Bucureşti. 15. 01.12. un film de Mugur Grosu

Nicu Vladimir, Lucrătorul ostenit

Una dintre cărţile de poezie care mi-a plăcut foarte mult şi m-a emoţionat în acelaşi timp e Lucrătorul ostenit de Nicu Vladimir, apărută la Editura Blumenthal. Trebuie să spun de la început că e o carte recuperată de Daniel-Silvian Petre şi Emil Kindlein, cărora trebuie să le mulţumim că nu lasă un mare poet să fie uitat. Nicu Vladimir a murit la 45 de ani, în 1995, după ce a fost cunoscut doar în mediul undergroud din România – pentru că nu a vrut să-şi continue cariera alături de cenaclul Flacăra. Deci, da, refuzul lui l-a costat: sunt extrem de rare înregistrările cu Nicu Vladimir, iar ca poet a apărut doar în Orizont, Tribuna şi Luceafărul.

Lucrătorul ostenit are două părţi: Rock & Roll pe tăişul briciului şi Folku’ sângele nesecret al planetei Pământ (Poeme cântate). Am fost uluit să citesc poeme pe care timpul nu le-a făcut „vechi”, scrise parcă special pentru a apărea imediat în carte, nu pentru a rămâne la sertar. Poemele lui Nicu Vladimir par a fi scrise de un poet continuator al generaţiei beat, dar care nu şi-a stors creierii cu pastile şi nu a obosit, deşi poezia lui nu e tocmai roz. Din contra: moartea este un leitmotiv, încât ne face să credem că Nicu Vladimir simţea pe undeva că n-o să aibă o viaţă lungă. Ca să mă fac mai uşor înţeles: lirica lui Nicu Vladimir pare a fi una din aceeaşi familie cu a lui Mihnea Blidariu, despre orice ar scrie, viaţa musteşte, chiar dacă în multe texte şi aripile morţii sunt deasupra. Pe Mihnea şi pe Nicu Vladimir îi uneşte şi rock-ul, iar sub textul care începe volumul, Rock generation, şi-ar putea lăsa semnătura orice rocker şi poet adevărat: „dar doamne aceşti oameni tineri/ generaţia mea/ căutându-şi/ printre nervii spintecaţi/ căutându-şi, căutându-şi/ înnebunitor/ libertatea/ oameni tineri/ gata să explodeze în cântec/ de moarte durere bucurie de luptă/ căutându-şi sfâşietor locul/ apucând câte un capăt de drum/ înfăşuraţi cu funia/ autostrăzii/ sugrumaţi în fum/ sub spaima poruncii că totul/ totul acum/ între coline silnic purtate din/ rouă-n cenuşă/ înnodaţi într-un ţipăt râvnind să fie/ cunună/ înţepenit în coaste/ în ochiul ce-atârnă/ de viaţa sluţită-a neviaţă de-a/ valma/ sub goană de-a valma/ sub moarte de-a valma/ irosindu-se, irosindu-se niciodată/ pe deplin irosiţi/ cu toată oboseala purtată din/ cei petrecuţi/ cu toată oboseala purtată din/ cei petrecuţi/ în privirile fripte răstignite pe/ mielul răpus/ aceşti oameni tineri/ generaţia mea”.

Motivul morţii merge mână-n mână în poezia lui Nicu Vladimir cu motivul libertăţii, al credinţei şi al cotidianului de-a dreptul împuţit: „pute urât ziua asta/ ziua asta incredibil de împuţită/ în care pasărea paradis este dusă la/ execuţie/ prin decapitare prin secure (Cerificat de naştere / 68. 8. 21). Poezia lui Nicu Vladimir este complexă, deşi se lecturează uşor, oralitatea versurilor fiind un plus. În schimb, e destul de greu să-l citezi, pentru că majoritatea versurilor sunt memorabile şi parcă nu-ţi vine să le alegi pe unele în detrimentul celorlalte.

Prin Lucrătorul ostenit am descoperit un poet foarte bun, din păcate când nu mai e în viaţă. Cartea cuprinde şi grafică de Nicu Vladimir, poze rare şi un CD cu 5 piese foarte mişto. Despre Nicu Vladimir, Florian Pittiş a scris: „A fost prietenul meu şi, îndrăznesc să sper, am fost prietenul lui. Prin simpla sa prezenţă îi deranja pe toţi, deşi atunci când se afla într-un grup nu deranja pe nimeni şi îi suporta pe toţi. Şi totuşi câţi n-ar fi vrut să trăiască sub pecetea “vladimiricului gând”? Pe uşa lui, acolo, în interior, stătea scris “Mie-mi pasă!”. Asta vedea ori de câte ori se hotăra să iasă în lumea de afară. Şi chiar i-a păsat.”

*Nicu Vladimir, Lucrătorul ostenit, Editura Blumenthal, Bucureşti, 2010



PS: Un text frumos de-al lui Liviu Antonesei despre Nicu Vladimir

Şi un poem din Lucrătorul ostenit rupt parcă din zilele astea:

Volumul cu CD poate fi comandat la editura Blumenthal.

România, Al-Jazeera şi Eminescu

Azi a fost 15 ianuarie, ziua când s-a născut Eminescu şi când s-au căsătorit părinţii mei. În Moldova s-a anunţat un viitor referendum. În România au continuat protestele, dar dacă vrei să afli ceva despre asta - trebuie să cauţi la Al-Jazeera.

Am făcut poza asta cu mulţi ani în urmă, după ce l-am condus cu mama şi tata pe Mihai, care pleca în România. E pe zidul unei case de la intrare în Antoneşti. Cred că recunoaşteţi portretul lui Eminescu. Tot azi am avut chef să citesc poezia asta:



Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge dușman fumegînd,
Și deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mîndrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!