luni, 18 iulie 2011

Tata - nu doar fotografii


Tata doar fotografii de Dan Iancu e una dintre cele mai "incomode" cărţi pe care le-am citit în ultima perioadă. Lirismul se împleteşte cu prozaicul, nostalgia cu cruzimea, amintirile frumoase cu cele dureroase. Prin Tata doar fotografii Dan Iancu vrea ca tatăl să rămână şi prin cuvinte, nu doar prin fotografii. Cuvintele sunt folosite în volum ca într-un ritual, au mai multă importanţă decât în poezie. Nu întâmplător volumul e încadrat de citate din Noul Testament - începe cu un citat despre naştere şi se încheie cu unul despre moarte.

Cartea e incomodă pentru că lecturând-o am avut impresia că stau cu Dan Iancu la balcon. Şi el povesteşte. Şi povesteşte. Lucruri la care nu ai replică. Lucruri smulse din slujba de înmormântare şi amintiri. Poezia durerii. Durerea în toate formele ei.

"cum arată pe dinăuntru/ un creier gol/ de vise şi gânduri/ de plinul cuvintelor/ de gheara imaginilor/ de el?/ da, da, de el."

Poezia lui Dan Iancu are acel ceva specific, inconfundabil. Şi Tata doar fotografii am s-o ţin la loc de cinste în biblioteca mea.

Dan Iancu, Tata doar fotografii, Ed. Agol, Bucureşti, 2009

PS: Câteva fragmente din volum:

din tata doar fotografii

cîtă nemişcare fără durere şi întristare
timpul ţesut cu imagini
carnea sfărîmîndu-se-n fire de iarbă
tăios verde între degetele neînvăţate cu lipsa
mama fără o jumătate de casă
tata doar fotografii
eu între plecare şi cacofoniile cetăţeneşti
formolul pulsînd în artera cea galbenă
mirosul de cancer desfăcînd tencuiala
lutul sincer al gropii prea puţin adîncă
ar fi trebuit să povestesc despre toate aşa cum ar fi fost în memorii selectate cu grijă. închipuiţi-vă toţi fii scriind memorii după moartea tatălui lor. memoriile numai de bine. cît binele este ştiut şi catalogat în morminte îngrijite cu pomeni parastase bocete. eu îmi aduc aminte cum i se lumina faţa cînd vedea sticla de vin. cu lăcomie lichida primul pahar. aşa a fost binele lui. nu al meu. nu al maică-mi care şi-a dat seama de-abia a doua zi după înmormîntare că nu mai are de ce să se grăbească acasă. el nu-şi mai întindea suferinţa peste lucruri. era dus doară. despre lăcomie e vorba. despre cum sugea aerul mîinile reci fiindu-i…
cîtă nemişcare între lucrurile adunate
la loc cu verdeaţă
nici nu ţin neapărat să adun amintiri
vin cît se poate de simplu
mai direct ca securea călăului
mai limpezi ca
sau poate doar mai des
ca improbabila certitudine că ai fi.
mi se par timpurile
nişte piei necurăţate de carne îngălată
puţind a imagini rămase
aşchii sub unghiile zilelor de după
numărători
bile de lemn zornăind în dreapta Tatălui
de-a stînga e doar gardul prefabricat
iarbă cît încape
mă gîndesc să-i pun un prun la cap să-i ţină oasele moi de-a lungul uitării ce va să ne vină. mama numără pachete, douăsprezece să fie, japoneze pate de ficat, o felie de cozonac. coliva unu la unu, cîtă nucă atîta dulceaţă, doar grîul pisat uşor ca lupta lui cu nimeni. s-a prăpădit înainte de moarte cînd nu mai pricepea nimic din schimbare. i s-a golit fiinţa de însemnele creşterii. steagurile nu mai însemnau mare lucru. nici mărimile. peste parc stătea o jigodie un fost, o eminenţă tăcută ca un borman de circ. l-am văzut cum se uita la el şi-i se lumina faţa încovoindu-se. i-am spus cît scuipat ar fi fost de ajuns. îmi dădea dreptate cu frică şi iar bea trei zile vin dres cu zaharină, o minune de băutură naturală.
îi trecusem mîna pe deasupra
ochilor şi oglinda peste buze
peste faţa de care uitase
agăţîndu-se de aer
depărtarea ca vata îndesată în gură
să fie obrajii umflaţi
nu chiar ca-n serialele americane
despre morţi şi sicrie
despre paleta de culoare
despre iluzia că nu e chiar rece
un iceberg de piele
din care se vede doar costumul atât de nepurtat
nu m-a obligat nimeni, chiar nimeni nu mi-a spus că trebuie să-ţi vezi tatăl tăiat vena galbenă prin care formolul palpită. levierul de despicat burta. aerul închis al camerei. aerul închis cu mortul să moară şi el. de cîte ori dorm acolo deschid larg fereastra spre parc. moartea se mai agaţă de poze şi tencuială. încep să nu mai aştept să vină de-afară. explicaţii tîrzii despre cum este nefiinţa fiind.
încet pămîntul se pune-ntre noi
mama a plecat la rude
eu vin să ud florile
deja ultima oară am uitat să deschid uşa la tine
la cameră să văd dacă dormi




aniversările răboj
ostenind pietre rostogolite
peste degetele unui sisif personal
adăstînd între acte
întrebînd.
ce drac’ tot mai întrebi? parcă n-ai şti
că răspunsul e un soi de ecou
al unora mai vechi petrecute deja
în nunţi memorabile
cu stele făclii
… şi crucile de marmură roz de la intrare cu urme de crăpături şi epitafuri scrise cu creionul ca pe pereţii veceurilor dragostea scatologica descărcare. nu, aici pămîntul s-a lăsat pînă-n orizontul celorlalte mări şi oceane de tină din care venim în care ne tot ducem… pînă la glezne, pînă la brîu, pînă la gît… şi zmeul zmeilor suntem noi, tată. auzi?
uneori te şi întrebi să-ţi întoarcă
oarece duioşie, colorezi imagini de care
n-ai mai vrea să ştii peste timp
de frică sau de ruşine sau cine ştie
ce lipsă de curaj oprelişte în mîndrie
orgolii îmbîcsindu-ne trecerea prea grăbită
de noi înşine
aşa e, o să caut un prun

da, moartea îmbătrîneşte
cît o porţi cu tine ca pe-o făptură gingaşă
surdă de-a dreptul
la mîna mea ce ţi se zbătea deasupra ochilor
la firul de aer care încă mai curgea
de-a lungul fricii tale de subînţeles
acu ceva vreme m-am sculat în noapte să aud cum e un sfîrşit. nici nu bănuiam cum este, aşa cum nici n-am ştiut că-i cutremur şi ziceam că ne atacă ruşii. trepida doar liniştea cu care te priveam acolo, singur, întors în ţărîna caldă. de aici, de dincolo încă-ţi vorbesc, obişnuit cu viaţa din care-mi faci parte. împărţim pîinea cuvintelor şi peştii amintirilor alunecoşi ca uleiul de-l pui pe frunte la subsuori şi pe tălpile drumurilor nefăcute.
te priveam în lumina adormită a camerei
„nu deschide cumva uşa ca să nu explodeze”
îmi spuneau vecinele inventariind obiceiul
de a arunca o cană goală pe scări
şi lumea care cobora
avea cioburi în urechi
mama ţipa bocete precum invitaţiile la nuntă
eram dincolo deja
erai

(din revista Arca)

şi din Tiuk!:


2 comentarii:

Dan Iancu spunea...

multam
din tot sufletul meu

vklvsk spunea...

cu toată plăcerea!