miercuri, 16 martie 2011

Sau poate primăria Chişinăului va tăia apa


Totul a început în momentul în care nu am încăput în cadă. M-am simţit ca o plăcintă înghesuită într-o cană, sau, şi mai aproape de realitate – ca o gâscă băgată într-un borcan de 750 ml. O tuşoncă. Nu era loc şi pentru apă şi pentru mine.

Trebuia totuşi să mă spăl, pentru că puţeam ca Elvis Presley înainte de moarte. Mai mult de scârbă, decât gândindu-se la mine, soţia a luat buchetul de busuioc din cameră şi m-a frecat cu el. După asta am mirosit a busuioc şi a transpiraţie. M-am simţit mai curat, dar ştiam că trebuie să fac ceva.

A doua zi am chemat doi instalatori şi am cumpărat cea mai mare cadă pe care am găsit-o în oraş. 3 pe 3. În ea am încăput.

Se spune că adevărul iese la suprafaţă. Cu siguranţă că asta a spus un om trist şi gras. Adevărul este însă că grăsimea iese la suprafaţă. Când am încercat să mă bag în cadă, stăteam ca o răţuşcă deasupa apei. În cap mi-a sunat poezia lui Dumitru Crudu „sunt gras şi trist” sau „trist şi gras”, nu mai ştiu...

Dar iată-mă acum în cadă. La fund. Am legate de mâini şi de picioare greutăţi de 10 kg. Şi robinetul nu se mai opreşte. Sunt gras. Şi trist. Şi doar soţia poate opri apa. Altfel mâine veţi putea citi necrologul meu la mica publicitate.

Vine vara şi aş vrea să merg la mare.

2 comentarii:

şarmant spunea...

şi eu azi în tot timpul meu liber pe care l-am avut, am stat cu gandul la mare, să vină mai repede vara. :)

vklvsk spunea...

şi slabii se gândesc la mare? :))