Hai sa fim seriosi. In Romania foarte multi oameni lucreaza "la negru". Caz concret. Daca firma X are 1.500 de lei pe luna pentru un angajat si plateste toate darile la stat, angajatul ramane cu 800 de lei in mana. Tocmai de aceea sunt multi care cer angajatorului sa nu li se faca acte, preferand sa lucreze la negru. Sunt mai importanti cativa lei in plus decat pensia, vechimea, CAS-ul etc. Daca am lucrat la negru? Evident. Si cunosc o gramada de oameni care o fac.
O hooo.... Trecand peste faptul ca stau intr-o comuna (tipica) si juma' din locuitori sunt zidari la negru, mandri de "evolutiile" lor de la o firma la alta, am lucrat si eu la negru pentru o firma relativ mare. Bine, eram in lcieu si era slujba de vara. Si cred ca treaba asta la noi e ca coruptia, cu atat e mai imprastiata, cu atat se accepta mai usor :P
Ohohohoh, dacă n-ar exista NEGRU nu ne-am mai bucura de alb şi de culorile frumoase, dacă n-ar exista munca la negru am cam muri de foame, la propriu, sau ne-am muta cu toţii în sate şi am munci doar pentru a creşte „mîncare”. Cînd eram student la Chişinău, deşi cu bursă „leninistă” şi cu ajutoare „neobligatorii” (tata) de acasă, mai descărcam TIR-uri de sucuri, muncă aproape de plăcere, că era o distracţie pînă la urmă, fiind alături de alţi prieteni, apoi era şi un fel de post-antrenament. După absolvirea facultăţii am lucrat în 3 şi chiar 4 locuri concomitent, cu 2 cărţi de muncă şi altele, dar – fiind munci „’telectuale” – continuam să descarc TIR-uri şi altele. Cînd am venit în România am fost convins să muncesc la o editură din Braşov, cică pe post de redactor şef, am muncit (de la „muka” - chin) la negru, deşi mi s-a promis marea şi sarea. Era un blestem într-o comedie sovietică: „Să trăieşti doar din salariu!”. Atunci, în timpul URSS, mi se părea o glumă, rîdeam, acum e de plîns, pentru că aşa ceva pur şi simplu nu e posibil, aşa că munca la negru ne salvează vieţile („să trăiţi (mai) bine”) şi-i îmbogăţeşte (mereu) pe alţii. Dar nu trebuie să descifrăm viaţa doar în alb şi negru, viaţa e plină de alte culori, unele dintre ele mult mai periculoase decît „negrul”... Şi răspunsul la „mic, negru şi bate la uşă” nu e „munca”, ci... viitorul.
3 comentarii:
Hai sa fim seriosi. In Romania foarte multi oameni lucreaza "la negru". Caz concret. Daca firma X are 1.500 de lei pe luna pentru un angajat si plateste toate darile la stat, angajatul ramane cu 800 de lei in mana. Tocmai de aceea sunt multi care cer angajatorului sa nu li se faca acte, preferand sa lucreze la negru. Sunt mai importanti cativa lei in plus decat pensia, vechimea, CAS-ul etc.
Daca am lucrat la negru? Evident. Si cunosc o gramada de oameni care o fac.
O hooo....
Trecand peste faptul ca stau intr-o comuna (tipica) si juma' din locuitori sunt zidari la negru, mandri de "evolutiile" lor de la o firma la alta, am lucrat si eu la negru pentru o firma relativ mare. Bine, eram in lcieu si era slujba de vara. Si cred ca treaba asta la noi e ca coruptia, cu atat e mai imprastiata, cu atat se accepta mai usor :P
Ohohohoh, dacă n-ar exista NEGRU nu ne-am mai bucura de alb şi de culorile frumoase, dacă n-ar exista munca la negru am cam muri de foame, la propriu, sau ne-am muta cu toţii în sate şi am munci doar pentru a creşte „mîncare”. Cînd eram student la Chişinău, deşi cu bursă „leninistă” şi cu ajutoare „neobligatorii” (tata) de acasă, mai descărcam TIR-uri de sucuri, muncă aproape de plăcere, că era o distracţie pînă la urmă, fiind alături de alţi prieteni, apoi era şi un fel de post-antrenament. După absolvirea facultăţii am lucrat în 3 şi chiar 4 locuri concomitent, cu 2 cărţi de muncă şi altele, dar – fiind munci „’telectuale” – continuam să descarc TIR-uri şi altele. Cînd am venit în România am fost convins să muncesc la o editură din Braşov, cică pe post de redactor şef, am muncit (de la „muka” - chin) la negru, deşi mi s-a promis marea şi sarea. Era un blestem într-o comedie sovietică: „Să trăieşti doar din salariu!”. Atunci, în timpul URSS, mi se părea o glumă, rîdeam, acum e de plîns, pentru că aşa ceva pur şi simplu nu e posibil, aşa că munca la negru ne salvează vieţile („să trăiţi (mai) bine”) şi-i îmbogăţeşte (mereu) pe alţii. Dar nu trebuie să descifrăm viaţa doar în alb şi negru, viaţa e plină de alte culori, unele dintre ele mult mai periculoase decît „negrul”... Şi răspunsul la „mic, negru şi bate la uşă” nu e „munca”, ci... viitorul.
Trimiteți un comentariu