Capîntortură (sau cum se uită și păsările după noi)

Anul trecut, de Paști, mi-am tot sucit gâtul după păsări la Baloșești. Nu degeaba, până la urmă am găsit o pasăre care își sucește gâtul mai mult decât mine: capîntortura. 

Numele l-am aflat de la Ticu, desigur, deși inițial eu am înțeles caprantortură.

Capîntortura a avut o luptă serioasă cu pițigoii albaștri pentru o scorbură într-un măr bătrân.

Iată și cântecul și răsucirea capului:)

Grangurul & ciocănitoarea neagră

Moni tot spune că sunt egoist, că nu vă arăt păsările pe care le fotografiez (între timp). Bine, bine, luați de aici niște minunății. Sus e un grangur, pe care l-am prins săptămâna trecută la Dendrariu. Deși îi știu cântecul de mai mulți ani și din când în când vedeam câte-o pată galbenă în zbor, doar acum am reușit să-i fac poză și anul trecut în august, la Antonești. De granguri povestea socru-meu, Ticu, iar eu în ignoranța mea îl corectam: graur-graur! Ei bine, a avut dreptate, ca întotdeauna. Mai multe despre granguri aici.

Mai jos e o ciocănitoare neagră, pe care am văzut-o în pădurea din Buiucani, chiar înainte de-a ne interzice să ne plimbăm prin parcuri și păduri. O mai zărisem pe la Baloșești, dar nu reușisem să-i fac poze până acum.

OK, gata pe azi, mă duc să ascult codroșul din nuc :)

Ghionoaia și prietenii săi

De multe ori am auzit, în Chișinău sau în Antonești, cântecul ciudat al unei păsări: ceva între rață și ciocănitoare. Pe când încă ne puteam plimba prin Dendrariu, adică săptămâna trecută, am văzut și vinovata, ghionoaia. Am descoperit-o greu, plimbându-mă în jurul unui pom vreo cinci minute. Din păcate, bateria aparatului mi-a fost descărcată, n-am reușit să-i fac mai multe poze și s-o înregistrez.

Din poze se vede că nu e roșie în obrăjori, deci nu e mascul. Probabil e ghionoaie sură, sunt un pic mai mici decât ghionoaiele verzi, dar e destul de dificil să faci deosebirea. Acum câțiva ani am văzut o ghionoaie pe un plop de lângă Biblioteca Națională, doar că atunci nu i-am auzit glasul. 

Pe lângă ghionoi, Dendrariul era plin de păsări, de la grive, rațe, porumbei gulerați și pițigoi la surorile-ciocănitori. Nici veverițele nu stăteau în loc. Din păcate, le vom admira după trecerea crizei. Până atunci, stăm acasă și ne uităm la păsări pe geam (sau din arhive).

  

Codobatura de munte

Acum o săptămână am fost la Dendrariu și, ca de obicei, am văzut mai multe păsări. Lângă pârâu am zărit o pasăre care nu stătea locului. N-am știut ce e și n-am mai avut timp să caut. Azi, dintr-o postare a Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii am aflat că am văzut o raritate: o codobatură de munte, în trecere pe la noi.

Lebăda juvenilă și prietenii ei

Ieri am văzut o fotografie postată de Iulian Filip cu o lebădă la Valea Morilor. Înainte de-a zice, ca de obicei: ce noroc au unii, azi am mers la lacul din Valea Morilor și imediat am văzut vedeta, înconjurată la început de oameni, apoi și de rațe și de pescăruși.

Mi s-a părut că e o lebădă de vară (Cygnus olor) tânără, de aia are petele alea gri și tolerează atâta păsăret în jurul ei. Căuta de mâncare în mâlul de la mal, mai mult a stat cu capul sub apă decât la suprafață.

Apoi au apărut câteva femei cu pâine și i-au stricat liniștea, căci au apărut imediat și pescărușii, și un cârd de rațe sălbatice. Ceva mai reținute au fost niște ciori.

Dacă aveți timp liber, mergeți să vedeți băiatul (sau fata)!

PS: Dar chiar dacă e tentant, nu dați pâine păsărilor sălbatice!

Ciufii de pădure din Timișoara

Îl invidiam și îl invidiez pe Vadim Șterbate că are niște ciufi minunați la îndemână, la Soroca, cărora le poate face poze când are el chef. Recunosc că m-am gândit să trag o fugă până acolo sau până la Iași, unde Radu Andriescu a pozat un copac împodobit cu zeci de ciufi.

Între timp, ajuns la Timișoara, la lansarea volumului Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare (fiți atenți cum e viața: titlul are și cuvântul a zbura, iar evenimentul a avut loc la librăria La două bufnițe :) ), surorile Seculici mi-au povestit cum Ghenadie Popescu, într-o curte din centru, le-a zis că uite ce s-au mai găinățat bufnițele astea. Ligia și Laura îl știau mai glumeț pe Ghena, dar cum să faci chiar astfel glume despre fete, se gândeau ele (la librărese, desigur, nu la bufnițe).

Eu m-am prins despre ce e vorba și am început să mă lamentez: uite cum toți au noroc în viață să vadă bufnițe, numai eu nu! Apoi m-am gândit și au întrebat fetele unde anume a zis asta Ghena. Am căutat și am găsit curtea cu un castan împodobit cu cel puțin 12 ciufi (după cum i-a numărat Moni, dar s-ar putea să fi fost mai mulți, că se ascundeau după frunze).

Luați de aici bucurie, înțelepciune și frumusețe!

PS: mai multe despre ciufii de pădure aici

Cucuveaua din Ulpiana /Gračanica

După ce am trecut pe la mănăstirea din Gračanica, am mers pe un drum de la marginea orașului spre ruinele romane Ulpiana. La început am găsit cimitirul și căsuțele din stuf, unde bănuiesc că stau arheologii și paznicii. 

 Apoi am luat-o spre centrul Ulpianei, printre alte ruine descoperite.

Ruinele arată impresionant, sunt tăblițe care te fac să-ți dai seama pe fundamentul cărei clădiri/ instituții stai.

Când am ajuns, am văzut un păsăroi care a zburat de-asupra ruinelor, dar n-am apucat să-l fotografiez. Se pare că ne-a pândit, că a apărut iar atunci când ne-am oprit. Am mers după el, în arătură.

Supărat, că l-am descoperit, s-a ascuns după un bulgăre, dar Moni l-a văzut iarăși repede.

E o cucuvea! Paznicul ruinelor din Ulpiana.