Mărturii ale supraviețuitorilor (text pentru Kamikaze)

Mărturii ale supraviețuitorilor

Se întâmpla pe la sfârşitul anilor 90. În sud-estul Basarabiei. Profesorii din Antoneşti au blocat şoseaua ce ducea spre vama Palanca. O şosea pe care se circulă mult, fiind în direcţia Odesei. Profesorii nu mai primiseră salarii de vreo doi ani (recordul, după câte ştiu, a fost de trei ani), şi chiar dacă trăiau la sat şi supravieţuiau datorită grădinilor şi animalelor din coteţe – îşi voiau banii munciţi. Chiar dacă foarte puţini. Disperarea i-a făcut să blocheze şoseaua pe care treceau TIR-urile spre Ucraina.

Mama îmi scria atunci că e bine, se descurcă. Doar că ar avea nevoie de puțini, foarte puțini bani. Ca să cumpere chibrituri și plicuri cu timbre, să ne trimită scrisori. Tata își termina de adunat atunci mărturiile supraviețuitorilor din volumul În gura foametei, despre cumplita foamete organizată din 46, probabil simțea cum lucrurile încep să se repete.

Nimeni nu a scris măcar un cuvânt despre protestul lor disperat. La știri nici măcar nu s-a pomenit de ei și de faptul că au blocat șoseaua. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Cred că a fost foarte umilitor, mai umilitor decât  faptul că nu-și vedeau banii. Doar TIR-iștii probabil i-au înjurat o perioadă, în rest, la știri, zi de zi erau reportaje cum președintele țării, iată, a mai vizitat o fermă, un kolhoz.

Mi-am amintit de acest caz, pentru că observ că în ultima vreme devine normalitate ca presa să ignore, să închidă ochii la comandă. Atât în Basarabia, cât și în România.

Libera exprimare e ușor înăbușită în rumoarea creată de beția vocilor cumpărate și aiuritoare. Se face un business din închiderea vocilor și a ochilor. Mai nou cenzura se numește politică editorială și are statut legal în orice redacție. După ce a lucrat mai mulți ani la Tribuna, Ștefan Manasia (însoțit de câțiva colegi) este dat afară cu lejeritate de noul manager, care se autodefinește ca filosof fundamental și monumental. De când e la Tribuna, Ștefan a creat un club de lectură important, a susținut tineri care au devenit între timp scriitori. Managerul nou al Tribunei a fost pus în funcție de oamenii politici de la Consiliul Județean Cluj. N-am auzit de el, chiar dacă e fundamental și monumental. Și am locuit în Cluj peste 10 ani. Fratele meu, deși a fost redactor-șef o grămadă de ani la Zile și Nopți, a fost îndepărtat din cauza businessului. Eu n-o să mai cumpăr nici Tribuna, am să evit și Zile și Nopți. Nu-mi place acest business al lor.

Ultima oară când am fost în București, m-am înspăimântat. Tot mai mulți cerșetori, mai mulți oameni necăjiți, mai multe jeep-uri. O piață cu magazine închise în Brașov. În capul meu, sărăcia și înfundarea liberei exprimări (fie că e vorba de politică, fie de business) sunt legate. Tata nu și-a mai văzut volumul de mărturii ale supraviețuitorilor. Și, am impresia, că și noi suntem pe aceeași cale. Avem un business neprofitabil, lăsați TIR-urile să treacă! 

(text scris la invitația revistei Kamikaze, apărut în ediția print săptămâna trecută, am înțeles)