Datele “problemei” din Teorema lui Pasolini nu s-au schimbat faţă de cele ale societăţii de astăzi. În roman găsim o lume burgheză cu o criză morală (destul de confortabilă), dar şi cu una religioasă. Totul e ca la teatru, burghezii îşi joacă rolurile şi viaţa merge înainte, fără prea multe gânduri.
Până la apariţia Oaspetelui – personaj pe care Pasolini l-a vrut “mesagerul unui Dumnezeu mânios, Dumnezeul Vechiului Testament”. Familia burgheză la care a venit Oaspetele e supusă unei probe, asemănătoare cu trimiterea evreilor în pustiu. De altfel, motto-ul cărţii este: “Ci a dus Dumnezeu poporul împrejur, pe calea pustiului”…
Sufletul mic-burghez (“în sens ideologic, nu economic”) e camuflat de obiceiuri, îndeletniciri constante, ceea ce-l fac îngropat în trup ca într-o groapă. Teorema lui Pasolini e clară: trebuie să vină un Dumnezeu dur, care să-i fută pe toţi. Doar aşa i-ar putea trezi.
Cartea e scrisă sec, doar cu elementele necesare, fără prea multe descrieri şi visări, ca un scenariu de film. De altfel în acelaşi an în care a scris romanul (1968) Pasolini a scos pe piaţă şi filmul Teorema. Nu l-am văzut încă. Cartea e un motiv bun pentru a-l căuta.
*Pier Paolo Pasolini, Teorema, Ed. Polirom, Iaşi, 2007
