sfârşit de bildungsroman

incepusem o carte inca din chisinau... si o terminasem la cluj. nu am publicat-o nicaieri, la inceput k "eram prea tanar" bla-blea, apoi a ramas aşa.

hm, poftim o bucata aici, pt dumneavoastra, ca sa nu ma invinuiti k e un blog parasit.
scuze, dak vor fi greseli, n-am recitit-o acum, o las asa cum era, deci:

UŞA

"Vei muri în ultimul capitol"

(Alexandru Canzoni, Naufragiul)

"Trezeşte-te porcule!"

Mă trezesc cu capul greu. Cineva bate la uşă. Nu voi deschide. Mă întorc pe cealaltă parte ferm hotărât să-mi continuu somnul. Individul este agresiv. Nu a plecat. Treaba lui. Eu nu-s acasă. Îmi place foarte mult să fiu singur şi nimeni atunci să nu mă deranjeze. Dar sunt momente când singurătatea mă omoară şi de fiecare dată mă salvează doar prietenii. Poate că şi individul ăsta are nevoie de mine. Poate că e foarte singur şi eu îi sunt unica salvare. Îi voi deschide. Mă ridic din pat mă spăl pe faţă şi mă îndrept spre uşă. O împing.

"Tata?"

În faţa mea stă un bărbat cu capul aplecat. Barba îi este sură. De unde ştiu că ăsta este tatăl meu? Da am scris că se va întoarce tata dar era doar un joc. Tata a murit demult. Într-o zi a ieşit din casă beat şi nu s-a mai întors. Peste o lună a plecat şi mama să-l caute. Dar nici ea nu s-a întors. Pe urmă am hotărât să scriu asta: tata a murit într-un accident fiindcă nu-i plăceau cazurile stupide iar mama neputând suporta durerea s-a sinucis. La început mi-era foarte vesel. Doar nu demult mi-a fost puţin dor de ei. Şi am scris şi asta. Deci va trebui să mă împac, dacă eu am hotărât asta.

"Intră tată. Simte-te ca acasă. Eu am uitat că te-ai purtat ca un porc. Că ne-ai părăsit etc. etc. Intră."

Tata nu se mişcă. Îşi priveşte pantoful care se uită când la dreapta când la stânga.

"Sunt alcoolic fiule."

"Lasă tată. Intră. Vom încerca să te tratăm. Acum sunt şi narcomani."

“Şi narcoman sunt."

"Lasă tată. Important e că te-ai întors. Eu doar atââât de mult te-am aşteptat."

Tata trece pragul şi-mi întinde mâna.

"Grişa"

şi tata trece din coridor în camera mea. Se aşază pe fotoliul de lângă fereastră.

"Aici e totul altfel. Dar eu voi aranja TOTUL. Aceasta e camera mea!"

"Tată e camera mea."

"Nu e a mea. Să mai vedem ce se face în lume."

La TV e o emisiune religioasă. Emisiune în care curvele, oamenii bolnavi spun că l-au găsit pe Iisus iar prezentatorul povesteşte silogismul cu părintele şi fiul rătăcit. Tata se îmbătă repede şi începe să sforăie. Se trezeşte când predicatorul recită o rugňciune.

"Mă-ta a fost o femeie bună. Era cinstită deşi la beţie îmi plăcea s-o numesc curvă. Dar ea nu era curvă. Eu o iubeam şi ea mă iubea. Atunci când mă rătăcisem după ce m-a căutat o lună s-a sinucis. Da, s-a sinucis. În casa bunicilor tăi. Ştia că totdeauna fugeam acolo deşi nu mai erau în viaţă. Într-adevăr m-am dus acolo. S-a spânzurat cu faţa la fotografia mea. Nici nu-ţi închipui cât de mult mă iubea şi eu o iubeam. Vino să te pup."

După pupăciuni mai durează câteva ore de povestiri biografice plus S.F., după care tata adoarme şi următoarea zi totul se repeta: fiecare gest, fiecare cuvânt. Peste câteva zile am observat că mi-au dispărut câteva pagini dintr-un manuscris. Apoi altele şi altele. Le-am ascuns într-un loc sigur. Cineva îmi distruge ceea ce am construit în singurătate noaptea. Mi-au rămas doar două texte: acesta şi unul despre mama. Despre un fiu care îşi urăşte mama. Mama face tot ca să-l salveze iar fiul oricum o urăşte. Într-o zi fiul rătăcit se întoarce acasă cu motocicleta când răsare soarele şi vrea să intre pe fereastră. E beat şi de câteva ori alunecă. Deschide totuşi fereastra însă cade leşinat. În mijlocul camerei mama lui stă spânzurată cu mâinile întinse spre el. Atunci el înţelege cât de mult îşi iubeşte mama.

