Un sfârşit, încheierea unei relaţii, divorţ de femeia ce va naşte copilul altuia. Ce poveste ai putea scrie despre asta ca ea să reziste? Nimic. Sau: „Nimic. Nimic. Nimic. Nimic. Nimic. Nimic. Nimic. Nimic. Nimic.” – cum face Gheorghi Gospodinov în cartea Un roman natural.
„Nimicul” se ţese împreună cu analizarea lui, cu gândirea lui. Gospodinov scrie ca şi cum nu ar face-o, ca şi cum ar povesti cu tine, aşa cum a remarcat Gheorghe Erizanu. O discuţie de cele mai multe ori duce tot la nimic. Un roman despre nimic l-ar încânta pe Flaubert, cum să nu-l încânte pe autorul Gesturi-lor (Trilogia nimicului), Emilian Galaicu-Păun?
Gospodinov îşi ţese romanul sfârşitului (apropo, iar de Ţesut viu. 10 x 10) din începuturi. Un început e şi scrisul despre scris, dar e doar un început pe lângă care se adaugă altele: pagini despre WC (le recomand lui Ion Buzu) , despre muşte (specialist Dumitru Crudu), despre posibile personaje, de fapt, despre personaje aproximative, mai degrabă, cred, legătura dintre ele făcându-se cu ajutorul unui fotoliu din răchită de care nu se pot despărţi. Totul în contextul perfect: anii 90, ai sfârşitului şi ai începutului – care, şi ei, au nişte pagini dedicate. Apar, doar ca un început, şi anii 60, 70, 80.
Un roman natural se citeşte astfel: în câteva ore cu gura căscată. Gospodinov dă fiecăruia ce vrea, fiecăruia începutul său, pe lângă altele, care se lipesc în mod firesc, nu deranjează. Naratorul, la persoana întâi, e şi el natural, sec şi autoironic. Acum Gospodinov lucrează la alt roman, de care sunt foarte curios. Până una-alta, adică până va apărea al doilea lui roman, puneţi mâna şi citiţi Un roman natural. Merită. Nu întâmplător a fost tradus în nouăsprezece limbi.
*Gheorghi Gospodinov, Un roman natural, Ed. Cartier, 2011
P.S.: Puteţi citi fragmente din roman în revista Punkt. Lectură plăcută!
P.S.: Puteţi citi fragmente din roman în revista Punkt. Lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu