copil din flori caut ghiveci (george vasilievici)

Inima lui George este acum offline.
Nici George nu mai ştie parola.
Toate astea pentru că George
stă de atâta timp cu inima deschisă
încât nu mai are nevoie de ea.

George uită tot ce nu îi mai trebuie.
George a învăţat chiar să doarmă
cu inima deschisă şi să se trezească
cu tot felul de oameni în ea.

Deşi nu dormea şi nici măcar
nu ar putea spune că era obosit
George s-a trezit cu Ea în inima lui.

Stau acolo de ceva vreme.
Vorbesc şi fac poze.
Şi cum în inima lui George
se face uneori atât de cald
încât nimeni nu poate suporta
Ea îl ia de mână
şi îi zice hai pe afară.

Este o noapte mult prea frumoasă,
atât de frumoasă încât nu merită
să stăm nici măcar într-o inimă.

Aşa se trezeşte George pe hol
de mână cu Ea care observă
că şi-a uitat cheile de la inima ei
în inima lui George.

Mă întorc imediat. Zice Ea.
Aşteaptă-mă aici.
Înainte să iasă din inima lui George
cu cheile de la inima ei în mână,
Ea trage din obişnuinţă
siguranţa uşii de la intrarea
în inima lui George.

Trânteşte uşa cu putere.
Se zguduie pereţii.

Afară este într-adevăr o noapte frumoasă.
Atât de frumoasă încât până şi George
este de acord că o noapte ca asta
nu merită pierdută nici măcar într-o inimă.
Nu la fel stau lucrurile şi cu dimineaţa.

Dimineaţa oamenii obosesc
după o noapte ca asta şi se întorc
fiecare pe la inimile lor.

Nimeni nu doarme în altă inimă.
Nici măcar Ea.
Numai George stă acum singur
în faţa inimii sale şi bate degeaba
ca disperatul cu mâinile şi cu picioarele
în uşa de la intrare.

Inima nu se deschide decât din interior.
Şi cum am mai spus-o,
înăuntru nu este nimeni.
Au plecat cu toţii să doarmă.
Fiecare în inima sa.