Dorm cu manuscrisele. Între timp am rescris o bună parte din texte şi mi se par mai bune. Degeaba mi le distrusese. Eu sunt autorul şi punctum. Eu voi rescrie totul şi totul va fi bine.

Apoi veni sâmbăta. Priveam cu tata un film pornografic cu câteva subiecte când deodată cineva bate la uşă.

"Cine dracu să fie?" m-am întrebat.

"Mă-ta"

Îl las în pace pe tata fiindcă e iarăşi beat. Deschid uşa şi

"Fiule!"

În casă intră un bărbat de vreo 30 de ani. Mă pupă şi priveşte spre tata.

"Cine e alcoolicul ăsta?"

"Tata"

"Prostii. Tata sunt eu."

"Atunci spune-mi ce s-a îmtâmplat cu tine pînă acum dacă vrei să te cred."

"Este absurd dar dacă doreşti - poftim. Doar câteva detalii ca să mă crezi. Am plecat cu zece ani în urmă când tu erai un puşti. Într-o lună am cheltuit toţi banii economisiţi pentru tine apoi n-am avut ce alege: m-am întors în casa bunicilor tăi. Acolo am găsit-o pe mă-ta moartă. Chiar în ziua ceea m-a lovit un automobil şi am murit. Dar dragostea face minuni. Tu m-ai iubit şi eu m-am întors fiule!"

Ochii îi erau înlăcrimaţi.

"Tată"

"Fiule"

Intră în camera mea şi se aşază alături de tata. Tata se trezeşte şi îl priveşte pe tata.

"Ce caută borâtul ăsta aici?"

"Iar tu porcule cine eşti?"

"Liniştiţi-vă el e tata iar el e tata"

"Cine?" "Cine?"

"Eu vă iubesc pe ambii. Dacă nu minţiţi înseamnă că sunteţi taţii mei."

"Griřa!"

"Griřa!"

Taţii se cuprind se sărută şi încep să repovestească viaţa lor.

"O! Tinereţea mea!"

"O! Înţelepciunea mea!"

Şi iarăşi se pupă şi totul începe de la capăt.

Am fost atât de entuziasmat având doi taţi încât pentru câteva zile am uitat de manuscrise. Când m-am trezit din euforie ele aproape au dispărut. Am uitat de taţi şi am început să rescriu încă o dată foarte agresiv adăugând pe ici-colea câte un cadavru. Fiul care îşi omoară tatăl şi se sinucide etc. etc.

A trecut exact o lună de la venirea tatălui tânăr. E 17 iulie şi am rescris aproape tot. Cineva bate la uşă.

"Cine dracu să fie?"

"Mă-ta"

"Mă-ta"

Deschid uşa şi

"Fiule!"

Mama îmi sare în braţe şi mă sărută.

"Fiule cât de mult ai crescut. Eu murisem dar dragostea face minuni. Iată m-am întors la tine!"

"Mamă, şi tata s-a întors"

Mama intră tăcută în cameră. Vede tatăl bărbos.

"Grişa!", şi îl sărută, "să te privesc".

Dă cu ochii de tatăl tânăr.

"Grişa!" îl sărută şi pe el.

"Curvo!" strigă tatăl bătrân.

"Curvo!" strigă tatăl tânăr.

"Eu nu sunt vinovată. Numai tu puteai să faci aşa ceva. Şi tu eşti Grişa şi tu eşti Grişa. Eu te iubesc pe ambii!"

"Te omor" strigă tatăl bătrân

"Te omor" strigă tatăl tânăr.

Începe o bătălie furtunoasă televizorul se răstoarnă imaginile se contopesc. Mi-e silă de scena aceasta. Vreau să vomit. Intru în camera mea scot manuscrisele le aşez pe masă. Aprind o ţigară şi arunc chibritul în ele. Casa începe să se cutremure mobila se

mişcă apar automobile se răstoarnă se lovesc multe spânzurători încâlcite. Îmi strâng capul în palme.

E atât de frumos. Stau în această grădină părăsită. Sunt singur în această lume singuratică. Ultimul individ. Sau primul. În jur doar copaci şi păsări. Ţip numai ca să-mi aud glasul. Ţiiip. Mi-au mai rămas doar câteva ţigări câteva pagini. Cerneala din stilou mi se termină. Ce voi mai scrie când mi se vor termina ţigările şi celelalte? Timpul curge şi eu îmi aprind o ţigară.