mânia.ro

Poate pentru că am vorbit despre poezia socială la Republica, iar Mihnea Blidariu scrie o poezie socială dură și de calitate, poate pentru că pur și simplu mi s-a făcut dor de el - mi-am amintit de mânia.ro, un spectacol foarte fain de Simina Zan. După poezia lui Mihnea. Dacă aveți noroc, poate îl mai joacă. Eu l-am văzut anul trecut în Brașov.

Și niște texte din primul volum de poezie al lui Mihnea, No future, aici.

12 scaune - "În profunzimea ei cu pixul lui, la sare și piper într-o seară perfectă"

Ieri, în sfârșit, am văzut spectacolul 12 scaune de Petru Hadârcă. Deși durează 2 ore și 10, culmea, chiar nu m-am plictisit, din contră, am ieșit bine dispus. Pentru că se râde mult, chiar dacă majoritatea spectatorilor au citit romanul lui Ilf și Petrov, chiar dacă au văzut și filmul.

Miza spectacolului a fost mare. În jur de 30 de actori. Multă muzică, muzicalurile sunt riscante. Un roman celebru, care s-a dramatizat. Dar a ieșit, vorba lui Oleg Carp, pe care l-am văzut printre spectatori: minunat! De muzică s-a ocupat Valy Boghean, în rest - Petru Hadârcă și actorii.

Textul a fost actualizat excelent. Apar pomenite emisiuni de acum ("În profunzimea ei cu pixul lui, la sare și piper într-o seară perfectă"), mișcările politice, glamourul moldovenesc. Sunt pomeniți chiar și... reformatorii. Chiar dacă eram anunțați că vom vedea o comedie, spectacolul a fost atât de actual, încât uneori aveai impresia că ești la o dramă. Ca apoi să râzi iarăși până la lacrimi.

Sala a fost plină și s-a aplaudat îndelung. Dacă încă nu ați văzut 12 scaune, vi-l recomand. Sper să se joace, în rest - sunt convins că o să vă placă. Altfel n-are cum.

Foto http://www.eminescu.md/?l=ro&a=9&i=31

Transnistria de ieri şi de azi

Am fost la spectacolul lui Andrei Sochircă – De la ‘ntuneric la luminî. Mi-a părut extraordinar ce a făcut Sochircă. Deşi e recunoscut ca un super actor – el a mai avut timp să meargă la bibliotecă şi să caute cărţile vechi ale autorilor din Transnistria. Să le copieze (cu greu, am înţeles) şi să le unească într-un spectacol comico-dramatic-educativ.

Spectacolul a fost jucat în sala mică a teatrului naţional. Nu era anunţat niciunde, în afară de afişul de afară. Şi totuşi am stat în picioare. Ca şi mulţi alţii. Deşi s-a jucat la o oră nepotrivită – 15. 00. Ceea ce mă face să cred că ar fi bine ca spectacolul să se mute la sala mare.

Am râs foarte mult la De la ’ntuneric la luminî. Şi mi-au trecut fiori de groază. Sochircă a ales nişte texte scrise pe bune, dar care dacă le citeşti acum ţi se par incredibile. Cum e să sperii soarele? Lejer:

„Soare,

Ce te tot mândreşti,

Fudul plutind pe sus?

Poate într-adins gândeşti,

Că alţi, ca tine, nu-s!”

Am remarcat la spectacol şi rockul-proletar al lui Ion Ungureanu. De la ’ntuneric la luminî se mai joacă şi cu Mihai Fusu, dar încă nu am apucat să-l văd.

Mai trist e că deşi a trecut ceva vreme de când au fost scrise poeziile alese de Sochircă – realitatea din Transnistria nu s-a schimbat. Şi dacă mă gândesc bine – poate că acum e cu mult mai rău. Şi pentru Moldova – e un teritoriu pierdut, şi pentru românii de acolo – uitaţi de toată lumea… La marginea marginilor. La întunericul întunericului.