Poemul picioarelor

Când am ieşit de la Arena FM cu Dumitru Crudu, Moni Stănilă şi Radu Vancu, am văzut scris pe un zid cu markerul: Poemul picioarelor. Aşa se numeşte un poem de-al meu, din tinereţe, apărut în 2002 în Oedip regele mamei lui Freud, la Aula. Nu ştiu dacă inscripţia are legătură cu poemul meu sau dacă e o întâmplare. Oricum, cartea a apărut demult, aşa că am să postez poemul aici.

Poemul picioarelor

1

e ora douăsprezece ora când căminele studenţeşti se închid şi eu trebuie să ies de la frate nu există fericire îi zice un tânăr unei tipe frumoase de ce nu mă întreb şi merg înainte e ora douăsprezece de noapte şi e atât de bine străzile mă cunosc şi nu le e frică să meargă la o aşa oră târzie cu mine la plimbare mă înconjoară din toate părţile şi eu le povestesc despre teatru viaţă şi moarte

          

  2

am fost un copil alintat de aceea acum sunt atât de obosită de aceea nu-mi mai recunosc părinţii când m-am născut tata avea douăzeci şi nouă de ani acum e prea bătrân ca să-mi fie tată şi eu i-am zis lui mihai frate nu vrei să-mi fii tu tată? are o vârstă potrivită eu sunt primul lui copil e mai tânăr ca tata pe care nu l-a dus capul să mă facă şi pe mine primul copil

           

3

deşi fratele mi-e tată trebuie să mă întorc acasă acasă mi-a devenit o obsesie şi toţi cred că acolo unde dorm este acasă

4

despre singurătate se vorbeşte numai în singurătate prietenul meu mă chemă la un cenaclu unde se dansează pe morminte se cântă despre singurătate vrei să facem amândoi un cenaclu mă întreabă şi continuă vom fi doi în singurătate vom citi poeme despre singurătate vom bea vodcă vom fuma nu zice ea prefer să fiu singură

             

5

e ieri e ora douăsprezece şi eu mă întorc cu ea de la alta la tata ea a acceptat să-mi fie mamă după ce m-a înjurat îi povestesc că m-au amuzat mult bulgării ce cădeau pe sicriul bunicii atunci tatăl meu era tânăr puternic şi eu încă nu mă gândeam la alt tată

atunci tatăl meu a plâns şi lacrimile au căzut pe capacul sicriului de ce nu mă crezi

că mi-e dor de bunica tu vrei să-mi fii bunică?

           

6

mama nici până acum nu înţelege cum pot să fiu atât de neglijent să arunc hainele pe jos sau să dorm îmbrăcat de ce să mă obosesc mai bine e să adorm s-o chem pe bunica în vis şi a câta oară să mă ducă ea singură pe mine fericit şi cu mânuţele albe încreţite şi moi să-mi spele mâine

          

7

mamă acum eşti la o vârstă n-ai vrea să-mi fii bunică?

8

nu fi supărat tată înjură-mă atunci când mă întorc la tine atunci când lovesc cu pumnul în masă şi-ţi zic că eşti un porc şi că îmi bag picioarele în casa ta nu fi supărat înjură-mă te voi înjura şi eu înjură-mă şi vom fi iar prieteni

9

mai scrii m-a întrebat azi o tipă în timp ce se transforma din bunică în mamă mai scrii a zis şi s-a transformat din omidă în fluture şi a zburat şi ea

10

azi m-am întors şi l-am găsit pe tata mort azi m-am întors şi am găsit-o pe mama moartă azi iarba acoperise viermii din stârvurile bunicilor azi m-am întors acasă şi i-am găsit pe toţi atât de morţi

11

mi-ai vorbit azi de moarte fiind alături de mine mi-ai vorbit de singurătate şi eu nu mai pot să te suport şi fiecare atom din mine ţipă: PLEACĂ

             

12

azi m-am făcut frate de cruce cu-n mort sângele meu s-a amestecat cu sângele lui

corpul meu a intrat în corpul lui a intrat în corpul meu îmi descos venele ca pe nişte fire de lână le smulg şi le arunc Iisuse la picioarele tale

13

străzile oraşului se încălzesc ca nişte vină venele sunt ca nişte străzi străzile sunt ca nişte râme eu le cunosc pe toate e ora când mă întorc acasă şi nu găsesc pe nimenea

           

0

am strigat: DREPŢI şi tata şi mama şi bunelu şi s-au aliniat întorcând capul în dreapta

toţi morţi cu ochii mari privindu-mă cel care nici nu-i mai observa