George Vasilievici. 1978 -

Cei mai buni pleacă primii - spunea Vâsoţki. Dar asta nu ne împiedică să ne doară tare când aflăm că am rămas singuri, mai singuri pe lumea asta...

Acum aproape patru ani făceam cunoştinţă cu George Vasilievici. A trebuit să-mi spună atunci cea mai cruntă veste. Că a murit tata... Nu am putut atunci ajunge acasă şi am făcut stenciluri cu Tatăl Nostru în neştire, supravegheat de George, Mugur, Miki, Alina...

Acum, peste patru ani, aflu că George nu mai este. Că nu-mi voi continua discuţia pe mess cu el. De fiecare dată el mă întreba sau îmi spunea ceva de parcă nu am întrerupt niciodată conversaţia. Doar un dialog continuu.

Plin de viaţă, George reuşea să facă să te simţi bine în preajma lui, te făcea să râzi şi să uiţi de lucrurile apăsătoare. M-a făcut să râd chiar când am citit la cenaclul din Constanţa şi am fost avertizat să nu mai scriu aşa că o să ajung la sinucidere...

Nu cred că George s-a sinucis.

Imaginea lui mi-a rămas în cap asociată cu marea din Constanţa... Aşa o să şi rămână. Suntem ambii din 78 şi mă doare să te ştiu deja dincolo... "Nimeni nu moare singur. Iau cu ei câte ceva din cei rămaşi vii" - sunt cuvintele tatălui rămase pe mormânt...

La revedere, frate... Mă doare că ai plecat... O să continuăm discuţia în altă parte...

Dumnezeu să te odihnească în pace.