miercuri, 27 februarie 2013

Cele mai frumoase mărțișoare din Chișinău

...sunt în holul sediului principal al Poștei Moldovei. Sunt create de copiii cu dizabilități și banii adunați vor ajunge la bătrânii nevoiași.

Mărțișoarele chiar sunt foarte frumoase. Oricum o să cumpărați, așa - o să faceți și o faptă bună. Mai multe cuvinte sunt de prisos.

Pe lângă mărțișoare, găsiți și tablouri, felicitări, suvenire. Acțiunea e organizată de Asociația Filocalia.

sâmbătă, 23 februarie 2013

La mulți ani, Abnormyndeffect!

Ieri la Albion a fost o seară specială: Abnormyndeffect a avut un concert de 10 ani, moment ce a coincis cu lansarea albumului Curtea Supremă, pe care îl ascult acum spre disperarea vecinilor de cartier :)

Și publicul, dar și trupele brutale din Basarabia - Aeon of Death, Walk alone, bucureștenii Mediocracy - le-au cântat La mulți ani!

Apropo, despre public. M-am întâlnit cu scriitori, jurnaliști, hip hop-eri. Numai lume bună de sărbătoare.

Un interviu special cu Abnormyndeffect va fi în următorul Punkt, iar despre Curtea Supremă - veci găsi în Tiuk!-ul de primăvară.

Încă o dată La mulți ani, Abnormyndeffect și pe același ton pozitiv și adaptat zilei de 23 februarie: muie armatei sovietice!

vineri, 22 februarie 2013

Bocancii lui Hrusciov


Bocancii lui Hrusciov

mama mi-a ales bocancii din piața de la Olănești
de pe taraba generalului rus
venit din Moscova
ca bișnițar în Moldova

ăștia-s bocancii
îți dorești să se uzeze odată
dar asta nu se-ntâmplă
mi-a zis Gheorghe Erizanu.

da, picioarele trec, bocancii rămân.

cu asta mă ocup
îmi scot bocancul lui Hrusciov
nu contează că de fapt avea pantofi
și dau cu el de masă

din ce în ce mai des,
de parcă ritmul ar naște sens

jigodii și lachei ai
imperialiștilor



sâmbătă, 16 februarie 2013

Cool Publika - Jocuri de noroc


Orașul are legile lui: scrise și nescrise. Are și misterele lui. Ne mișcăm prin el împleticindu-ne, ba mai cu avânt, ba împiedicați. N-avem timp să-l observăm. Voloc are timp pentru asta, el e instalatorul orașului. Îi repară țevile, îi montează antenele. Orașul e locul lui de joacă. Jocul lui Voloc se numește Cool Publika.


Luni - vineri, 23.45 Prezentator: Segiu Voloc

Cool Publika

Inițial, pentru Jocuri de noroc s-a filmat cu Andrei Dosa și Bogdan Coșa. Dar, nenoroc, s-a pierdut filmarea! E și un răspuns la întrebarea dacă au scriitorii noroc. Filmarea cu politicianul nu s-a pierdut. Ce să mai comentezi?

Jocuri de noroc aici. Vizionare plăcută!

vineri, 15 februarie 2013

Ce proști franțujii

Ieri am văzut la o televiziune franceză, TV5 - parcă, o emisiune despre scriitori.

Unul dintre invitați era Pascal Bruckner. Răspundea conștiincios la întrebări, povestea subiectul ultimului roman, vorbea despre prăpastia sărăciei care pentru unii oameni este incurabilă și care ne paște pe toți. Bruckner spunea că și el ar putea ajunge cerșetor.

M-am gândit: ce probleme au franțujii! Invită scriitori în emisiuni să vorbească despre cărțile lor! Când toată lumea se gândește: era vacă sau era cal?


foto http://bouddhanar.blogspot.com/2011/12/la-folie-du-telethon.html

marți, 12 februarie 2013

Cărțile foametei. Și urmările lor

Domnul Cornel Ungureanu a scris în cel mai recent Orizont un text care m-a emoționat.

Orizontul timișorean a fost întotdeauna aproape pentru basarabeni.

Puteți citi cel mai recent număr al revistei din Timișoara aici.

Vă mulțumesc mult, domnule Cornel Ungureanu!


PS: Fotografiile sunt făcute în noiembrie, când Cornel Ungureanu ne-a organizat la Uniunea Scriitorilor din Timișoara o lansare foarte frumoasă a volumelor Sagarmatha și Dați foc la cărți.

luni, 11 februarie 2013

Abnormyndeffect și doamnele


Numărul Punkt dedicat umorului se îndreaptă spre tipografie.

Gata cu gluma! Următorul număr va conține meciul Hardcore vs Glamour. Nu putea fi fără Abnormyndeffect. Vă dau doar o momeală din interviul cu ei:


- A fost vreunul dintre voi fan Alla Pugaciova sau, să zicem, Sofia Rotaru?
Radu Ghidirim: Eu țin cu Barcelona.
Ștefan Babără: N-am avut timp.
Nicu Purulent: Nu am avut treabă cu așa doamne.
Iura Ţâru: Am fost fan până în clasa a treia.