marți, 24 ianuarie 2012

Iubitul din Norvegia (Toţi sînt îngrijoraţi)


Poezia lui v. leac începe acolo unde se pune punct. Punctul unei cărţi citite, punctul pe care îl pune poezia.

v. leac este un mare cititor, de asta m-am convins nu doar lecturându-i cărţile, ci şi văzându-l live. Are întotdeauna cu el o geantă plină de cărţi şi mere – pentru alţii. El citeşte şi se bucură, când ajunge la punct, pune . său. E începutul post-manierist al lui v. leac. Şi post-textualist.

Textele lui v. leac sunt pline de proză, aş putea spune că e o poezie a cotidianului, dar aş greşi, pentru că e o poezie care începe după ce se termină şi poezia cotidianului. E o literatură a lucrurilor mici şi neînsemnate lăsate pe din afara poeziei.

Toţi sînt îngrijoraţi are un fel de motto care nu e motto, ci un instrument pentru cititor, un fel de măr de la v. leac: „Întotdeauna mi-am dorit să scriu poeme pentru doi, trei astronauţi uşor distraţi, în care abia mai pâlpâie viaţa; navighează aşa, fără o destinaţie precisă. Vreau să-ţi imaginezi surâsul astronautului stând acolo, lângă hublou, la o masă; sorbind din băutură – oare ce-o fi bând? După lectură să ai impresia că poemul se ridică (din pagină) în vârful picioarelor; te sărută pe obraz; apoi se îndepărtează în fugă; se opreşte; se întoarce şi-ţi râde în nas, ca un copil şmecher despre care ai impresia că ştie secretul fericirii.” Pentru că personajele (da, cartea e plină de personaje) sunt ca nişte astronauţi, departe de ceilalţi, însinguraţi, tot ce fac ei e să dea mesaje.

Volumul are trei părţi: între noi, no signal și hei, stranger!. Aceste părţi sunt doar nişte etape ale însingurării, ultima parte fiind compusă chiar din mail-uri, sau pseudo-mail-uri (asta ştie doar v. leac), astfel, chiar înainte de-a citi textele, în faţă ne apare însingurarea personajelor, distanţa dintre ele. v. leac îşi dresează cititorul în aşa hal, că atunci când termini volumul ai impresia că totul e poezie. E un lucru mare, de la un mare poet (v. leac are în jur de doi metri).

v. leac pasează tot timpul poezia în altă parte, făcându-şi din asta jocul, cum am spus – post-manierist: „sunt în grădina din spatele garajului/ mă gândesc la amicul bg. perdivară/ şi la anatomia norilor pg 194 rămasă/ deschisă pe pat” (la mine). Chiar şi anchetele pe care le face personajul S. sunt literatură: „Ce este literatura? (…) Literatura este pentru copiii săraci care n-au calculator.”/ (C.T 10 ani) (…) Ce este un geniu? (…) Geniul este un om mic care intră pe uşă./ (M.D 6 ani) (…) Ce este inspiraţia? (…) Dacă vorbeşti cu câinele, inspiraţia intră în el şi dă din coadă./ (M.T 9 ani) (…) Ce este un autor? (…) Autorul este un om gras./ (I.R 7 ani) (S. face o anchetă). v. leac face şi intertexte, dar şi acestea par „un fel” de intertexte, un posibil intertext: „.stau în ploaie/ cu mâinile în buzunare/ număr maşinile/ care mă stropesc” (S. citeşte un posibil poem de Constantin Acosmei).

De altfel, v. leac îşi anulează definiţiile literaturii, dacă îl citim atent, de fapt ne şi spune asta: „îmi plac cărţile care mă schimbă/ care mă fac să mă duc în bucătărie/ să-mi aprind o ţigară/ definiţiile se anulează singure/ gardul e perfect/ dau drumul animalului înăuntru” (amintiri despre S.).

Recunosc, după ce am citit Toţi sînt îngrijoraţi am fumat câteva ţigări.

* v. leac, Toţi sînt îngrijoraţi, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2010

PS: Superbul portret e făcut de Antonia:)

Vă reamintesc: poetul v. leac va putea fi admirat vineri, la Republica.
Pagina evenimentului pe fb.

Niciun comentariu: