luni, 1 noiembrie 2010

Cenzori sau idioți?

De vreun an jumate se tot pregătește pentru tipar o antologie moroșano-basarabeană. Antologatorul, Igor Ursenco i-a tot cerut lui Mihai, frate-meu, texte de la mine. Recunosc, n-am fost serios, n-am avut timp și de-abia acum le-am dat poemele. Dacă oamenii insistau.

N-a trecut bine o zi și frate-meu îmi scrie că i-a scris Igor că Mircea Petean, editorul, nu l-a lăsat să bage poemele mele. Igor îl înțelege "Antologia e una cvasiacademica: vor fi inclusi inclusiv criticii Ion Pop & Grigurcu si il inteleg pe de o parte".

Ei bine, eu nu înțeleg. Eu, oricum, nu sunt doctor honorius causa al universității din Cluj, care mi-a terminat nervii, atunci de ce dracu mi-au cerut texte?

Până la urmă ce sunt astfel de oameni, chiar mi-e neclar, idioți sau cenzori? Și încă ceva: asta mă face să nu mai dau niciodată texte pentru edituri fantomă. Pentru că ieși prost.

Și ca să vă dați seama ce i-a iritat, am să postez aici poate cel mai "dur" poem din cele trimise.


citesc & mă rog

citesc
mă întind ca o saltea strânsă
putredă Iisuse la picioarele tale
culcă-te pe mine ca pe o târfă
Iisuse citesc & mă rog Iisuse
între timp îmi amintesc că
o femeie îmi spunea că totul
ar fi bine dacă mi s-ar face
un transplant de creieri şi
Doamne am zis creierul lui
Iisus creierul lui Iisus
Doamne ca să-i fut pe
toţi
          m
          ă
c i t   e u   e s c

          r
          o
          g
fac cruce cu cuţitul pe tine
Doamne şi te tai
ca pe o pâine caldă
te mănânc Doamne şi
te citesc
şi îţi beau sângele
sunt pătat Doamne
pe dinăuntru tot cu
sângele tău
ştiu că sunt vinovat
Doamne dar te citesc
în fiecare zi cu
cuţitul în piept
în inimă în intestine
Doamne eşti gol ca
o păpuşă gonflabilă
îţi beau sângele şi te
citesc

citesc:
Doamne Iisuse Christoase
Doamne Iisuse Christoase
cămaşă lungă albă
dă-mi-o o zi să o port
dă-mi tatuajele de pe
mâini şi picioare

citesc:
sufletul tău gol Iisuse
tu eşti nimic şi
tu eşti totul
tu eşti mare-
a şi tu eşti mic
tu eşti litera Şi
spaţiul gol dintre rânduri

apari sau dispari
omoară sau mori
supune-mă sau fă-te supus

citesc: eşti dat dracului Doamne!



12 comentarii:

Bogdan Popa spunea...

Eclatant :)

Nu sunt nici cenzori nici idioti. Sunt nimic! Asta sunt. Un mare gol de creier si sulfet.

Doamne, imi vine sa injur!

Scorchfield spunea...

"această contopire fulgerătoare dar vie
a unei inimi zbuciumate care nu mai e decât zbucium"
Lermontov

am înţeles.

andrei ruse spunea...

aoleo, am dat si eu in din greseala in viata asta de Ursenco. fara voia mea, bineinteles.

I feel u :))

Gelu Vlasin spunea...

pai tu n-ai cum sa fi "cvasi" mai omule :))

vakulovski spunea...

da, prima oară ne-a cerut textele pe 26 mai 2007, 09:57 (ăsta e primul mail pe care l-am găsit). Deci a fost convins că vrea textele tale, dacă şi alaltăieri le vroia. Ieri le-a primit, azi le-au respins.

Ideea iniţială suna foarte fain: 10 poeţi basarabeni şi 10 poeţi moroşeni, asta m-a convins să accept pe loc antologarea...

acum, sper să nu-mi fie ruşine cînd voi vedea cartea, aşa cum ţi-a fost ţie atunci cînd ai fost băgat în antologia aia de poezie basa făcută de prietenul meu Leo Butnaru şi Vitalie Ciobanu (în care eu nu instrasem)...

auzi, Sandu, după ce intri în antologii ca NEW EUROPEAN POETS, antologia poeţilor europeni editată în SUA, poţi să te superi că ai fost cenzurat de nea Petean?

vklvsk spunea...

fiecare face ce poate, din păcate. din păcate, pentru că la un moment dat ar trebui să nu mai poată.

cypy spunea...

Buna, imi place blogul tau, daca te intereseaza un link exchange intra pe http://pegas-motorizat.blogspot.com/

Anonim spunea...

Cenzori si idioti

Deci
Deci sa fim intelesi
Deci te cheama Alexandru
Vakulovski
Deci esti rusnac si scrii romaneste
Deci esti fratele lui ala-

Mihai
Da, da
M I H A I
(despre el am o impresie mai buna)
Te-am injurat de cateva ori
C-o voce tare
stii
Mi-a placut cum a sunat
"Dute dracului de rusnac...
Dumnezii si..."
Apoi a urmat Cartier
dupa Cartier ferestre
iar apoi Stasiuk
Deci
Deci asa
Deci chiar mi-am facut cruce
Deci m-am rugat
Deci Dumnezeu pe romaneste tot
Dumnezeu se zice
Deci Sandu
Vakulovski
D E C I
K O N E T F I L M
(FINE)

dogmatista spunea...

deci /konet film/
deci esti rusnac
dar unul prost prost prost
şi Dumnezeu nu te aude
îşi acoperă urechile cand
spui că te rogi - deci injuri

şi marş pe alt blog
că nu te pune nici dracu
(deci nici macar dracu)
să îţi chinui limpaşele pe aici

marş la somn că mîine konet viaţă mi-a spus Dumnezeu
că nu îi plac proştii
care înjură la comentarii
mi-a spus
"pe ăştia îi rad primii"

deci foarte bine că ţi-ai făcut cruce
foloseşte-o cu plăcere



hahahhahahahhah

vklvsk spunea...

@ anonimule, asta se vrea a fi o poezie?
nu de alta, dar nimeni nu m-a făcut rusnac. cum ai spune tu: deci trebuie să fii prostan rău, ca să mă faci rusnac, deci.

Anonim spunea...

Deci !!!!!!
Deci, domnule SANDU!!
te rog eu, mai citeste odata ce am scris!!
Si daca tot nu intelegi,
nu mai trec pragul bisericii in care te rogi !! Si chiar te rogi frumos!!
Cat despre prostanac, nu am nimic a obiecta.Se intampla!! Nu pe dumneata va trebui sa te iubesc. E destul daca imi place ce scrii. Atunci macar stiu sigur ce iubesc. Deci...

Scorchfield spunea...

Domnule Anonim
Un pictor (nu contează acum numele său) îmi relata stilul de a picta în anii 50; între "lins şi lovitură, între clasic şi modern", matale eşti acolo, undeva, nu la centru: bântui, ca o fantomă galbenă pe un cearceaf alb.

Vrei să scrii ceva, scrie, vrei să ţipi, ai pădurea aproape, dar nu te apropia de biserică, căci te papă Lupu...