Trei zile cu Vasile (Leac) în Republică

Cele trei zile cu Vasile (rimă neintenţionată) au fost foarte pline. Cu ocazia asta afişul şi textul despre cenaclu a apărut de câteva ori la timp, la Timpul. Între timp, puteţi vedea poze pe blogul Republica sau despre pe Vlad Ioviţă. Urmează un interviu la Punkt, o emisiune cu Gheorghe Erizanu la Cărţile săptămânii, V. Leac la Noii Barbari (Radio Chişinău) şi încă un text la Timpul.

Deja ne e dor de merele, perele şi cărţile lui v. leac!

Voronin citind Timpul

Pentru că am observat că Voronin citeşte Timpul, i-am mai dedicat un text: Raed Arafat şi Voronin.

Poza e din timpul şedinţei când în Timpul era publicat textul "Avtoritetu" Voronin.

Nu-mi neglijez cititorii:)

PS: Foto Timpul.md

Iubitul din Norvegia (Toţi sînt îngrijoraţi)

Poezia lui v. leac începe acolo unde se pune punct. Punctul unei cărţi citite, punctul pe care îl pune poezia.

v. leac este un mare cititor, de asta m-am convins nu doar lecturându-i cărţile, ci şi văzându-l live. Are întotdeauna cu el o geantă plină de cărţi şi mere – pentru alţii. El citeşte şi se bucură, când ajunge la punct, pune . său. E începutul post-manierist al lui v. leac. Şi post-textualist.

Textele lui v. leac sunt pline de proză, aş putea spune că e o poezie a cotidianului, dar aş greşi, pentru că e o poezie care începe după ce se termină şi poezia cotidianului. E o literatură a lucrurilor mici şi neînsemnate lăsate pe din afara poeziei.

Toţi sînt îngrijoraţi are un fel de motto care nu e motto, ci un instrument pentru cititor, un fel de măr de la v. leac: „Întotdeauna mi-am dorit să scriu poeme pentru doi, trei astronauţi uşor distraţi, în care abia mai pâlpâie viaţa; navighează aşa, fără o destinaţie precisă. Vreau să-ţi imaginezi surâsul astronautului stând acolo, lângă hublou, la o masă; sorbind din băutură – oare ce-o fi bând? După lectură să ai impresia că poemul se ridică (din pagină) în vârful picioarelor; te sărută pe obraz; apoi se îndepărtează în fugă; se opreşte; se întoarce şi-ţi râde în nas, ca un copil şmecher despre care ai impresia că ştie secretul fericirii.” Pentru că personajele (da, cartea e plină de personaje) sunt ca nişte astronauţi, departe de ceilalţi, însinguraţi, tot ce fac ei e să dea mesaje.

Volumul are trei părţi: între noi, no signal și hei, stranger!. Aceste părţi sunt doar nişte etape ale însingurării, ultima parte fiind compusă chiar din mail-uri, sau pseudo-mail-uri (asta ştie doar v. leac), astfel, chiar înainte de-a citi textele, în faţă ne apare însingurarea personajelor, distanţa dintre ele. v. leac îşi dresează cititorul în aşa hal, că atunci când termini volumul ai impresia că totul e poezie. E un lucru mare, de la un mare poet (v. leac are în jur de doi metri).

v. leac pasează tot timpul poezia în altă parte, făcându-şi din asta jocul, cum am spus – post-manierist: „sunt în grădina din spatele garajului/ mă gândesc la amicul bg. perdivară/ şi la anatomia norilor pg 194 rămasă/ deschisă pe pat” (la mine). Chiar şi anchetele pe care le face personajul S. sunt literatură: „Ce este literatura? (…) Literatura este pentru copiii săraci care n-au calculator.”/ (C.T 10 ani) (…) Ce este un geniu? (…) Geniul este un om mic care intră pe uşă./ (M.D 6 ani) (…) Ce este inspiraţia? (…) Dacă vorbeşti cu câinele, inspiraţia intră în el şi dă din coadă./ (M.T 9 ani) (…) Ce este un autor? (…) Autorul este un om gras./ (I.R 7 ani) (S. face o anchetă). v. leac face şi intertexte, dar şi acestea par „un fel” de intertexte, un posibil intertext: „.stau în ploaie/ cu mâinile în buzunare/ număr maşinile/ care mă stropesc” (S. citeşte un posibil poem de Constantin Acosmei).

