Am fost la spectacolul lui Andrei Sochircă – De la ‘ntuneric la luminî. Mi-a părut extraordinar ce a făcut Sochircă. Deşi e recunoscut ca un super actor – el a mai avut timp să meargă la bibliotecă şi să caute cărţile vechi ale autorilor din Transnistria. Să le copieze (cu greu, am înţeles) şi să le unească într-un spectacol comico-dramatic-educativ.
Spectacolul a fost jucat în sala mică a teatrului naţional. Nu era anunţat niciunde, în afară de afişul de afară. Şi totuşi am stat în picioare. Ca şi mulţi alţii. Deşi s-a jucat la o oră nepotrivită – 15. 00. Ceea ce mă face să cred că ar fi bine ca spectacolul să se mute la sala mare.
Am râs foarte mult la De la ’ntuneric la luminî. Şi mi-au trecut fiori de groază. Sochircă a ales nişte texte scrise pe bune, dar care dacă le citeşti acum ţi se par incredibile. Cum e să sperii soarele? Lejer:
„Soare,
Ce te tot mândreşti,
Fudul plutind pe sus?
Poate într-adins gândeşti,
Că alţi, ca tine, nu-s!”
Am remarcat la spectacol şi rockul-proletar al lui Ion Ungureanu. De la ’ntuneric la luminî se mai joacă şi cu Mihai Fusu, dar încă nu am apucat să-l văd.
Mai trist e că deşi a trecut ceva vreme de când au fost scrise poeziile alese de Sochircă – realitatea din Transnistria nu s-a schimbat. Şi dacă mă gândesc bine – poate că acum e cu mult mai rău. Şi pentru Moldova – e un teritoriu pierdut, şi pentru românii de acolo – uitaţi de toată lumea… La marginea marginilor. La întunericul întunericului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu