Anul trecut, pe 21 ianuarie,
Dumitru Crudu a avut un editorial pe Moldova.org: Domnule Timofti, daţi-i cetăţenie poetei Moni Stănilă (http://www.moldova.org/domnule-timofti-dati-i-cetatenie-poetei-moni-stanila-234976-rom/ ). Dumitru Crudu spunea: “pentru mine a
fost un şoc să aflu că poeta şi publicista Moni Stănilă nu are cetăţenie
moldovenească. Ca un om naiv ce sunt, eu credeam că poeta este de mult
cetăţeana Republicii Moldova. Dar nu e aşa. După părerea mea, domnul preşedinte
Timofti ar trebui în regim de urgenţă să-i acorde cetăţenie poetei Moni
Stănilă.”
Lucrurile păreau să se schimbe
rapid, datorită textului lui Dumitru Crudu. Moni Stănilă a depus la Preşedinţie
un dosar pentru acordarea cetăţeniei moldoveneşti. După un timp a fost sunată,
să aducă un cazier românesc şi unul moldovenesc. Desigur că s-a grăbit să le
facă şi să le aducă. I s-a spus să stea liniştită, că sunt doar nişte
formalităţi. Şi de atunci stă liniştită, cazierele au expirat, nici un semn de
la Preşedinţie, iar eu a trebuit să merg la reînnoirea actului de şedere
temporară a soţiei în Moldova, ca să confirm în scris că sunt de acord. O
formalitate, absurdă ce-i drept, că dacă n-aş fi fost de acord nu m-aş fi
căsătorit.
Pentru dosarul depus la
Preşedinţie au fost solicitate şi două scrisori de recomandare ale unor personalităţi
din Moldova. Una a fost de la directorul Bibliotecii Naţionale, domnul Alexe
Rău, cealaltă de la domnul Vladimir Beşleagă. Eu, ca soţ ce încearcă să fie
responsabil, mă întreb: ce nu a fost cum trebuie în dosarul ajuns la
Preşedinţie? Cred că nu e cazul să mă gândesc că personalităţile Alexe Rău şi
Vladimir Beşleagă sunt prea puţin importante pentru R. Moldova. Cazierele – în
regulă. Iar ce face Moni Stănilă în Moldova: fondatoare şi moderatoare a
cenaclului Republica al Bibliotecii Naţionale, unde vin cei mai importanţi
tineri (şi nu numai) scriitori din Moldova şi România; publicistă la Timpul; a
publicat două cărţi de când e în Moldova; autorul mai multor proiecte literare
prin care tinerii scriitori din Moldova au lansări şi lecturi în România, iar
cei din România în Moldova.
Trebuie să recunosc că Moni
face mai multe pentru literatura româna din Basarabia decât mine, deşi eu sunt
cetăţean moldovean. Împotriva curentului, noi
ne-am stabilit în Moldova. Nu e uşor să fii scriitor sau jurnalist în Moldova,
dar nu enumăr motivele, pentru că-s evidente. Dacă nu ai cetăţenie
moldovenească, rădăcinile ţi se tot rup, de fiecare dată când dai de
birocraţie. De multe ori mă întreb şi eu de ce mai stăm în Moldova.
Domnule Preşedinte, daţi-i cetăţenie soţiei mele, Moni Stănilă. Cred că o
merită mai mult decât mulţi cetăţeni moldoveni. Tot vorbim cu drag de România,
aşteptăm să ne ajute, noi însă nu facem nimic. Dragostea nu are o singură
direcţie. Podul de Flori nu poate exista dacă e cu sens unic. Puteţi considera
acest text nu doar o „confirmare” că sunt de acord ca Moni să stea în Moldova,
ci un act de responsabilitate.
(text apărut pe Moldova.org: http://www.moldova.org/alexandru-vakulovski-cetatenie-pentru-moni-stanila-domnului-presedinte-nicolae-timofti/
