Șoimii Patriei trebuie să fie întotdeauna veseli! este o poveste din două planuri – un plan
dadaisto-absurd, compus din rumoarea unui birt și altul care are ca personaje
principale niște copii și un boschetar.
Rumoarea beției
conține slogane comuniste – mixate și remixate, glume obcene, frânturi din
povești deocheate/ despre partid, lucruri reale, dar ascunse în timpul
comunismului, ce puteau fi spuse doar în glumă, mascate printre porcăriile
ridicate de aburii alcoolului. Dadaismul absurd revine spre
sfârșit la real – aflăm o poveste, povestea răsturnării sistemului, povestea
perpetuării porcilor la putere. Alexandru Potcoavă a făcut o adevărată muncă de
folclorist, adunând sloganele și vorbele de duh din perioada declinului
comunist.
Celălalt plan, al
copiilor (dublat la un moment dat de cel al fostului locotenent al Armatei
Regale, moș Petre – actualul boschetar) este unul realist, cu fine nuanțe de
apropiere cu poveștile realist-socialiste, de care însă se rupe foarte crud, cu
sânge – la propriu.
Din primele două
planuri clare se desprinde al treilea, ascuns, de suspans – al Revoluției din
decembrie.
Așa cum scrie
Mihail Vakulovski în Cuvânt (tot) înainte,
Șoimii Patriei trebuie să fie întotdeauna veseli! este „o carte ingenioasă
despre istoria recentă care încă se scrie”. Doar că Alexandru Potcoavă nu ne
bagă în față, așa cum se obișnuiește, povestea Revoluției, înfrumusețând-o pe
ici-colo, ci ne oferă un fir narativ lăsând marea istorie în suspans.
Narațiunea e
plină de umorul ce se naște din absurd, de ironia și sarcasmul naratorului.
Este o veselie cu răni. Cu răni proaspete, încă nevindecate.
Trebuie să remarc
și coperta foarte faină și la fix, de Mugur Grosu: simbolul comunist din banană
și ciocan.
*Alexandru
Potcoavă, Șoimii Patriei trebuie să fie
întotdeauna veseli!, Cuvânt (tot)
înainte de Mihail Vakulovski, Ed. Tracus Arte, București, 2011
Și un portret de Antonia:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu