Am fost
weekend-ul trecut la Odesa. M-am gândit iniţial că ar fi bine de circulat cu
trenul, pentru că am văzut multă publicitate la TV. Rapid, ieftin, condiţii
excelente. Cum vineri trenul nu circulă, spre Odesa am luat un microbuz,
consolându-mă că măcar la întoarcere vom veni ca lumea. Am avut însă o surpriză
cu microbuzul: a făcut doar 3 ore jumătate, în condiţii confortabile, cât de
confortabile pot fi în microbuz (adică mai bine decât în circuitul intern).
Şoseaua de la Palanca spre Odesa a fost reparată, astfel că după vamă nu ne-am
mai trezit în gropi, cum se întâmpla înainte. Deşi a stat mult în vamă, pentru
că o femeie avea probleme cu actele, faptul că e un singur control vamal a
contat, nu am mai pierdut timp de două ori.
Deja din Odesa mă
gândeam că poate m-am grăbit să iau bilete la tren, pentru că pierd o oră, faţă
de microbuz. Totuşi mi se părea că în tren e mai confortabil, mai ales că
doamna de la Chişinău m-a întrebat ce vagon vreau şi mi-a dat locuri în vagonul
5, că „are scaune mai moi”. Trenul e o rablă verde sovietică, chiar dacă în
iunie reprezentanţii CFM-ului se lăudau că în curând va fi schimbat cu unul
modern. Vagonul 5 era vagonul-restaurant, însă nimic nu e ceea ce pare când e
vorba de Moldova. Banchetele nu erau nicidecum moi, ci înghesuite şi bătucite.
Da, şi asta e o abordare comercială nouă: de ce să nu vinzi locuri în vagonul
restaurant, dacă se poate? Bine, „restaurant” e mult spus: pentru că puteai
să-ţi procuri din el cele 2 beri Chişinău, ceai, cafea şi biscuiţi. În schimb,
trebuia să stai înghesuit la o măsuţă faţă-n faţă cu alţi călători.
Trebuie să spun
însă că am avut şi noroc, fără contribuţia CFM-ului. Vizavi de noi era o
bătrână cu ceva probleme psihice, deşi n-ai fi zis din prima. Era înconjurată
de câţiva saci, un cărucior, torbe. Rapid a rămas singură la o măsuţă. Cred că
ei i s-a părut foarte confortabil trenul, pentru că după vama de la Kuciurgan
s-a descălţat şi o putoare îngrozitoare de picioare s-a instalat în tot
vagonul. N-a ajutat că am deschis geamul. Doar după ce mai multe persoane au
insistat amabil, bătrâna s-a încălţat nemulţumită, însă mirosul a rămas până la
Chişinău.
Priveliştile au
fost seci, am avut impresia că circulăm doar prin „posădci”. Un pic sinistru mi
s-a părut în Transnistria, culorile verde-roşu la Tiraspol, apoi o oprire în
Tighina, unde a urcat un tip dubios cu ochelari fumurii, nu înainte de-a se
priponi tăcând în faţa noastră, cică: „malenkaia şutka”. Când trenul s-a urnit
din Tighina, tipul dubios a început să vorbească la bar despre relaţiile amoroase
dintre Vladimir Ilici şi Nadejda Konstantinovna.
În schimb, atunci
când am coborât din tren chiar eram bucuros că am ajuns acasă. Dacă vreţi o
călătorie în timp, călătoriţi cu trenul Chişinău – Odesa. Veţi trece prin
Transnistria, veţi vedea condiţiile din timpurile apuse sovietice. Mie mi-a cam
ajuns, cel puţin pentru câţiva ani. Prefer data viitoare confortul
microbuzelor.
