Blestemați sau Satana textualistă

Blestemați este un roman-basm postmodernist, bine închegat, coerent, pe care l-aș recomanda și adolescenților, să-l citească nu pe ascuns, chiar dacă e scris de Chuck Palahniuk.

Naratoarea romanului e Madison Spencer, o fetiță grasă, de 13 ani, ascultătoare, banală, moartă – chiar și faptul că e fiica unor actori celebri este o banalitate. Textul e o confesiune lui Satan, care se vrea însă și autorul textului – deci românescul Satana i se potrivește de minune, iar confesiunea adresată Satanei poate fi citită și ca o confesiune a Satanei.

Madison Spencer a ajuns în iad după o supradoză de iarbă, fiind strangulată într-un joc erotic de fratele său vitreg cu o fâșie de prezervative Hello Kitty.

În romanul lui Palahniuk, în care Satana este ori un taximetrist cu ochi de capră sau o fetiță grasă de 13 ani – iadul nu e chiar așa de negru cum pare. În el se ajunge foarte ușor, e destul să tragi pârțuri în lift, să arunci mucuri de țigară pe jos sau să-ți faci plinul mașinii mai mult de 500 de ori în viață. Iadul este ca lumea, este poate mai cool și mai updatat. Personajele nu prea știu de ce au ajuns acolo sau nu vor să recunoască. Totul se mișcă înainte, cu intenții bune. Nu degeaba e locuit de foști zei, îngeri, pe lângă oameni. Toți ar fi putut fi în rai. Doar că au călcat pe bec, întâmplător au greșit. De fapt lumea și iadul fac împreună o clepsidră la Palahniuk, flegmele, secrețiile, unghiile... – trec armonios dintr-o parte în alta.

„Copertele” de basm îi dau un farmec aparte romanului, cele textualiste și livrești îl apropie de realitate și dau o altă cheie de lectură. Fiind un roman de-al lui Palahniuk, cred că este inutil să mai spun că volumul e  îmbibat de umor negru, sarcasm, satiră. În  Blestemați chiar și Satana vă poate spune: aveți grijă de sufletele voastre - când salvați  planeta, când faceci baluri de caritate ipocrite, înecate în alcool și gustări. O fetiță grasă și moartă vă așteaptă și vă spune: Bine ați venit!

*Chuck Palahniuk, Blestemați, Ed. Polirom, Iași, 2012 . Traducere de Vlad Pojoga

Portret de Antonia

Ce montezi din piesele furate de la fabrica de mașini de cusut de la Cugir sau povestea șoimului Alexandru Potcoavă

Șoimii Patriei trebuie să fie întotdeauna veseli! este o poveste din două planuri – un plan dadaisto-absurd, compus din rumoarea unui birt și altul care are ca personaje principale  niște copii și un boschetar.

Rumoarea beției conține slogane comuniste – mixate și remixate, glume obcene, frânturi din povești deocheate/ despre partid, lucruri reale, dar ascunse în timpul comunismului, ce puteau fi spuse doar în glumă, mascate printre porcăriile ridicate de aburii   alcoolului. Dadaismul absurd revine spre sfârșit la real – aflăm o poveste, povestea răsturnării sistemului, povestea perpetuării porcilor la putere. Alexandru Potcoavă a făcut o adevărată muncă de folclorist, adunând sloganele și vorbele de duh din perioada declinului comunist.

Celălalt plan, al copiilor (dublat la un moment dat de cel al fostului locotenent al Armatei Regale, moș Petre – actualul boschetar) este unul realist, cu fine nuanțe de apropiere cu poveștile realist-socialiste, de care însă se rupe foarte crud, cu sânge – la propriu.

Din primele două planuri clare se desprinde al treilea, ascuns, de suspans – al Revoluției din decembrie.

Așa cum scrie Mihail Vakulovski în Cuvânt (tot) înainte, Șoimii Patriei trebuie să fie întotdeauna veseli! este „o carte ingenioasă despre istoria recentă care încă se scrie”. Doar că Alexandru Potcoavă nu ne bagă în față, așa cum se obișnuiește, povestea Revoluției, înfrumusețând-o pe ici-colo, ci ne oferă un fir narativ lăsând marea istorie în suspans.

Narațiunea e plină de umorul ce se naște din absurd, de ironia și sarcasmul naratorului. Este o veselie cu răni. Cu răni proaspete, încă nevindecate.

Trebuie să remarc și coperta foarte faină și la fix, de Mugur Grosu: simbolul comunist din banană și ciocan.  

*Alexandru Potcoavă, Șoimii Patriei trebuie să fie întotdeauna veseli!, Cuvânt (tot) înainte de Mihail Vakulovski, Ed. Tracus Arte, București, 2011

Și un portret de Antonia:

Akutagawa în kirilică

Am găsit cartea asta în biblioteca tatălui. Un fragment însemnat: "combaterea negândită a moralitații dovedește lipsa de orientare în economie. Supunerea oarbă moralității vorbește de frică și lenevie."

Despre Akutagawa am mai scris aici

Al treilea frate Strugatski :)

Așa l-a "numit" V. Leac pe Cosmin Perța. Portretul e din Dați foc la cărți, de Antonia :)

Despre Teofil și Câinele de lemn puteți citi aici

Crăciun fericit!

Cărți

Lumea văzută prin cărți nu știu dacă e mai bună, dar cu siguranță e mai faină, mai interesată.

Am scris pt Moldova.org câteva texte care sunt despre sau pornesc de la cărți:

Maria-Paula Erizanu, Aceasta este prima mea revoluție. Furați-mi-o

Ștefan Zeletin, Din Țara Măgarilor. Însemnări

Sagarmatha de Moni Stănilă, Google Translate: Ștefan-Vodă de Hose Pablo 

Gheorghe Erizanu, Miercuri când era joi 

Ana Pușcașu, Te aștept ca pe un glonte

Eu am avut o lectură plăcută, ceea ce vă doresc și dumneavoastră!

El e nepoțelul Jacob, 4 ani, autorul Goangei de pe coperta a IV-a a volumului Dați foc la cărți.

Concurs: câștigă volumul Zece basarabeni pentru cultura română și nr. 38-39 al revistei Punkt

Primul care îmi scrie ce-i cu fereastra asta și literatura română - va primi la ședința viitoare a cenaclului Republica (24 febr, 18.00, Biblioteca Națională, va citi Victor Țvetov/Neaga) volumul Zece basarabeni pentru cultura română și nr. 38-39 al revistei Punkt.

Cei care au o legătură directă cu geamul să se abțină! :)

Succes!