

Am găsit cartea asta în biblioteca tatălui. Un fragment însemnat: "combaterea negândită a moralitații dovedește lipsa de orientare în economie. Supunerea oarbă moralității vorbește de frică și lenevie."

Despre Akutagawa am mai scris aici

E Timpul pentru Mai am un singur doors

Ironia sorţii - deşi mă "distrez" de o săptămână la dentist, azi am simţit că înnebunesc de durere. Curentul nu iartă şi nu ţine cont de nimic. Şi când mă gândesc că suedezii habar n-au ce-i aia curent... Frate-meu avea o vorbă destul de cinică: durerea sufletească e nimic faţă de durerea de dinţi. În fine, organismul nu mai reacţionează la pastile. Mai am un leac, de la mama.

***
Florin Hălălău a scris foarte mişto pe blogul său despre antologia lui Daniel-Silvian Petre: Mai am un singur doors. De-abia aştept s-o văd, între timp m-am bucurat de cronică.
Florin Hălălău împreună cu Diana Iepure vor veni în Chişinău pe 8 iulie, unde la cenaclul Republica vor lansa cărţile lor proaspete.

***
Şi textele noastre de azi din Timpul:
Vrem alegeri!
Pentru un Chişinău curat
Dialogul omului cu Dumnezeu

***
«У меня нет совести. У меня есть только нервы» - scria înainte de sinucidere Akutagawa. În română, tradus din rusă, tradus din japoneză, ar fi: Nu am obraz. Am doar nervi.
Eu vreau să-mi scot nervii.

***
Şi uite-aşa am uitat de dureri de dinţi scriind un pic: leacul de la tata.

Akutagawa: "neînţeleasa absurditate a propriei mele vieţi, plicticoase şi posomorâte"

Sinopsisul unei nuvele: sensul vieţii unui samurai era să se sature de cremă de patate. Când, în sfârşit, poate mânca patate pe săturate - strănută.

Cam ăsta este în general firul logic al naraţiunilor din culegerea de povestiri Rashōmon de Akutagawa. Am avut o mare plăcere citind-o. Personajele lui Akutagawa sunt din medii diferite: hoţi, scriitori, samurai, slugi, profesori, oameni simpli. Le leagă doar un fel de coerenţă care le duce la un moment dat la absurd. Sau la un sens - în mai puţine proze. Oricum, personajele nu sunt închise doar într-o proză, pe multe le putem reîntâlni şi în altele.

Povestirile sunt pline de orori, orori gratuite pentru logica vieţii, nu şi a literaturii. Pentru autorul japonez o crimă valorează cât o plimbare cu trenul. Şi ambele pot fi foarte valoroase pentru o povestire.

L-am simţit pe Akutagawa ca pe o întâlnire între Dostoievski şi Beckett.

Deşi a scris la începutul secolului, Rashōmon mi-a amintit în primul rând de Dimineaţa lunetistului lui Sorokin, nu de cartea vreunui scriitor clasic. Poate şi din cauza sfârşiturilor.

Mama lui Akutagawa a murit în casa de nebuni când el avea 10 ani. El s-a sinucis în 1927, când avea  35. Sunt amănunte parcă desprinse din prozele lui.

*Akutagawa, Rashōmon, Ed. Cartier, Chişinău, 2004