De altfel, v. leac îşi anulează definiţiile literaturii, dacă îl citim atent, de fapt ne şi spune asta: „îmi plac cărţile care mă schimbă/ care mă fac să mă duc în bucătărie/ să-mi aprind o ţigară/ definiţiile se anulează singure/ gardul e perfect/ dau drumul animalului înăuntru” (amintiri despre S.).

Recunosc, după ce am citit Toţi sînt îngrijoraţi am fumat câteva ţigări.

* v. leac, Toţi sînt îngrijoraţi, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2010

PS: Superbul portret e făcut de Antonia:)

Vă reamintesc: poetul v. leac va putea fi admirat vineri, la Republica.
Pagina evenimentului pe fb.

Începe să se vadă trădarea. Idei pentru mesaje

În perioada protestelor din România am văzut o grămadă de mesaje foarte mișto pe pancarte. O parte dintre ele mi-au amintit de volumul lui Mugur Grosu, Troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot (Ed. Vinea, 2009), carte premiată anul ăsta la SIC (Salonul Internațional de Carte, Biblioteca Națională) din Chișinău.

Așa că dacă vreți o pancartă faină, căutați în volumul lui Mugur. Iată câteva mostre:

PunkArtă, frate!

Lenin veşnic viu în ziua morţii şi H.-R. Patapievici recitând din Eminescu

Ca azi a zdohnit Ilici. Comuniştii moldoveni au depus flori la monumentul lui. Ar fi fost un performance bun dacă rămâneau acolo.

Iar eu am ascultat asta:


şi asta:


Despre vizita lui H.-R. Patapievici la Chişinău, puteţi citi în Timpul.

Amintiri din copilărie

Am primit o leapșă de la Moni. Azi mi-am făcut curaj și am răspuns. La leapșă au mai participat Angela Brașoveanu, Angela Stafii, Alex Cosmescu.

1. Aproape toţi copiii erau alintaţi de părinţi cu anumite diminutive sau apelative. Unde am copilărit eu îmi amintesc de apelative ca Ţuchi, Ţuţu, Bubu. Mulţi dintre ai au rămas cu aceste nume, iar astăzi nu sunt tocmai fericiţi. A existat vreun apelativ care să te urmărească din copilărie? Crezi că aceste nume pot traumatiza?
2. Care este cea mai veche amintire?
3. Dar cea mai fumoasă?
4. Ai avut un animal de companie în copilărie? Cum ţi-l aminteşti acum? Ne spui o poveste cu el?
5. Cum te vedeau prietenii în copilărie? Dar vecinii?

1. Părinții m-au numit întotdeauna cu un diminutiv: Sandu, de la Alexandru. Și de la Sandu: Săndelu, Săndelușa, Delu, Bandu, Săndel. Mama îmi mai spune așa și azi. O altă poreclă pe care mi-au dat-o e Prâslea, bănuiți de ce. Periodic, tata îmi zicea Lunaticul, din cauza ca nu dormeam noaptea.

Băieții mi-au mai zis la un moment dat Kulituralinâi celovek – din cauza că în familie vorbeam românește, tatălui meu nu-i prea plăceau rusismele. Iar în adoloscență – băieții mai mari mi-au zis Mestnâi rocker, din cauza părului mare (da, a fost:)) și a preferințelor muzicale.

După editarea primului meu roman, am devenit pentru mulți Pizdeț. Colegii de la Clujeanul mi-au pus un fel de poreclă haioasă: toate numele care se terminau în –ski. Așa am ajuns Lobanovski, Dostoievski... Dar cel mai bine cred că s-a lipit de mine porecla Jirinovski:). Un coleg de la Clujeanul, responsabil de paginile de sport, într-o zi când nu-i pornea computerul, a trântit tastatura și a zis: Băga-mi-aș picioarele, iar Tolstoi a stat la computer! Eu eram Tolstoi.

2. Poți scrie un roman încercând să vezi care a fost cea mai veche amintire. Oricum, cred că cea mai veche amintire e deja uitată. Poate e mama trecând prin curte și eu simțindu-mă fericit, poate e frate-meu legănându-mă în cărucior, poate e remușcarea aia grea când am aruncat un fluier din sâmbure de cais adus de tata când eram la spital, pentru că vroiam un pistol, poate e râsul tuturor când spuneam invers cuvintele...

