Ieri am depus Jurământul de credinţă faţă de România şi azi prima oară în viaţă am avut o dimineaţă de român cu acte în regulă.
Această dimineaţă probabil n-ar fi venit niciodată dacă nu eraţi voi, cei ce aţi semnat petiţia pentru urgentarea acordării cetăţeniei. Dacă nu scriaţi pe bloguri, situri şi reviste.
La ambasada României am auzit: „Presa românească îmi provoacă greaţă. Scrie doar mizerii.” Mi-a părut rău că nu am la mine un reportofon. Dar oricum m-au controlat la intrare şi dacă aş fi avut riscam un dosar de spionaj. Asta îmi mai lipsea. Tovarăşii respectă legile, nu şi oamenii.
Ei vroiau să scriu că eu sunt vinovat de tot şi de toate, nu ei. Că ei au făcut atâta bine Moldovei. Şi acum din cauza mea se aruncă cu noroi în consulat. Bine – poftim: eu sunt vinovat că România a cedat Basarabia. Că noi, românii basarabeni, am fost făcuţi cadou. Vinovat că nu mi-am vizat actele la timp. Dar oare nu am plătit pentru asta? Şi oare nu e absurd? Pentru că s-au scurs nişte ani de când aşteptam cetăţenia ca pe venirea lui Mesia…
Singur nu aş fi reuşit niciodată să devin cetăţean român. Cetăţenia mea e câştigată de voi – de Mugur Grosu, dirijorul principal şi toţi-toţi-toţi care v-aţi indignat, aţi scris şi uneori aţi preferat să luaţi asupra voastră umilinţa pe care o simţeam eu. Ar fi meritat să jur în faţa voastră.
Ar mai fi multe de spus. Dar nu m-aş mai opri din scris dacă aş povesti tot. Într-o zi poate că voi face asta. Nu voi scrie pe carte SF. Şi o voi dedica vouă. Celor care mi-aţi dat cetăţenia.
Mulţumesc mult! Este victoria voastră. De fapt, a noastră!
P.S.: Numele meu era adăugat cu pixul la sfârşitul listei celor care trebuiau să jure. L-aţi adăugat voi!
