joi, 14 iulie 2011

Lectură la tabăra din Ivancea

Azi am avut lectură la tabăra din Ivancea, împreună cu Iulian Ciocan şi Mihaela Perciun. Nu a fost greu, deşi încă mai am pansament pe barbă. Doctorul mi l-a schimbat dimineaţa, chiar înainte de drum.

Tabăra e în pădure, mi-a amintit de cea din Olăneşti, la care mergeam cu Mihai când eram mici. Copiii au venit cu cântec, pe detaşamente. L-au ascultat pe Iulian, care a vorbit despre autorii din manuale şi de ce nu ne găsesc şi pe noi acolo. Despre Grigore Vieru, care era şi în manualele sovietice, cât şi în cele de acum.

Apoi am început lectura. Şi eu şi Iulian am citit din Tiuk! Antologie de proză KLU. Deşi copiii încercau să nu se foiască, am observat că diferenţa faţă de elevii turci e imensă. Copiii turci chiar erau interesaţi, spre deosebire de ai noştri, cu câteva excepţii, desigur. Poate că după mai multe lecturi pe la sate - lucrurile se vor schimba şi-i vom bate în sfârşit pe turci:)

După câte am înţeles - lecturile sunt coordonate de Nicolae Popa şi finanţate de Moldcell. Foarte mişto, bravo, deci şi la noi se poate!

Moni ne-a făcut poze:
După lectură a urmat o şedinţă foto cu copiii:)

Foto Moni Stănilă

7 comentarii:

Scorchfield spunea...

Mai aveţi forţă, mai aveţi?! La voi nu bântuie canicula. Te mai miri de bieţii copii, îţi ţineţi afară şi le citiţi la umbră poezii. :)

vklvsk spunea...

proză:)

era dimineata, în pădure şi pe răcoare:D

Scorchfield spunea...

Deci, treziţi copiii dis-de-dimineaţă pentru a le citi proză, mă gândesc dacă nu erau neliniştiţi din cauza stomacului gol! :)

P.S. Spor!

vklvsk spunea...

de fapt jucau fotbal cand am ajuns, iar noi nu apucasem sa ne bem cafelele omeneste. sa inteleg ca lectura la o tabară ti se pare un act sado-maso? :D

Scorchfield spunea...

încercam să-i apăr pe copii! :)

andreidosa spunea...

faină treabă, alex. dar ce ai pățit la bărbie? :D

vklvsk spunea...

abces:)