3. Probabil e cea pe care am spus-o mai sus: mama trecând prin curte și eu privind-o fericit. Nu e legată de vreo întâmplare, e doar un moment, o stare pe care mi-o amintesc. Probabil așa se simt și pisicii și cățeii când își văd mama.

4. Am avut, multe. Dintre primele – Feghiușca, un motan care după o perioadă s-a săturat să fie motan și a fătat. Apoi Murașca, doi Tarzani furioși, Jujuca. Fiecare dintre ei are multe povești frumoase. Murașca prindea guzgani cât iepurii, pe un Tarzan la un moment dat l-a dat tata afară din curte pentru că l-a hârâit și când m-am întors acasă l-am găsit scâncind la poartă, deși de obicei toată strada era terorizată dacă scăpa afară, Jujuca, deși nu suporta apa, a sărit după mine să mă salveze, când a văzut prima oară că sar în iaz...

5. La început ca pe un copil cuminte. În adolescență lucrurile s-au mai complicat, probabil pentru că nu le plăcea sunetul motocicletei la miezul nopții.

Dacă tot e leapșă, o dau mai departe lui Mihai și lui Mugur:)  

PS: Poza e făcută de Alexei Vakulovski

Neam deschis

O poză bună pentru CV-ul Republicii Moldova. Şi culoarea e, cum s-ar spune, corespunzătoare:)

Bulevardul... Moscovei.

Bucureşti. 15. 01.12. un film de Mugur Grosu

Nicu Vladimir, Lucrătorul ostenit

Una dintre cărţile de poezie care mi-a plăcut foarte mult şi m-a emoţionat în acelaşi timp e Lucrătorul ostenit de Nicu Vladimir, apărută la Editura Blumenthal. Trebuie să spun de la început că e o carte recuperată de Daniel-Silvian Petre şi Emil Kindlein, cărora trebuie să le mulţumim că nu lasă un mare poet să fie uitat. Nicu Vladimir a murit la 45 de ani, în 1995, după ce a fost cunoscut doar în mediul undergroud din România – pentru că nu a vrut să-şi continue cariera alături de cenaclul Flacăra. Deci, da, refuzul lui l-a costat: sunt extrem de rare înregistrările cu Nicu Vladimir, iar ca poet a apărut doar în Orizont, Tribuna şi Luceafărul.

Lucrătorul ostenit are două părţi: Rock & Roll pe tăişul briciului şi Folku’ sângele nesecret al planetei Pământ (Poeme cântate). Am fost uluit să citesc poeme pe care timpul nu le-a făcut „vechi”, scrise parcă special pentru a apărea imediat în carte, nu pentru a rămâne la sertar. Poemele lui Nicu Vladimir par a fi scrise de un poet continuator al generaţiei beat, dar care nu şi-a stors creierii cu pastile şi nu a obosit, deşi poezia lui nu e tocmai roz. Din contra: moartea este un leitmotiv, încât ne face să credem că Nicu Vladimir simţea pe undeva că n-o să aibă o viaţă lungă. Ca să mă fac mai uşor înţeles: lirica lui Nicu Vladimir pare a fi una din aceeaşi familie cu a lui Mihnea Blidariu, despre orice ar scrie, viaţa musteşte, chiar dacă în multe texte şi aripile morţii sunt deasupra. Pe Mihnea şi pe Nicu Vladimir îi uneşte şi rock-ul, iar sub textul care începe volumul, Rock generation, şi-ar putea lăsa semnătura orice rocker şi poet adevărat: „dar doamne aceşti oameni tineri/ generaţia mea/ căutându-şi/ printre nervii spintecaţi/ căutându-şi, căutându-şi/ înnebunitor/ libertatea/ oameni tineri/ gata să explodeze în cântec/ de moarte durere bucurie de luptă/ căutându-şi sfâşietor locul/ apucând câte un capăt de drum/ înfăşuraţi cu funia/ autostrăzii/ sugrumaţi în fum/ sub spaima poruncii că totul/ totul acum/ între coline silnic purtate din/ rouă-n cenuşă/ înnodaţi într-un ţipăt râvnind să fie/ cunună/ înţepenit în coaste/ în ochiul ce-atârnă/ de viaţa sluţită-a neviaţă de-a/ valma/ sub goană de-a valma/ sub moarte de-a valma/ irosindu-se, irosindu-se niciodată/ pe deplin irosiţi/ cu toată oboseala purtată din/ cei petrecuţi/ cu toată oboseala purtată din/ cei petrecuţi/ în privirile fripte răstignite pe/ mielul răpus/ aceşti oameni tineri/ generaţia mea”.

