Akutagawa: "neînţeleasa absurditate a propriei mele vieţi, plicticoase şi posomorâte"

Sinopsisul unei nuvele: sensul vieţii unui samurai era să se sature de cremă de patate. Când, în sfârşit, poate mânca patate pe săturate - strănută.

Cam ăsta este în general firul logic al naraţiunilor din culegerea de povestiri Rashōmon de Akutagawa. Am avut o mare plăcere citind-o. Personajele lui Akutagawa sunt din medii diferite: hoţi, scriitori, samurai, slugi, profesori, oameni simpli. Le leagă doar un fel de coerenţă care le duce la un moment dat la absurd. Sau la un sens - în mai puţine proze. Oricum, personajele nu sunt închise doar într-o proză, pe multe le putem reîntâlni şi în altele.

Povestirile sunt pline de orori, orori gratuite pentru logica vieţii, nu şi a literaturii. Pentru autorul japonez o crimă valorează cât o plimbare cu trenul. Şi ambele pot fi foarte valoroase pentru o povestire.

L-am simţit pe Akutagawa ca pe o întâlnire între Dostoievski şi Beckett.

Deşi a scris la începutul secolului, Rashōmon mi-a amintit în primul rând de Dimineaţa lunetistului lui Sorokin, nu de cartea vreunui scriitor clasic. Poate şi din cauza sfârşiturilor.

Mama lui Akutagawa a murit în casa de nebuni când el avea 10 ani. El s-a sinucis în 1927, când avea  35. Sunt amănunte parcă desprinse din prozele lui.

*Akutagawa, Rashōmon, Ed. Cartier, Chişinău, 2004