Am tradus un poem de Shota Iatashvili, iată-l:
Noaptea
(pentru Sofo, care-i în America)
Mie noaptea – ție soarele american.
Mie noaptea – ție rochia pe care s-o măsori în
supermarketul din Montgomery.
Mie noaptea – ție gălăgia și înghesuiala...
Mie noaptea – ție curcubeul de pe cer.
Mie noaptea – ție să te încurci în kilometri,
Mie noaptea – ție să știi că sunt departe,
Mie noaptea – ție toate poeziile mele.
Mie noaptea – ție ziuă ca la americani.
Mie noaptea – ție micul dejun în singurătate.
Mie noaptea – ție dușul de dimineață.
2 comentarii:
Un poem prometeic, cel care recită este în munţii Caucaz, sus, mai sus poate, până acolo, pe Elbrus.
Cel care recită nu o duce bine, ar fi împotriva mitului, împotriva acestei realităţi, a acestei trăiri, a acestui început de mileniu.
Este sus numai datorită educaţiei primite, ancestral născută. În jurul lui se sfarmă lumi, imperii, civilizaţii...
Poetul aici? Un titan!
ai dreptate, mai ales si din restul poemelor lui shota, dintre care am mai citit, dar n-am apucat încă să traduc
Trimiteți un comentariu