Motivul morţii merge mână-n mână în poezia lui Nicu Vladimir cu motivul libertăţii, al credinţei şi al cotidianului de-a dreptul împuţit: „pute urât ziua asta/ ziua asta incredibil de împuţită/ în care pasărea paradis este dusă la/ execuţie/ prin decapitare prin secure (Cerificat de naştere / 68. 8. 21). Poezia lui Nicu Vladimir este complexă, deşi se lecturează uşor, oralitatea versurilor fiind un plus. În schimb, e destul de greu să-l citezi, pentru că majoritatea versurilor sunt memorabile şi parcă nu-ţi vine să le alegi pe unele în detrimentul celorlalte.

Prin Lucrătorul ostenit am descoperit un poet foarte bun, din păcate când nu mai e în viaţă. Cartea cuprinde şi grafică de Nicu Vladimir, poze rare şi un CD cu 5 piese foarte mişto. Despre Nicu Vladimir, Florian Pittiş a scris: „A fost prietenul meu şi, îndrăznesc să sper, am fost prietenul lui. Prin simpla sa prezenţă îi deranja pe toţi, deşi atunci când se afla într-un grup nu deranja pe nimeni şi îi suporta pe toţi. Şi totuşi câţi n-ar fi vrut să trăiască sub pecetea “vladimiricului gând”? Pe uşa lui, acolo, în interior, stătea scris “Mie-mi pasă!”. Asta vedea ori de câte ori se hotăra să iasă în lumea de afară. Şi chiar i-a păsat.”

*Nicu Vladimir, Lucrătorul ostenit, Editura Blumenthal, Bucureşti, 2010



PS: Un text frumos de-al lui Liviu Antonesei despre Nicu Vladimir

Şi un poem din Lucrătorul ostenit rupt parcă din zilele astea:

Volumul cu CD poate fi comandat la editura Blumenthal.

România, Al-Jazeera şi Eminescu

Azi a fost 15 ianuarie, ziua când s-a născut Eminescu şi când s-au căsătorit părinţii mei. În Moldova s-a anunţat un viitor referendum. În România au continuat protestele, dar dacă vrei să afli ceva despre asta - trebuie să cauţi la Al-Jazeera.

Am făcut poza asta cu mulţi ani în urmă, după ce l-am condus cu mama şi tata pe Mihai, care pleca în România. E pe zidul unei case de la intrare în Antoneşti. Cred că recunoaşteţi portretul lui Eminescu. Tot azi am avut chef să citesc poezia asta:



Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge dușman fumegînd,
Și deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mîndrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Trei culori la botul calului

Chişinău, prin preajma Pieţei Centrale:)

Cum ați ajuns aici

M-am distrat citind lista cuvintelor căutate prin care s-a ajuns la Dogmatista. Așa că am verificat și eu cuvintele de pe blogul meu:

Asta-i lista cuvintelor de săptămâna asta:

 

Search Keywords

 

george vasilievici 5

lingura din lemn 5

poezie medea fute 5

desene brasovul vazut de copii 4

detali despre veverite 4

ghenadie popescu 4

poze de boboteaza in rusia 4

pârleaz 4

renata litvinova 4

alexandru vakulovski3   Și azi:   poezie medea fute 5 medeea iancu fute-ma daca poti 2 renata litvinova 2 sotia lui doru octavian dumitru 2 alexandru vakulovski 1 club literar 1 egoistul romantic 1 fute-ma daca poti medeea iancu 1 ilustratii gura humorului 1 medeea iancu fute-ma 1

Chuck Palahniuk - Supravieţuitor

Dumnezeu.

Satana.

Ieri. Azi.

Eu. Tu. El.

Ea.

Biblia.

Reţete.

Sinucidere.

Rob.

Pastile.

Terorism.

Suprevieţuire.

Glamour.

Ea.

Masturbare.

Superstar.

Sinucidere.

Futai.

Biblie.

Pete.

Supravieţuire.

Urme.

Avort.

Naştere.


Sumar.

Prefaţă.