Maestrul Ion Buzu

Grădina cu flori, ardei, balansoar și roșii

Moto: - Ce cați cumără?

- Mancă cat.

Tânărul poet, prozator și spamer mușcă dintr-o pară ce semăna mai mult cu un măr și se plimba prin grădina plină de flori ce camuflau ardeii, vinetele, pătrunjelul și roșiile.

Tabăra literară începuse excelent și, cum nu băuse de vreo două săptămâni, poetul calcula cât are voie să bea acum, adăugând și restanțele. Cât să bea ca să nu devină alcoolic, asta-i fișka. Alimentara era la vreo 50 de metri, dar beciul, plin de vin alb și negru era și mai aproape.

În grădină parcă era mai răcoare, culorile erau mult mai clare, așa că tânărul și-a scos ochelarii și i-a pus în buzunar.

- La masă toată lumea! s-a auzit din curte și Ion Buzu, scuipând o coajă de roșie și gândindu-se la un viitor poem a urmat îndemnul. La cele trei mese gâlgâia vinul în pahare și restul participanților la tabără împărțeau frățește hrișca. Profesorii stăteau la una din cele trei mese pentru șase persoane.

- Așa... zis meditativ un profesor, înghițind hrișcă. Eu și colegul meu m-am gândit să vă dăm un exercițiu extrem de util. Printre noi e un tânăr prozator și poet care afirmă zilnic că e geniu. Sigur, râdem cu toți, e haios, dar noi, vrem să fiți foarte atenți la ceea ce spuneți și afirmați, așa că tema noastră de azi este Ion Buzu. Scrieți jumate de pagină despre Buzu.

- Da, da, confirmă și alt profesor.

În timp ce da paharul de vin roșu peste cap, tânărului poet și prozator îi stătu hrișca-n gât. Chiar așa, cum să te caci în gustul omului?! E adevărat, de fiecare dată când bea un pahar de bere sau de vin și prindea curaj, spunea că e geniu, spre bucuria tuturor. Nu-i trebuia mult, la cele 53 de kile. Dar de fiecare dată adăuga că genialitatea lui se împarte cu retardul. De ce mă fut că-s geniu și nu zic nimic de retard? Asta-i șarlatanie! E nedrept!

Spunând că vrea să aducă vreo două roșii, tânărul scriitor reveni în grădină. Se gândea la literatură și la textul său despre sine. S-a apropiat de balansoar. Se cățără în el și se ridică în picioare, ținându-se cu o mână de țeavă ca să nu cadă, iar cu cealaltă mână descheindu-și pantalonii.

Căcatul negru și mare căzu cu un zgomot înfundat pe balansoar. Tânărul poet și prozator se șterse cu o frunză vineție, cu un nume incert, ce mirosea parcă a mentă, parcă a busuioc. Lăcrimase și parcă vedea ca prin ceață, așa că și-a pus pe nas ochelarii și a cules patru roșii.

- Dragi colegi, spuse el așezând roșiile pe masă, am și eu o temă pentru voi: deconstiparea scriitorului.

Un profesor a zis: da, da, iar ceilalți au confirmat că e o temă bună.

Iar tânărul scriitor fredona în gând:

“- Unde-i viața, fă Marie,

- Stai că cat în pălărie.”

(text scris la Școala de Creative Writing de la Orheiul Vechi, după exercițiul lui Dumitru Crudu: de scris un text despre Ion Buzu. Combinat și cu alte 2 teme: recunoașterea locului (Moni Stănilă) și inițiere (Anatol Moraru).

PS: Gheorghe Erizanu a trecut doar miercuri pe la tabără, dar văd că și-a făcut temele. Un text savuros pe blogul Gheorghe Erizanu. 

PPS: În poză e Ion Buzu și Radu Vancu. În grădina cu flori, ardei, balansoar și roșii.