marți, 8 noiembrie 2016

Alexei Vakulovski. Un poem recuperat


Am transcris un poem din hârtiile lui tata. Probabil că a fost scris în jurul lui 97, când Hale-Bopp da târcoale Pământului. Nu ştiu cum ar fi arătat dacă l-ar fi transcris tata, vă puteţi da seama după manscris, dar n-a mai avut timp.


Alexei Vakulovski

***

Un asteroid
se-apropie de noi
o fi cometa Hale-Bopp
ori alt corp ceresc
nu știu
dar tare-aș vrea
omul din mine
să rămână viu

Asteroidul va cădea
la noi
cu siguranță – o spun
ca să vă conving
argumente adun
rândunica în pădure a zburat
cocostârcu-ntr-un hăţiş
s-a încurcat
iar o buburuză moale
o luă încet spre soare

Nu arunc cu vorbe-n vânt
un asteroid se-ndreaptă
spre pământ.
între miile de stele
o şerpoaică suge miere
când flăcăii ochesc fete
câinii urlă la planete
toţi guzganii se adună
şi pornesc urgent spre lună
un duşman fălos şi slut
se ascunde chiar în lut
şi-alintata mea pisică
nu ştiu unde-a dispărut

Niciun comentariu: