Cetăţenie pentru Moni Stănilă. Domnului Preşedinte, Nicolae Timofti

Anul trecut, pe 21 ianuarie, Dumitru Crudu a avut un editorial pe Moldova.org: Domnule Timofti, daţi-i cetăţenie poetei Moni Stănilă (http://www.moldova.org/domnule-timofti-dati-i-cetatenie-poetei-moni-stanila-234976-rom/ ). Dumitru Crudu spunea: “pentru mine a fost un şoc să aflu că poeta şi publicista Moni Stănilă nu are cetăţenie moldovenească. Ca un om naiv ce sunt, eu credeam că poeta este de mult cetăţeana Republicii Moldova. Dar nu e aşa. După părerea mea, domnul preşedinte Timofti ar trebui în regim de urgenţă să-i acorde cetăţenie poetei Moni Stănilă.”

Lucrurile păreau să se schimbe rapid, datorită textului lui Dumitru Crudu. Moni Stănilă a depus la Preşedinţie un dosar pentru acordarea cetăţeniei moldoveneşti. După un timp a fost sunată, să aducă un cazier românesc şi unul moldovenesc. Desigur că s-a grăbit să le facă şi să le aducă. I s-a spus să stea liniştită, că sunt doar nişte formalităţi. Şi de atunci stă liniştită, cazierele au expirat, nici un semn de la Preşedinţie, iar eu a trebuit să merg la reînnoirea actului de şedere temporară a soţiei în Moldova, ca să confirm în scris că sunt de acord. O formalitate, absurdă ce-i drept, că dacă n-aş fi fost de acord nu m-aş fi căsătorit.

Pentru dosarul depus la Preşedinţie au fost solicitate şi două scrisori de recomandare ale unor personalităţi din Moldova. Una a fost de la directorul Bibliotecii Naţionale, domnul Alexe Rău, cealaltă de la domnul Vladimir Beşleagă. Eu, ca soţ ce încearcă să fie responsabil, mă întreb: ce nu a fost cum trebuie în dosarul ajuns la Preşedinţie? Cred că nu e cazul să mă gândesc că personalităţile Alexe Rău şi Vladimir Beşleagă sunt prea puţin importante pentru R. Moldova. Cazierele – în regulă. Iar ce face Moni Stănilă în Moldova: fondatoare şi moderatoare a cenaclului Republica al Bibliotecii Naţionale, unde vin cei mai importanţi tineri (şi nu numai) scriitori din Moldova şi România; publicistă la Timpul; a publicat două cărţi de când e în Moldova; autorul mai multor proiecte literare prin care tinerii scriitori din Moldova au lansări şi lecturi în România, iar cei din România în Moldova.

Trebuie să recunosc că Moni face mai multe pentru literatura româna din Basarabia decât mine, deşi eu sunt cetăţean moldovean. Împotriva curentului, noi ne-am stabilit în Moldova. Nu e uşor să fii scriitor sau jurnalist în Moldova, dar nu enumăr motivele, pentru că-s evidente. Dacă nu ai cetăţenie moldovenească, rădăcinile ţi se tot rup, de fiecare dată când dai de birocraţie. De multe ori mă întreb şi eu de ce mai stăm în Moldova.

Domnule Preşedinte, daţi-i cetăţenie soţiei mele, Moni Stănilă. Cred că o merită mai mult decât mulţi cetăţeni moldoveni. Tot vorbim cu drag de România, aşteptăm să ne ajute, noi însă nu facem nimic. Dragostea nu are o singură direcţie. Podul de Flori nu poate exista dacă e cu sens unic. Puteţi considera acest text nu doar o „confirmare” că sunt de acord ca Moni să stea în Moldova, ci un act de responsabilitate.

(text apărut pe Moldova.org: http://www.moldova.org/alexandru-vakulovski-cetatenie-pentru-moni-stanila-domnului-presedinte-nicolae-timofti/