vineri, 22 martie 2013

Cuibul deasupra zborului de cuci



Ați fost o trupă care a dat speranțe muzicienilor tineri, mai mult - cred că muzica din Moldova ar fi arătat total altfel fără Cuibul. Crezi în coincidențe? Cuibul are exact aceeași vârstă ca și R. Moldova...


Cred că deja e o lege, întotdeauna cineva are o influenţă aparte asupra ta, într-o oarecare măsură te formează, mai apoi, există o posibilitate ca şi tu, la rândul tău să ai o influenţă asupra cuiva. Nu cred că putem fi consideraţi o trupă deosebit de populară, la nivel de faimă nu suntem nici pe aproape ca Zdubii, Gândul Mâţei sau Alternosfera, formaţiile enumerate au avut un impact mai mare asupra rockului autohton. Noi eram cei care în permanenţă experimentam, alegeam aranjamente mai sofisticate, de parcă încercam dinadins să ocolim popularitatea.

În istoria formaţiei au fost şi pauze destul de lungi de inactivitate, timp de 8 ani trupa practic nu a existat, nu susţineam concerte, nu înregistram piese noi, acum ne-am reunit, lucrăm intens, înregistrăm un nou material.

Jumătate din viaţa mea am trăit într-o altă ţară, formaţia Cuibul şi Republica Moldova s-au format concomitent, din oasele URSS-ului, iar faptul că avem aceeași vârsta ca şi ţara noastră este un indicator de fidelitate faţă de pasiunea noastră. Multe formaţii care au apărut odată cu noi, deja demult s-au desfiinţat. Ba mai mult, cred că cel puţin jumătate din publicul nostru de atunci, cei care veneau la concertele noastre în anii ’90, deja demult au emigrat.

(fragment din interviul cu Igor Dânga din următorul Punkt, foto Anshulesik pentru calendarul Punkt)

Niciun comentariu: