Poezia lui v. leac începe acolo unde se pune punct. Punctul unei cărţi citite, punctul pe care îl pune poezia.
v. leac este un mare cititor, de asta m-am convins nu doar lecturându-i cărţile, ci şi văzându-l live. Are întotdeauna cu el o geantă plină de cărţi şi mere – pentru alţii. El citeşte şi se bucură, când ajunge la punct, pune . său. E începutul post-manierist al lui v. leac. Şi post-textualist.
Textele lui v. leac sunt pline de proză, aş putea spune că e o poezie a cotidianului, dar aş greşi, pentru că e o poezie care începe după ce se termină şi poezia cotidianului. E o literatură a lucrurilor mici şi neînsemnate lăsate pe din afara poeziei.
Toţi sînt îngrijoraţi are un fel de motto care nu e motto, ci un instrument pentru cititor, un fel de măr de la v. leac: „Întotdeauna mi-am dorit să scriu poeme pentru doi, trei astronauţi uşor distraţi, în care abia mai pâlpâie viaţa; navighează aşa, fără o destinaţie precisă. Vreau să-ţi imaginezi surâsul astronautului stând acolo, lângă hublou, la o masă; sorbind din băutură – oare ce-o fi bând? După lectură să ai impresia că poemul se ridică (din pagină) în vârful picioarelor; te sărută pe obraz; apoi se îndepărtează în fugă; se opreşte; se întoarce şi-ţi râde în nas, ca un copil şmecher despre care ai impresia că ştie secretul fericirii.” Pentru că personajele (da, cartea e plină de personaje) sunt ca nişte astronauţi, departe de ceilalţi, însinguraţi, tot ce fac ei e să dea mesaje.
Volumul are trei părţi: între noi, no signal și hei, stranger!. Aceste părţi sunt doar nişte etape ale însingurării, ultima parte fiind compusă chiar din mail-uri, sau pseudo-mail-uri (asta ştie doar v. leac), astfel, chiar înainte de-a citi textele, în faţă ne apare însingurarea personajelor, distanţa dintre ele. v. leac îşi dresează cititorul în aşa hal, că atunci când termini volumul ai impresia că totul e poezie. E un lucru mare, de la un mare poet (v. leac are în jur de doi metri).
v. leac pasează tot timpul poezia în altă parte, făcându-şi din asta jocul, cum am spus – post-manierist: „sunt în grădina din spatele garajului/ mă gândesc la amicul bg. perdivară/ şi la anatomia norilor pg 194 rămasă/ deschisă pe pat” (la mine). Chiar şi anchetele pe care le face personajul S. sunt literatură: „Ce este literatura? (…) Literatura este pentru copiii săraci care n-au calculator.”/ (C.T 10 ani) (…) Ce este un geniu? (…) Geniul este un om mic care intră pe uşă./ (M.D 6 ani) (…) Ce este inspiraţia? (…) Dacă vorbeşti cu câinele, inspiraţia intră în el şi dă din coadă./ (M.T 9 ani) (…) Ce este un autor? (…) Autorul este un om gras./ (I.R 7 ani) (S. face o anchetă). v. leac face şi intertexte, dar şi acestea par „un fel” de intertexte, un posibil intertext: „.stau în ploaie/ cu mâinile în buzunare/ număr maşinile/ care mă stropesc” (S. citeşte un posibil poem de Constantin Acosmei).
De altfel, v. leac îşi anulează definiţiile literaturii, dacă îl citim atent, de fapt ne şi spune asta: „îmi plac cărţile care mă schimbă/ care mă fac să mă duc în bucătărie/ să-mi aprind o ţigară/ definiţiile se anulează singure/ gardul e perfect/ dau drumul animalului înăuntru” (amintiri despre S.).
Recunosc, după ce am citit Toţi sînt îngrijoraţi am fumat câteva ţigări.
* v. leac, Toţi sînt îngrijoraţi, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2010
PS: Superbul portret e făcut de Antonia:)
Vă reamintesc: poetul v. leac va putea fi admirat vineri, la Republica.
Pagina evenimentului pe fb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu